Sanatate

Papadia

2009-03-23T10:05:00.001-07:00

Papadia Taraxacum officinale Web.(Fam.Compositae)

Papadia mai este cunoscuta si sub denumirile de: papa lunga, parasita gainilor.

Produsul de planta folosit. In scopuri medicinale se folosesc frunzele, radacina si florile.

Actiune si putere de vindecare la centrii energetici si canalele de energie: -Radacina, frunzele si florile prezinta efect foarte puternic de vindecare la chakra nabhi(s,c, d) si efect bun la centrele: mooladhara(d), swadisthan(s,c,d) si vid.

Pentru tratament, radacina, frunzele si florile se vor utiliza sub forma de ceai infuzie sau decoct in cantitate de 2 lingurite la 250 ml. de apa. Se bea in mai multe reprize in decursul unei zile.

Pelinul

2009-03-23T10:00:00.000-07:00

Pelinul Artemisia absinthium L.(Fam.Compositae)

Planta mai este cunoscuta si sub denumirile de: pelinita, pelin mic.

Produsul de planta folosit. In scopuri medicinale se foloseste toata planta.

Actiune si putere de vindecare la centrii energetici si canalele de energie: -Pelinul prezinta efect foarte puternic de vindecare la centrii energetici: nabhi(s,c,d), vishuddi(s,c,d) si efect bun la chakrele: swadisthan(s,c,d), vid si ajna(s,c,d).

Pentru tratament, pelinul se va utiliza sub forma de ceai infuzie in cantitate de o lingurita la 250 ml.de apa. Se bea in trei reprize inaintea meselor principale(femeile care alapteaza nu au voie sa foloseasca pelinul).

Zone de crestere. Pelinul creste in zona de campie si de deal in aproape toate zonele.

Rostopasca

2009-03-23T09:58:00.000-07:00

Rostopasca Chelidonium majus L.(Fam.Papaveraceae)

Planta mai este cunoscuta si sub denumirile de: calce mare, crucea voinicului, iarba de negi, negelarita, pleoscanita, iarba randunelii.

Produsul de planta folosit. In scopuri medicinale se foloseste toata planta.

Actiune si putere de vindecare la centrii energetici si canalele de energie: -Rostopasca prezinta efect foarte puternic de vindecare la centrii energetici: mooladhara(s), nabhi(s,c, d), vishuddi(s,c,d), ajna(s,c,d) si efect bun la chakrele: swadisthan(s,c,d), vid(s,c,d) si anahat(s, c,d).

Pentru tratament, Rostopasca se va utiliza sub forma de ceai infuzie in cantitate de o jumatate de lingurita la 200 ml. de apa. Se ia cate o lingura la 3 ore, echivalentul unei doze pentru o zi. In caz de dureri, cantitatea se repeta a doua zi. Nu se supradozeaza intrucat provoaca intoxicatii.

Zone de crestere. Rostopasca se dezvolta pe soluri usoare, chiar nisipuri. Se intalneste din zona de campie pana in cea montana.

Aloe Vera

2009-03-23T09:56:00.001-07:00

Denumire stiintifica: Aloe Ferox, Aloe Perryi, Aloe Vulgaris, Aloe Barbadensis, etc cuprinde peste 100 de specii.

Fam. Liliaceae.

Compozitie chimica : se poate folosi oricare din aceste specii contin : 0,10-0,25 g % aloe-emodol in stare libera si 40% sub forma de aloina.
Mai contine de asemenea si alti derivati antracenici in parte liberi, in parte combinati sub forma glicozidica, aloina sau barbolina, rottlerina, rezine care prin hidroliza pot da acid cumaric, acid citric si rezinotanol (hidroliza alcalina) Rezinotanolul prin hidroliza da aglicon tanolic. Contine acid salicilic, sulf, magneziu, alte minerale.

Se poate folosi la urmatoarele afectiuni : abcese, aciditate stomacala, afectiuni oculare, afectiuni intestinale, afectiuni dermatologice, afectiuni ale gurii, afectiuni hepatice, alcoolism, alergie, angina, anorexie, arsuri, artrite, astm bronhic, atonie, boli de nervi, bronsite, cancer, cataracte, crampe, dermatite, colita, constipatie, cefalee, diabet, dureri de stomac, dureri diverse, dispepsie, eczeme, edeme, fisuri anale, gangrena, herpes genital, hemoroizi (extern), hipertensiune arteriala, inflamatii, mastoidita, neurastenie, obezitate, prostata, regenerarea tesuturilor, rani vechi sau supurate, reumatism, renale, paralizii, tromboflebita, tuberculoza pulmonara, taieturi, tuse, ulcere la picioare, ulcer stomacal sau duodenal, viermi intestinali, viroze respiratorii, varice.

Mod de preparare :

plantele de aloe se tin fara apa si la intuneric o perioada de 5 zile. Se vor folosi doar plantele care sunt trecute de 3 ani ca varsta de vegetatie. Dupa aceasta perioada se vor taia frunzele. Exista mai multe procedee:
-Se pun la uscat pentru obtinerea prafului din toata planta taiata felii subtiri.
-Se extrage sucul care se pune la uscat formandu-se praful.

Din ambele se poate face o tinctura. Se pune o parte de planta si 5 parti de alcool de 70°. Se tine timp de 15 zile, dupa care se filtreaza, iar lichidul obtinut se pune in sticle de capacitate mica, ermetic inchise. Se prefera sticlele de culoare inchisa. Se tine la rece. Produsul este valabil 2 ani. Nu se foloseste reziduul de pe fundul sticlei. Acesta va fi indepartat.
Planta proaspata se va folosi doar la aplicatii externe. Se taie in felii punandu-se partea taiata pe rana sau pe piele.
Proprietati: digestiv 5-15 picaturi, inainte de mese diluate in ceai.

Aloe ca purgativ:1 lingurita de tinctura luata cu 100 l apa sau ceai. Se ia dupa mese. Actiunea se manifesta dupa 8-12 ore, rar dupa 24 ore, prin marirea peristaltismului intestinal ca urmare a iritatiei nervoase determinate local in peretii intestinali.

Glicozidele oximetil-antrachinonice sunt absorbite de intestinul subtire si eliminate prin intestinul gros la nivelul caruia scindeaza enzimele. Doza purgativa se poate administra de 2-3 ori in decursul unei zile. Se evita in acest fel ca bolnavii sensibili cu hemoroizi sa aiba neplaceri. Totusi cei cu hemoroizi, ar fi foarte bine sa nu ia preparate cu aloe. Unii le interzic categoric.

Mai actioneaza si ca purgativ, tonic amar (anorexie), eupeptic dar si ca un bun antitoxic in special pentru ficat.
Se interzice la gravide, femei cu metroragii, la bolnavii cu hemoroizi, la cei cu nefrite.
Femeile care alapteaza vor trebui de asemenea sa nu consume aloe, deoarece trece in lapte.

Administrare:

Un varf de cutit de praf se va pune sub limba pentru 10 minute, dupa care se inghite cu putina apa. Este foarte amar si din aceasta cauza se ia foarte greu.
Se pune in capsule de medicamente cate 0,5 g la capsula si se iau intern de 3 ori pe zi inainte de mese.
Se va face ceai din 1 lingurita de praf pus la 250 ml apa clocotita. Se acopere pentru 10 minute dupa care se filtreaza si se consuma, preferabil indulcit cu miere, daca nu est vorba si despre diabet.
Praf se presara pe rani externe.
Praf in amestec cu ulei, grasime diferita (unt, smantana, untura de porc, lanolina, vaselina) transformandu-se in creme sau unguente care se vor aplica extern. Se pune 1 parte planta praf si 3 parti grasime.
Tinctura- se va pune 50 g de praf la 250 ml alcool alimentar de 70?. Se tine timp de 15 zile agitand des sticla. Se filtreaza si se pune in sticlute de capacitate mai mica la rece. Se va lua cate 10 picaturi-1 lingurita de 3 ori pe zi. Se poate face tinctura si din planta proaspata tot in acest fel.
Planta proaspata se taie si se pune cu taietura pe rana.

Aloe ca purgativ- o lingurita de tinctura diluata in 100 ml apa sau ceai. Se ia dupa mese. Actiunea se manifesta dupa 8-12 ore, rar dupa 24 ore, prin marirea peristaltismului intestinal ca urmare a iritatiei nervoase determinata local in peretii intestinali.
Glicozidele oxi-metil-antrachinonicele sunt absorbite de intestinul subtire si eliminate prin intestinul gros la nivelul caruia scindeaza enzimele.
Doza purgativa se poate administra de 2-3 ori in cursul unei zile. Se evita in acest fel ca bolnavii sensibili cu hemoroizi sa aiba neplaceri. Totusi cei cu hemoroizi ar fi foarte bine sa nu ia preparate cu aloe decat extern sub forma de unguente unde sunt foarte activi.

Mai actioneaza si ca purgativ, tonic amar, in anorexie, eupeptic dar si ca un bun antitoxic in special pentru ficat.
Praful se va lua cate 0,10-0,20 g ca digestiv si 0,10-0,30 g ca purgativ.
Nu de mult aloe era considerat util doar pentru efectul laxativ, dar datorita ultimelor cercetari s-a descoperit ca aceasta planta, care se gaseste in cantitati foarte mari in special in Africa este foarte utila in restul de afectiuni descrise mai inainte.
Este de remarcat ca aceste efecte au fost sesizate totusi de foarte mult timp de catre populatia localnica care folosea aceste plante la aceste afectiuni de sute de ani. Recent abia s-a descoperit ca toate aceste credinte au un suport stiintific.

Retete cu aloe si combinatii

Aloe cu propolis- 100 ml de tinctura de aloe se pun impreuna cu 30 ml de tinctura de propolis 30 %. Este foarte indicata atat intern cat si extern avand rol de refacere celulara, regenerare, cicatrizare celulara, antibiotic, etc. Este unul dintre cele mai eficiente antibiotice folosite la foarte multe afectiuni. Posologie- o lingurita de 3 ori pe zi diluata in putina apa.
Aloe cu ulei de catina- se vor pune la 100 ml tinctura de aloe 30 ml ulei de catina. Se va agita foarte bine inainte de intrebuintare. Este util in toate afectiunile pielii cand se constata uscaciunea exagerata a tegumentelor, dar si in eczeme, psoriazis, ihtioza. Se poate aplica in strat subtire, dupa care se va aplica un pansament. Pansamentul se va schimba la 24 ore.

Aloe cu miere- praf de aloe si miere cat cuprinde, se foloseste intern o lingurita de 3 ori pe zi sau extern in aplicatii locale, apoi se panseaza pentru 24 ore. Este utila chiar la cancer sau ulceratii atat la piele cat si in interiorul organismului la diferite rani, chiar si dupa operatii.
Aloe cu ulei de masline- o lingurita de praf de aloe la 50 ml ulei. Se poate folosi intern pentru toate afectiunile in care se indica actiunea de curatire a organismului, in special in bolile cronice.

Vin cu aloe- un litru de vin rosu si 10 g de praf de aloe. Se va tine la macerat o perioada de 8 zile, dupa care se foloseste. Nu este nevoie sa se filtreze. Inainte de folosire se agita sticla pentru ca are tendinta de a se sedimenta.
Creme cu aloe- se foloseste o lingurita de praf de aloe si 50 g de materie grasa. Aceasta poate fi- untura, ulei (se pune si ceara de albine), smantana, unt, lanolina, vaselina, etc. Se indica la toate afectiunile dermatologice sau in cosmetica atat pentru vindecare cat si pentru intretinere.

Mai sunt foarte multe posibilitati de folosire a acestei plante insa ne oprim aici pentru a lasa loc si fanteziei cititorilor sau celor care doresc sa foloseasca aceasta planta.

Frumusetea naturala

2009-03-23T09:49:00.001-07:00

Noi, femeile, ne-am dorit intotdeauna sa fim frumoase si, de ce sa nu recunoastem, dedicam mare parte din timp acestei preocupari. Ne dorim sa fim frumoase in special pentru ceilalti, pentru persoana pe care o iubim, dar mai ales sa fim frumoase pentru noi insine, pentru a atinge acea siguranta emotionala care ne face sa fim multumite de propria persoana.
Unele dintre noi depun eforturi serioase in fiecare dimineata pentru a arata perfect la birou, la cumparaturi, in oras, la facultate si folosesc in acest scop o mare gama de produse cosmetice moderne care promit efecte miraculoase intr-o perioada foarte scurta de timp.
Din pacate, popularitatea tot mai mare pe care o capata “tehnologia moderna” in materie de cosmetica, pune in umbra o alta sursa importanta prin care ne putem ingriji corpul si, in mare masura, si spiritul: metodele traditionale pe care le foloseau cu siguranta mamele noastre si chiar bunicile.

Metode simple dar eficace
In primul rand produsele naturale au marele avantaj de a fi...de la mama natura! E drept ca unul dintre avantajele cosmeticelor moderne este acela ca folosirea lor ne scuteste de pierderea inutila, ar zice unii, a timpului. Dar, in acelasi timp, pierdem o parte din timpul pe care trebuia sa ni-l dedicam noua.
Ulei de galbenele
Unul dintre cele mai eficiente produse de ingrijire a corpului este uleiul de galbenele. Daca nu il gasiti la plafar puteti sa il preparati chiar si singure. Puneti un pumn de flori de galbenele uscate intr-o sticla inchisa la culoare si asteptati sa se macereze cam o saptamana. Apoi tineti sticla intr-un loc uscat si racoros si folositi-va de ingredientul minune atunci cand aveti nevoie. Desi pare banal, uleiul de galbenele are actiune cicatrizanta, tonica, calmeaza iritatiile si are efect de imbunatatire a circulatiei sanguine periferice facandu-va pielea ferma si tonifiata. De asemenea, el poate fi folosit si in tratarea vanatailor sau pentru reducerea inflamatiilor.
Catina pentru o piele tanara
Catina reprezinta una dintre cele mai bogate surse de vitamina C, o lingurita de catina pe zi ferindu-ne de raceala pe tot parcursul anotimpului rece! Numita si polivitamina naturala (contine vitaminele C, A, D, E, B1 si B2, K), catina reprezinta o materie prima cu multiple efecte benefice pentru industria cosmetica, produsele ce contin ulei de catina avand proprietati nutritive, cicatrizante, emoliente si chiar de protectie antisolara. Uleiul de catina combate imbatranirea prematura a epidermei dar se poate folosi cu succes
si in tratamentul iritatiilor sau in vindecarea leziunilor.
Rosia-remediu revigorant
Pana si banala rosie isi gaseste utilitatea in ingrijirea tenului nostru. Ea este un foarte bun remediu pentru a scapa de ochii umflati sau de cearcanele inestetice cu care ne alegem dupa o noapte intreaga de distractie. Daca vreti sa fiti la fel de proaspete a doua zi, taiati cate o felie de rosie si aplicati-o pe ambele pleoape. Efectul revigorant al aceste legume se va simti imediat si, dupa numai 20 de minute, veti scapa de probleme.Pentru tenul gras
Argila poate avea efecte aproape miraculoase in ingrijirea tenului, mai ales in cazul celui gras sau mixt. O masca cu argila poate fi preparata foarte usor si este la indemana oricui, ea absorbind rapid sebumul si astfel inlaturand toate celelalte probleme legate de tenurile grase cum ar fi porii dilatati, cosurile si luciul inestetic al fetei. Ea poate fi combinata cu diferite sucuri astringente, sau pentru tenurile uscate, cu ulei de masline.
Curatare perfecta
O masca de tarate de grau poate fi solutia ideala pentru un gomaj care sa curete eficient tenul de celule moarte, de sebum si de alte impuritati care dauneaza atat de mult. Ea poate fi aplicata doar in combinatie cu putina apa fierbinte si lasata sa actioneze aproximativ un sfert de ora sau 20 de minute, dar in amestecul de tarate pot fi adaugate si galbenusuri de ou, lapte, suc de castraveti, sau chiar infuzie din frunze de patrunjel. Aceasta din urma are un efect puternic de curatare si de tonifiere a fetei completand rezultatele benefice ale mastii de tarate.
Sa nu uitam parul
Produsele naturale pot fi folosite si pentru ingrijirea parului nu doar a tenului sau a corpului. Ingredientul de baza in acest caz este oul. Galbenusul de ou poate fi folosit pur si simplu exact ca un sampon fara a se aplica pe par in combinatie cu alte ingrediente, acesta hranind firul de par si oferindu-i stralucire si suplete. Galbenusul de ou este foarte eficient si in combaterea caderii parului, insa in combinatie cu emulsii sau lotiuni speciale cum ar fi cele cu extract de mesteacan si cu ulei de ricin.

Fructe care iti mentin frumusetea naturala

2009-03-23T09:46:00.000-07:00

Este visul fiecarei femei sa aiba o piele sanatoasa si ferma. Un prim pas in mentinerea acestor aspecte este regimul alimentar pe care-l adopti. Iar secretul unei ingrijiri complete se gaseste in puterea fructelor.
Incepe de astazi sa incluzi diverse fructe in dieta ta zilnica si beneficiile nu vor intarzia sa apara. Acestea au proprietatea de a hrani organismul atat in interior, cat si in exterior. Continutul bogat in vitamine, acizi si enzime a fiecarui fruct in parte te poate ajuta sa-ti mentii fermitatea pielii, stralucirea si vitalitatea parului, catifelarea buzelor si ochii mereu odihniti.

Descopera caracteristicile urmatoarelor fructe, precum si minunile pe care le pot exercita asupra organismului tau.

Merele
Curata si catifeleaza pielea: merele au fost vestite secole de-a randul pentru capacitatea de a vindeca diferitele probleme ale tenului. Adauga o cana de suc de mere in apa din cada pentru a te bucura de o curatare si o catifelare a pielii.

Improspateaza respiratia: pentru o respiratie proaspata, sucul de mere este o alternativa excelenta.

Inlatura matreata: daca ai probleme cu matreata, poti sa apelezi cu incredere la sucul de mere. Imediat dupa samponare, clateste-ti parul cu el.

Reduc cearcanele si pungile de sub ochi: amesteca 2 linguri de piure de mere cu un cartof copt si pisat. Intinde-te, aplica aceasta compozitie peste ochi si acopera cu o batista umezita in prealabil. Lasa sa actioneze timp de 10-20 de minute, dupa care clateste cu apa calduta.

Hranesc si exfoliaza delicat tenul: combina 1/4 mar decojit si copt cu 1 lingura de ovaz, 1 lingura de smantana si una de miere de albine. Aplica aceasta mixtura pe fata curata, maseaza delicat si las-o sa actioneze timp de 10 minute. Apoi indeparteaza cu apa calduta.

Lamaile
Atenueaza petele rosii ale pielii: foloseste cu incredere felii de lamaie pentru a calma pielea si a atenua petele rosii (se aplica si pentru calcai si coate).

Energizeaza: adauga zeama de lamaie in apa din cada si vei pastra senzatia de prospetime pe tot parcursul zilei. De asemenea, zeama de lamaie poate fi amestecata cu balsamul sau samponul folosit.

Exfoliaza si curata tenul: in combinatie cu 1/4 cana sare de mare se aplica pe fata si se maseaza usor. Este foarte important sa se evite zona ochilor. Indeparteaza solutia cu apa calduta.

Bananele
Hidrateaza pielea si parul: datorita continutul bogat de proteine si grasimi naturale este potrivita pentru orice tip de ten. Continutul de magneziu, potasiu, fier, zinc, iod, vitamina A, E, F si B9 (acid folic) ofera o hidratare profunda. Piseaza o banana si aplica mixtura pe fata timp de 15 minute, dupa care clateste din abundenta cu apa calduta. Ca balsam pentru par amesteca o banana pisata cu 1-2 lingurite de miere de albine.

Atenueaza ridurile: amesteca 1 banana cu 2 linguri de smantana groasa, 1 lingura de miere de albine, 1 lingura faina de ovaz si apa minerala. Aplica aceasta pasta pe tenul curatat in prealabil, inclusiv pe zona de sub ochi si pe gat si lasa sa actioneze timp de 30 de minute. Apoi indeparteaza cu ajutorul unei dischete demachiante imbibata cu apa minerala.

Ananasul
Catifeleaza si revigoreaza pielea: foloseste o felie de ananas pe post de exfoliant pentru intregul corp.

Papaya
Improspateaza pielea: datorita continutului bogat in enzime naturale este considerat cel mai potrivit tratament pentru curatarea pielii. Maseaza-ti corpul o data pe luna cu o pasta facuta cu papaya pisata si 3 linguri gel de aloe vera. Timpul de actiune necesar este de 5 minute, dupa care clateste cu apa din abundenta. Foarte important: nu aplica aceasta mixtura pe fata si evita zonele sensibile.

Piersicile
Potrivite pentru pielea uscata: amesteca miezul unei piersici cu 1 lingura de iaurt si aplica aceasta compozitie pe fata. Dupa 15 minute, clateste cu apa rece.

Tonifica pielea: daca ai pielea grasa amesteca 1 piersica foarte bine coapta decojita cu 1 albus de ou si aplica aceasta compozitie, lasandu-i ca timp de actiune 30 de minute. Clateste cu apa calduta.

Capsunele
Calmeaza tenul: datorita continutului bogat in acid salicilic (ingredient des folosit in compozitia in cremele antiacneice din comert) constituie tratamentul cel mai potrivit daca te confrunti cu diverse probleme ale tenului. Amesteca 1/2 cana de capsune proaspete cu o lingura de smantana si aplica acest tratament o data pe saptamana.

Albesc dintii si improspateaza respiratia: consuma-le cu incredere pentru beneficiile pe care le aduc sanatatii tale.

Musetelul

2009-03-23T08:07:00.001-07:00

MUSETELUL - este o specie ierboasa cu miros aromat, comuna in zona de campie, musetelul creste pe pajisti si pe terenurile cultivate.

Actiune farmacologica: antiseptic, antispastic, carminativ, stomachic, sudorific si antiinflamator.

Recomandari: gastrite, enterite, colici, diaree, dizenterie amoebiana, balonari, astmul bronsic la copii, stari gripale, abscese dentare si stomatite.

Mod de administrare:

- infuzie (ceai de musetel) 1-2 lingurite pe cana, 2-3 cani pe zi
- infuzie concentrata- 3 lingurite la cana pentru baile pe ochi
- ulei (pentru arsuri) din 10g macerate 2-3 ore in 15ml de alcool, apoi fierte 2-3 ore in 100ml de alcool

Lacramioara

2009-03-23T08:04:00.000-07:00

Denumirea plantei: Lacramioara (Convallaria majalis)
Fam. Liliaceae

Denumiri populare: cercelus, clopotele, clopotei, coada-cocosului, curpina de padure, dumbravioara, floarea turcului, flori domnesti, geogite, iarba lui Sfintu Gheorghe, iarba margaritarului, lacramita, lilion bun, margarit, margaritare, margea, paharute, suflete, umbravioara.

Ecologie si raspindire: Lacramioara o intilnim prin padurile de foioase, mai ales stejarete, tufisuri, lunci, in regiunile de cimpie si dealuri, prefera solurile fertile cu umiditate ridicata.

Perioada de vegetatie: Este o planta erbacee, perena. Infloreste incepind din luna aprilie si pina in iunie.

Perioada de recoltare: Se recolteaza frunzele in perioada infloririi, dar mai ales in lunile aprilie-mai, pina la coacerea frctelor.Cel mai mare continut in principii active avindu-l inainte de deschiderea florilor.Este indicat ca frunzele sa se recolteze pe cit posibil fara petiol pe timp uscat si se usuca in strat subtire, prevenindu-le de ingalbenire.

Bolile in care se utilizeaza: afectiuni cardiace, migrene de natura nervoasa, nevralgii, dureri de cap, ameteli.

Retete:
Infuzie din 6-10 g la 180 ml apa. Se ia cite o lingura de infuzie, de 3-4 ori pe zi; se foloseste numai cu avizul medicului.

Utilizari populare: Contra durerilor de piept, sub forma de ceai realizat din tulpinile florifere in spalarea copiilor slabi, avind convingerea ca-i intareste. Ceaiul de flori se foloseste ca leucoree.

Coada soricelului

2009-03-23T08:00:00.001-07:00

COADA SORICELULUI este o specie ierboasa inalta de 20-80 cm cu frunze fin divizate si inflorescenta terminala bogata, alba.

Actiune farmacologica: antiseptic similar musetelului, tonic-aperitiv, coleretic-colagog si stimulent al functiei hepatice, antispastic, astrigent, antiinflamator, cicatrizant.

Recomandari:
- uz intern >> enterocolite, gastrite, colici gastrice, diskinezie biliara, insuficienta hepatica, colici hepatice, bronsite, cistite, anorexie
-uz extern >> hemoroizi, ulcere varicoase, abscese dentare, arsuri, plagi purulente.

Mod de administrare:
- uz intern >> infuzie (2 lingurite la cana) 2-3 cani pe zi
- uz extern >> bai sau comprese cu infuzie in concentratie dubla
- coada soricelului intra in compozitia ceaiurilor: gastric, hepatic, anticolitic, laxativ si antiastmatic.

Salcamul

2009-03-23T07:56:00.000-07:00

SALCAMUL este o specie cu o vitalitate deosebita, vegeteaza in conditii foarte variabile, in special in zona de campie cu soluri nisipoase. De la Salcam se utilizeaza florile.

Actiune farmacologica: calmeaza senzatiile de arsuri (diminueaza hiperaciditatea gastrica), antispasmodic al tractului respirator si usor sedativ.

Recomandari: gastrite hiperacide (cu senzatii de arsuri), ulcerul gastric, tusea obisnuita, convulsiva si astmatica, insomnii si migrene.

Mod de administrare:
- infuzie (ceai de salcam) 1 lingura la cana, 2-3 cani pe zi

Revigorarea tenului

2009-03-23T07:51:00.000-07:00

Demachiant din lapte proaspăt şi ouă

Ingredientele ce stau la baza acestui lapte demachiant sunt: o cană de apă, o lingură cu miere de albine, 120 ml de lapte proaspăt, un gălbenuş de ou şi 40 de picături de tinctură de muşeţel.
Se pune apa la încălzit iar când s-a înfierbântat bine se adaugă mierea şi se amestecă pentru ca mierea să se dizolve. Se lasă să se răcească puţin, apoi se adaugă laptele, gălbenuşul de ou şi tinctura de muşeţel. Se amestecă bine, se varsă într-o sticlă şi se păstrează la rece. Cu soluţia astfel obţinută se curăţă faţa seara, cu un tampon de vată, după ce s-a spălat faţa cu apă şi săpun, şi dimineaţa, înainte de aplicarea machiajului.

Mască cu lapte şi untdelemn pentru un ten uscat şi iritat

Se ia o lingură de lapte praf, o lingură de ulei de măsline, migdale sau nuci. Se amestecă laptele praf cu untdelemnul, separat se încălzeşte puţină apă, din care se ia atâta cât poate ajuta ca, compoziţia să devină spumoasă. Cu ajutorul unei pensule late se aplică amestecul pe gâtul şi obrazul bine curăţate înainte, sau după baie. După 20 de minute, se clăteşte faţa cu apă călduţă din abundenţă.

Mască pentru un ten gras

Se amestecă o lingură de brânză de vaci, o lingură cu miere de albine, două linguri de lapte proaspăt, o lingură cu suc de lămâie. După ce s-a pregătit amestecul şi a devenit ca o cremă se întinde pe obrazul şi pe gâtul bine curăţate în prealabil. Porţiunile din jurul ochilor se evită. După 10 minute, se clăteşte faţa cu apă din abundenţă, iar la final cu puţină apă minerală, de la temperatura camerei.

Varza şi calităţile sale

2009-03-23T07:49:00.001-07:00

Toate studiile făcute până în prezent arată că efectele adverse ale tratamentului cu varză sunt foarte rare şi reduse ca intensitate şi se referă cel mai adesea la deranjamente digestive cum ar fi: balonare, uşoare colici abdominale, şi în cazuri foarte rare diaree. Celor care au un sistem digestiv sensibil la varză li se recomandă consumul de condimente cum ar fi chimenul, anasonul, feniculul, care sunt un adevărat antidot la astfel de probleme.

Varza va fi consumată cu prudenţă, la început în cantităţi foarte mici, de persoanele care suferă de colită de fermentaţie, care s-ar putea să nu suporte varza crudă ori pe cea murată, ci doar pe cea fiartă.
Persoanele cu hiper şi hipotiroidie vor consuma, de asemenea, cu prudenţă, varza, consumând-o la început în cantităţi mici.

Bolile ce pot fi prevenite prin consumul zilnic al verzei

Infecţii respiratorii - varza este mai bogată în vitamina C decât portocalele, are puţine calorii şi multe substanţe cu efect antioxidant, conţine magneziu, potasiu, calciu. Toate aceste caracteristici o recomandă în mod special ca remediu pentru întărirea imunităţii. Se administrează proaspătă, sub formă de salată, câte 3-400 de grame pe zi, la bolnavii cu infecţii respiratorii, pentru a susţine organismul şi pentru a grăbi procesul de vindecare. Persoanelor cărora li se administrează antibiotice de sinteză li se recomandă a consuma şi varză murată, pentru restabilirea florei tubului digestiv şi pentru contracararea efectului imuno-supresor al acestor medicamente.

De asemenea, varza este recomandată şi în tratarea arsurilor de gravitate mică şi medie – prin spălarea zonei afectate de 2 – 3 ori pe zi, precum şi aplicarea vreme de 15 minute a unor comprese umezite cu suc de varză. Acestea au efect antiinfecţios şi ajută la vindecarea mai rapidă şi cât mai estetică, prevenind formarea cicatricelor.

Rănile care se vindecă greu – se tratează prin aplicarea zilnică a unor comprese cu suc de varză, care se vor ţine pe rană aproximativ o oră, după care, zona se lasă descoperită pentru a se usca, aproximativ o oră. Studiile arată că prin mecanisme încă prea puţin cunoscute, procesul de vindecare al rănilor este mult accelerat, scade riscul de infecţie, iar semnele care rămân de obicei după vindecare sunt mai puţin vizibile.

Eczeme infecţioase, infecţiile fungice - frunzele de varză proaspătă zdrobite cu ciocanul pentru şniţele se pun pe zona afectată, apoi se aplică deasupra un nailon, care se fixează cu bandaj sau cu leucoplast. Se lasă să acţioneze vreme de 4 ore pe zi, după care zona pe care a fost aplicată cataplasma cu frunză de varză, se lasă liberă pentru a se usca, aproximativ 45 de minute – o oră. Aplicaţia se va face până la vindecarea definitivă. Compuşii pe bază de sulf prezenţi în frunzele de varză, au o puternică acţiune antiseptică asupra bacteriilor şi a ciupercilor parazite.

Entorsă, luxaţii - se aplică pe zona afectată frunze de varză bine zdrobite şi se leagă cu o faşă elastică. Aplicaţia se va face vreme de 4 ore pe zi. În primele două zile de la producerea accidentului se pun deasupra cataplasmei şi pungi cu cuburi de gheaţă. Practica arată că datorită acestui tratament, timpul de refacere al ligamentelor se scurtează, durerile sunt atenuate, şi în multe dintre cazuri, chiar pungile cu lichid sinovial care se formează sunt mult mai mici.

Dureri reumatice - pe zona afectată de reumatism, se recomandă aplicarea dimineaţă şi, eventual seara, frunze de varză bine zdrobite. Se ţin minimum două ore. Intern, se recomandă consumarea a câte 1-2 pahare de suc proaspăt de varză pe zi, în cure de 40 de zile, urmate de 14 zile pauză. Tratamentul extern şi intern cu varză proaspătă are efect antiinflamator articular, încetineşte sau chiar stopează procesele degenerative, ajutând astfel la recâştigarea mobilităţii articulaţiilor.

Tratarea gastroenteritei

2009-03-23T07:47:00.001-07:00

Infuzie de flori de muşeţel

Se iau 1-2 linguriţe de flori şi se opăresc cu 250 ml de apă fiartă. Se acoperă vasul 5-15 minute, se strecoară şi se consumă după masă, câte două căni cu infuzie pe zi. Această infuzie are un efect antiseptic.

Infuzie de flori de coada şoricelului
Se infuzează două linguriţe de flori la 500 ml apă fiartă, se lasă la infuzat 10 – 15 minute, se strecoară şi se consumă întreaga cantitate pe parcursul unei zile, fără a fi îndulcit.

Infuzie de cimbrişor
Infuzia se prepară din 1-2 linguriţe de plantă la 250 ml de apă clocotită, se acoperă vasul 5-10 minute, se strecoară şi se bea neîndulcit. Se recomandă consumarea a două căni cu infuzie pe zi. Are de asemenea efect antiseptic.

Infuzie cu cimbru de cultură
Se prepară infuzia din o linguriţă de plantă la 250 ml de apă în clocot, se lasă vasul acoperit, 5 – 10 minute, se strecoară şi se consumă încet, cu înghiţituri mici, după mesele de dimineaţă şi de prânz.

Decoct din rădăcină de cerenţel
Se pun la fiert în 250 ml de apă rece, două linguriţe de rădăcină zdrobită, şi se fierbe cu focul mic aproximativ 15-20 de minute. Se lasă să se răcească, se strecoară şi se consumă de preferinţă înainte de masa de dimineaţă. Dacă este amestecat în părţi egale cu flori de muşeţel, mentă sau sunătoare, efectul creşte.

Infuzie de sunătoare
O linguriţă de plantă se infuzează 10 minute cu 250 ml apă în clocot, se strecoară şi se bea, cu înghiţituri mici câte 2-3 căni pe zi.

Tratarea spasmofiliei

2009-03-23T07:44:00.000-07:00

Cura cu orz verde
Tulpinile de orz verde ajunse la înălţimea de 25 – 30 cm, înainte de a se forma spicul, se recoltează, se spală bine, se taie mărunt, se îmbibă cu apă şi se amestecă până devine păstos, se introduce în blender pentru a se amesteca bine. Sucul astfel obţinut conţine cele mai valoroase elemente necesare organismului. Cura durează de regulă 3 – 4 săptămâni, de două ori pe an, toamna şi primăvara, când se consumă 3 pahare cu suc pe zi.

Infuzie combinată
Se amestecă următoarele plante în următoarele cantităţi: 10 g – talpa gâştei, 20 g – valeriană, 20 g – coada calului, 20 g – coada şoricelului, 20 g – urzică. Se ia o linguriţă din acest amestec, mai întâi se macerează 5 minute în puţină apă rece, după care se adaugă 250 ml apă în clocot. Se lasă în repaus 5 minute, se strecoară şi se consumă, de regulă câte 3 căni de ceai pe zi.

Cura cu grâu încolţit
Se alege grâu din ultima recoltă, se alege de corpuri străine, se spală bine şi se lasă pentru 48 de ore într-un vas cu apă, având grijă ca dimineaţa şi seara, apa să se schimbe. După cele 48 de ore, se spală din nou grâul cu apă şi se aşază într-un vas de porţelan, într-un strat gros de un deget. Se stropeşte cu puţină apă caldă, se acoperă cu un capac sau o folie de plastic, iar deasupra se acoperă cu o coală de ziar sau cu o pânză mai închisă la culoare, iar dimineaţa şi seara se clăteşte cu apă rece. În acest mod, grâul încolţeşte în 3 – 4 zile, în perioada rece, iar vara în două zile. Se administrează câte 3 – 4 linguri de grâu încolţit, în fiecare zi, timp de 3 – 4 luni pe an. Se poate amesteca cu tot felul de salate, cu iaurt, cu miere de albine sau cu brânză de vaci, constituind o masă hrănitoare.

Mierea şi scorţişoara – o combinaţie curativă la îndemâna tuturor

2009-03-23T07:43:00.001-07:00

S-a descoperit că prin combinarea unei cantităţi de miere cu scortişoară se pot vindeca majoritatea bolilor. Mierea este produsă în majoritatea ţărilor lumii. Medicina alternativă Ayurvedica, precum şi cea Yunani au utilizat mierea ca remediu vital timp de mai multe secole.

Oamenii de ştiinţă de astăzi au acceptat şi ei mierea de albine ca pe un remediu foarte eficient în tratarea mai multor tipuri de afecţiuni, descoperind că nu creează efecte secundare. Ştiinţa contemporană ne-a demonstrat că deşi mierea este dulce şi conţine zahăr, dacă se va administra în doze corespunzătoare, ca şi un medicament, nu va dăuna pacienţilor cu diabet. O revistă faimoasă, Weekly World News, care apare în Canada, a publicat în ediţia din 17 ianuarie 1995 o listă de afecţiuni care pot fi vindecate cu ajutorul combinaţiei de miere cu scorţişoară, în urma studiilor efectuate de savanţii occidentali.

Boli ce pot fi tratate cu ajutorul mierii şi al scorţişoarei

ARTRITA
Într-un studiu recent efectuat de Universitatea din Copenhaga, s-a constatat că atunci când doctorii le-au administrat pacienţilor o combinaţie de o lingură de miere cu o jumătate de linguriţă de scorţişoară pudră înainte de micul dejun, timp de o săptămână, din 200 de pacienţi trataţi, 73 de pacienţi au scăpat complet de dureri în interval de o lună. Majoritatea acestor pacienţi nu puteau merge sau aveau o libertate de mişcare restrânsă, dar după terapie, au început să meargă cu mai puţine dureri.

Amestecaţi o parte de miere în două părţi apă călduţă şi apoi adăugaţi o linguriţă de scorţişoara pudră. Faceţi o pastă şi masaţi-o uşor în partea de corp care vă doare. Durerea cedează în interval de 15 - 30 minute, în cele mai multe dintre cazuri. Pacienţii cu artrită îşi pot administra zilnic câte o cană de apă fierbinte cu două linguri de miere şi o linguriţă de scorţişoară pudră. Dacă remediul se va administra cu regularitate, chiar şi durerile provocate de artrita cronică pot fi ameliorate sau vindecate.

O pastă preparată dintr-o ligură de miere şi o jumătate de linguriţă de scorţişoară pulbere, luată înainte de micul dejun, poate reda libertatea de mişcare chiar şi persoanelor care se deplasează cu mare greutate.

Coacăzele

2009-03-20T11:51:00.000-07:00

După culoarea pieliţei fructelor, se deosebesc soiuri de coacăze albe, de coacăze roşii (ambele aparţinând speciei Ribes rubrum, Ribes vulgare) şi de coacăze negre, acestea din urmă provenind în principal din specia Ribes nigrum.
Coacăzele se recoltează în luna iulie. Întâi ajung la maturitate coacăzele negre (cu circa 7-10 zile înaintea celor roşii şi albe).

Principalele soiuri de coacăze negre sânt: Record, Negre mari, Bogatîr, Consort, Baldwin, Mendip Cross, Daniel de Septembrie. Dintre soiurile de Coacăz cu fructe albe mai valoroase sânt: Mărgăritar, Albe de Olanda şi Albe mari, iar dintre cele cu fructe roşii: Roşu timpuriu, Abundent Roşu de Versailles şi Roşu de Olanda.

Coacăzele conţin apă (78,5-87,7%), zaharuri (4,1-8,8%), acizi (1-3,6%, reprezentanţi în principal prin acid malic, acid citric şi acid tartic), tanin(0,26-0,51%), substanţe proteice (0,94-1,74%), celuloză(1,43-4,57%), săruri minerale(0,3-0,8%), provitamina A, vitaminele B1, B2, B6, acid pantotenic, vitamina C, vitamina P, vitamina PP, antocian, etc. Coacăzele negre se numără între fructele cele mai bogate în vitaminele C şi P. Conţinutul de vitamină C al coacăzelor negre este 65-400 mg la 100 g (mai frecvent 160-190 mg la 100 g), iar al coacăzelor albe şi roşii de 20-60 mg la 100 g. Coacăzele menţin vitamina C în stare stabilă(datorită antocianilor) şi în formă activă biologic, deoarece nu conţin enzima ascorbicoxidaza, care inactivează vitamina C, transformând-o în acid dehidroascorbic (forma inactivă). Acest acid lipseşte din coacăze. De aceea, ele sânt o sursă excelentă de vitamină C; 80-100% din vitamina C se păstrează în produsele obţinute din coacăze (suc, sirop, vin).

Analizele efectuate de Tudor A. T. (1989) la 12 soiuri de coacăze negre, roşii şi albe, arată că glucoza şi fructoza deţin circa 89% din totalul zaharurilor, iar zaharoza 10,2%.

Coacăzele negre îşi intensifică culoarea în următoarele 2-3 zile după recoltare, ceea ce constituie un avantaj la valorificarea lor. Dimpotrivă, coacăzele albe şi roşii nu-şi mai intensifică culoarea pieliţii după recoltare.

Începând după 3-4 zile de la recoltare, dacă nu se asigură condiţii optime de conservare temporară (de 00C şi umiditatea relativă a aerului de 90-95%).

Coacăzele albe şi roşii, având un aport echilibrat între zahăr şi aciditate, se pot consuma în stare proaspătă, sub formă de suc pur sau de suc diluat cu apă (100-500 ml pe zi, în 3-4 reprize), precum şi ca jeleu. Ele au efect remineralizant, laxativ, diuretic, depurativ şi hemostatic. Ele sânt un decongestionant hepatic. Se recomandă în cazuri de inapetenţă, demineralizare, dispepsii (insuficienţa sucului gastric), inflamaţii diagestive şi urinare, litiaza urinară, insuficienţă hepatică, icter, artrism, reumatism, gută, constipaţie, afecţiuni febrile.

Coacăzele negre, având gust foxat, se foloseşte pentru vin, sirop, peltea. Ele sânt foarte bogate în mangan (0,13 mg la 100g), element chimic care, reglează activitatea unor hormoni (îndeosebi a celor sexuali), participă la formarea sângelui şi a laptelui şi stimulează activitatea sistemului nervos central. Coacăzele sunt de asemenea, foarte bogate în magneziu, precum şi în fier (0,9 mg la 100g), care le imprimă acţiune hematopoetică, deci antianemică. Antocianţii din coacăzele negre sporesc acuitatea vizuală.

Datorită substanţelor pectice, taninurilor şi sărurilor de potasiu, sucul de coacăze negre are acţiune antiinflamatori, stimulează secreţia sucului gastric, reduce procesele de putrefacţie şi măreşte diureza, fapt pentru care se foloseşte în tratarea colitelor cronice, gastritelor cronice hiperacide, a stomatitelor, a proceselor inflamatorii ale ficatului, a calculozei biliare, a insuficienţelor cardio-respiratorii, a aterosclerozei, a unor boli reumatice care însoţesc insuficienţa cardiacă, precum şi pentru prevenirea accidentelor vasculare. Efectul remineralizant şi tonic al coacăzelor negre se datorează bogăţiei în vitamina C şi în elemente minerale alcalinizante (fosfor, magneziu, calciu).

Având proprietăţi antianginoase şi febrifuge, coacăzele negre se folosesc în tratarea amigdalitei cronice. Consumul lor mai este indicat în hidropizie, scorbut, etc.

Deoarece au conţinut redus în zaharuri, coacăzele pot fi consumate de diabetici

Apendicita Acută

2009-03-20T11:50:00.000-07:00

Cu mare regret vă comunic: nici unul dintre noi nu e asigurat de situaţiile neplăcute şi nedorite, când starea de sănătate poate suferi un declin neprevăzut, sau mai bine zis neaşteptat. Astfel de situaţii pot fi foarte diverse, de la „banale” dureri de cap până la urgenţe chirurgicale, care la rândul lor condiţionează alte nevoi, mai ales nouă, studenţilor, căci trebuie să absentăm la ore până la o ameliorare a statutului nostru de sănătate şi o restabilire a capacităţii de muncă.

Mă voi referi la cea mai frecventă dintre urgenţele chirurgicale, numită ştiinţific – apendicita acută. Aceasta este o afecţiune inflamatorie a unui organ micuţ, situat in partea de dreapta-jos a cavităţii abdominale, cu dimensiunile de 6-12 cm lungime şi 6-8 mm în diametru – dimensiunile în normă, care sunt depăşite de cele patologice la instalarea apendicitei.

Nota Bene: Apendicita este denumirea afecţiunii, iar organul afectat in apendicită e numit apendice vermiform, de aici şi incorectitudinea expresiei ”a scoate apendicita”, mai nimerit şi corect este de a zice “a înlătura apendicele” (din cauza inflamării lui, adică din cauza apendicitei).

Ca entitate anatomică, apendicele vermicular, apare în sec. XVI în lucrările lui Berangario de Capri din Bologna, fiind scos în imagine pentru prima dată de către Leonardo da Vinci în desenele sale anatomice. Privit pînă nu demult ca organ rudimentar, de fapt exercită mai multe funcţii importante. Pentru prima dată afecţiunile apendicelui au fostdescrise de către Soraceus în 1642, termenul de apendicită fiind introdus de chirurgul german Fity, în 1886.

Apendicita ocupă primul loc printer urgenţele abdominale, afectând unul din 200 – 250 de indivizi cu o incidenţă medie de 4-5 %. Survine cel mai frecvent între virsta de 10 şi 40 de ani, foarte rar întîlnită până la 3 şi după 80 de ani. Atenţie domnişoarelor studente! La femei, incidenţa e de 2-3 ori mai mare decât la bărbaţi.

Este o boală polietiologică, adică la apariţia procesului inflamator în apendice contribuie diverşi factori:

infecţia şi flora microbiană intestinală;
agenţii patogeni în aşa boli ca tonsilita (popular, glande), gripa, reumatismul ş.a.
obstrucţie mecanică cu corpi străini: seminţe şi sâmburi de fructe, coji de seminţe de floarea soarelui;
dereglări de alimentare sangvină a apendicelui
ş.a.

Manifestările clinice sunt variabile, uneori imitând alte patologii. Din această cauză a şi fost numită “boală-cameleon”. Totuşi cel mai frecvent şi constant semn este durerea. Ea apare spontan, brusc, uneori fiind precedată de un discomfort uşor. Creşte repede în intensitate, ceea ce impune bolnavul să gasească o poziţie antalgică. Durerea nu are legătură cu timpul luării mesei! Peste o oră, o oră şi jumătate apare voma însoţită de greţuri. Şi aici e un moment diferenţial: voma în apendicita acută este unică, dar nu repetată ca in alte patologii intestinale. Restul semnelor şi simptomelor ţin de competenţa personalului medical care va sosi cu maşina salvării imediat ce dumneavoastră sau cineva dintre apropiaţii voştri va forma numărul 903.

V-am enumărat cele mai frecvente şi tipice semne de debut ale apendicitei acute si care, cred eu, ar trebui să fie cunoscute de fiecare pentru a avea o reacţie promptă şi a le recunoaşte corect în momentele apariţiei lor. De ce-ar fi atât de important acest fapt? Pentru că de rapiditatea acordării ajutorului medical specific, care de cele mai dese ori este operaţia de înlăturare a apendicelui - apendicectomia, depinde in mod direct perioada reabilitării postoperatorii.

Deci, iată ce ar trebui să reţineţi: alimentaţi-vă regular şi corect, evitând mâncărurile greu digerabile, sau chiar indigerabile; folosiţi toate metodele pe care le cunoaşteţi în profilaxia şi prevenirea maladiilor infecţioase, mai ales ale răcelii şi gripei şi trataţi-le corect şi pină la urmă în caz că totuşi le-aţi făcut (aceasta ar preveni mult mai multe afecţiuni secundare, printre care este şi apendicita acută); domnişoarelor le-aş da următorul sfat – să aibă mare grijă ca în perioada rece a anului, mai ales, să ţină acoperită sub haine acea porţiune îngustă a corpului ce se află între talia joasă a blugilor şi scurte (într-adevăr scurte) şi care, poate printr-o ironie a soartei, coincide cu proiecţia unor organe specific feminine, foarte importante, atât din punctul de vedere al procreării, cât şi al numărului de afecţiuni severe care pot afecta aceste organe (e vorba despre uter, ovare şi anexele lor); urmaţi regulile elementare de igienă.

Acestea fiind spuse, vă las să reflectaţi asupra subiectului dat. Eu imi exprim convingerea că cei care vor lua în considerare sfaturile mele au mare şanse să nu facă parte din cele 4-5 % de populaţie ce ajung pe masa de operaţie cu diagnoza de apendicită acută.

Diskinezia (Distonia) biliară

2009-03-20T11:49:00.001-07:00

Este o tulburare funcţională motorie a căilor biliare extrahepatice (greutate în evacuarea bilei), care se manifestă prin jenă dureroasă în regiunea ficatului, cu exacerbări tardive, postalimentare, senzaţie de balonare, greţuri, gust amar, etc. Durerea se manifestă şi sub formă de colică biliară. În dietoterapia acestei boli sânt indicate:

Fructe proaspete sau sucurile lor (mere, pere, prune, zmeură, struguri).
Limonadă, gelatină de fructe, dulceţuri, peltea şi marmelade.
Ulei de măsline, câte o linguriţă, de trei ori pe zi, înaintea meselor principale (pe stomacul gol): de fiecare dată se ţine corpul culcat pe dreapta, timp de 30 minute.

Infuzie

2009-03-20T11:43:00.001-07:00

Soluţie extrasă dintr-o plantă sau dintr-un organ al ei, prin opărire cu apă fiartă. Organul de plantă mărunţită se introduce în apă clocotită, fără a se fierbe. Vasul se acoperă şi se ţine în repaus 15-30 de minute, timp în care substanţele active (solubile) din plantă trec în apă; apoi conţinutul vasului se filtrează prin strecurătoare sau prin pâlnie (cu tifon dublu sau vată). La 250 ml apă clocotită sânt necesare 1-2 linguriţe de plantă mărunţită. Infuzarea se recomandă, de regulă, la organele de plantă cu pereţii celulari mai subţiri, la care îngroşările secundare ale pereţilor celulozici sânt inexistente sau slabe (flori. Frunze şi unele specii de fructe).

Decoct

2009-03-20T11:42:00.001-07:00

Decoct (de la lat. decoctus = fiert), soluţie apoasă obţinută prin fierberea în apă a unor organe de plante(frunze, flori, fructe, muguri), fragmentate în scop medicinal şi alimentar. Se folosesc, de regulă, 1-2 linguriţe de plante (drog) la 200-250 ml apă. Părţile de plantă, uscate şi fragmentate, dintr-o linguriţă plină, au următoarea greutate: frunze 2-3 g, flori 3-4 g, rădăcină şi rizomi 5-7 g, scoarţa 6-7 g, fructe 5-6 g. Fierberea durează 5-10 min., uneori mai mult (15 min. la decoctul din frunze de Merişor sau de Păducel, 30 min. la decoctul din frunze sau fructe de Afin).

Formele cancerului mamar

2009-03-20T11:22:00.000-07:00

Ce este cancerul?
Cu totii vorbim ingroziti de aceasta afectiune care mobilizeaza armate de cercetatori si bugete de zeci de ori mai mari decat bugetul Romaniei si care reprezinta a treia cauza de mortalitate in lume. Ce este insa cancerul? Cancerul pleaca de la modificari in nucleul unei celule - creierul celulei - sub influenta unor factori din mediu care determina celula sa-si "uite" programul si sa refuze sa moara. Aceste celule se divid continuu, luand locul celulelor normale, fara insa sa le indeplineasca functia, formeaza aglomerari celulare - formatiuni tumorale, din care se desprind mici portiuni ce se fixeaza in alte organe - metastaze, mergand pe calea vaselor sangvine sau limfatice sau invadand din aproape in aproape tesuturile din jur. Organismul nu poate lupta impotriva lor pentru ca nu le recunoaste ca fiind maligne, ele pastrandu-si aparenta de celule self, proprii. Decesul survine prin complicatii mecanice - formatiunile tumorale cresc anarhic, realizand compresia organelor invecinate, prin complicatii metabolice - organul inlocuit de celulele tumorale nu-si mai indeplineste rolul in economia organismului sau prin complicatiile legate de tratament, care pentru a fi eficient, trebuie sa fie foarte agresiv.

Putina stiinta
Denumirea medicala a cancerului mamar este carcinom mamar. Punctul sau de plecare este tesutul glandular sau epiteliul canalelor galactofore. In ambele situatii, tesuturile epiteliale, de acoperire sau glandulare, sunt separate de tesutul conjunctiv aflat sub el de o formatiune acelulara numita membrana bazala. Aceasta membrana bazala este prima bariera care limiteaza extensia cancerului aparut in tesutul epitelial la tesuturile din jur. Cancerul care nu a depasit membrana bazala se numeste carcinom in situ, este o forma incipienta, tratabila, iar cancerul care a depasit membrana bazala este un carcinom invaziv, mai avansat si mai greu tratabil.

Evolutia cancerului
Timpul de dublare a celulelor canceroase este cuprins intre 23 si 309 zile. Presupunand ca rata de dublare a celulelor este constanta, plecandu-se de la o singura celula neoplazica, sunt necesari 8 ani pentru ca tumoarea sa atinga 1 cm in diametru ( la aceasta dimensiune tumora poate fi simtita la palpare. Daca nu este tratat, cancerul mamar ucide o femeie in aproximativ 3 ani (in medie). Daca o femeie a avut cancer la unul din sani, riscul aparitiei cancerului si la sanul contralateral creste cu 1 procent in fiecare an, ajungand sa-l afecteze in 5-8% din cazuri. Doar in 1% din cazuri cancerul mamar este bilateral chiar in momentul diagnosticarii sale.

Incidenta cancerului mamar
Cancerul mamar detine locul intai printre neoplaziile maligne la femei, existand o usoara scadere a incidentei formelor avansate prin campaniile de prevenire si depistare precoce. Incidenta este mai mare la femei peste 40 de ani - peste 80%, si doar 1,5% la femei sub 30 de ani, dar aceasta din urma cifra este in crestere. Distributia geografica este in raport cu gradul de dezvoltare economica. Incidenta este maxima in tarile dezvoltate si considerabil mai mica in Asia, America de Sud si Africa. Femeile sunt predominant afectate, comparativ cu sexul masculin, existand un raport de 100 de cazuri la1.

Cauze si mecanisme de aparitie
Nu sunt precizate riguros, dar putem vorbi de factori de risc in prezenta carora boala apare mai frecvent. Acestia sunt:
factorul genetic, adica mostenirea cromozomiala; acest lucru se traduce prin cresterea riscului de a face cancer de san de 2-3 ori pentru femeile care au sau au avut rude de gradul I - mama, sora -cu aceasta afectiune sau alt cancer genital;
dieta bogata in grasimi, obezitatea, fumatul, consumul de alcool;
nuliparitatea ( situatia in care se afla femeile care nu au purtat o sarcina la termen si nu au nascut); dimpotriva, o prima sarcina inainte de 20 de ani reduce riscul cancerului de san, ca si alaptatul la san;
pubertatea precoce si menopauza tardiva;
existenta unui alt cancer de ovar, corp uterin sau colon;
administrarea de hormoni estrogenici necontrabalansata de administrarea de progesteron;
radiatiile ionizante.

Localizare
Daca impartim sanul in patru cadrane prin doua perpendiculare la nivelul mamelonului, obtinem patru zone distincte ale sanului, pe care le numim dupa pozitia lor superoexterna, superointerna, inferoexterna, inferointerna. La ele se adauga a cincea zona, cea mamelonara sau centrala. Cel mai frecvent, cancerele mamare se localizeazain cadranul superoextern (38,5%) si central (29%).

Carcinomul mamar in situ
Exista mai multe forme, cu punct de plecare celulele canalelor galactofore, uneori depistate ca mase palpabile. O forma aparte este boala Paget a sanului. Se manifesta ca o leziune a mamelonului ( doar a mamelonului!), cu mici ulceratii acoperite de cruste, care indepartate se refac usor, sangereaza cu usurinta. Mamelonul se poate retracta si infunda. In profunzimea mamelonului se poate palpa aproape constant o formatiune tumorala nodulara. Acest tip de cancer reprezinta 3-5% din cancerele mamare si survine in general la femeile aflate la climacteriu ( menopauza) - incidenta maxima este in jurul varstei de 54 de ani. Este o forma pe care o putem depista usor datorita particularitatilor clinice, atat timp cat femeile sunt instruite. Se face obligatoriu biopsierea leziunii, cu examen anatomopatologic pentru diagnosticarea cu certitudine.

Carcinoame invazive
Ca si caractere generale, cancerele apar sub forma unor mase de consistenta ferma, relativ fixe fata de tesuturile din jur, cu margini imprecis definite, creand impresia ca se prelungesc in restul sanului. Simptomatologia este reprezentata de durere, senzatie de tensiune, cresterea temperaturii locale, prezenta de scurgeri mamelonare, plisarea pielii situate deasupra tumorii. La examenul clinic, acestea se pot prezenta sub mai multe forme:
Cancer nodular - este o masa dura, de dimensiuni variabile, cu limitele imprecise. Poate sa adere la piele, infiltrand-o, dandu-i aspectul de "coaja de portocala" sau producand retractia acesteia, modificand relieful sanului - se observa in oglinda, cand se ridica deasupra capului bratul de partea sanului afectat.
Schirul atrofic - este o forma particulara, intalnit la femei mai in varsta. Are loc retractia fibroasa intensa a sanului, cu stergerea initial a mamelonului, apoi a intregului san. Este dur la palpare, cuprinde in timp si partile moi ale toracelui, dand aspect de "platosa". Tardiv in evolutie se poate ulcera.
Cancer encefaloid - este o forma rara. Tumoarea apare sub forma unei mase voluminoase, moi. Are dezvoltare rapida si in evolutie poate prezenta mici noduli cutanati care se ulcereaza.
Carcinom papilar - este situat imediat submamelonar, intr-o structura chistica cu continut hemoragic. Este moale, friabil; arata ca o excrescenta intr-un canal galactofor.
Carcinom coloid - este o forma bine delimitata, continand o masa gelatinoasa, dispusa in mici spatii cu perete propriu.
Carcinom acut inflamator - se mai numeste mastita carcinomatoasa, este o forma rara, apare la femei tinere in sarcina sau lactatie, bilateral. Sanii sunt tumefiati, rosii, fierbinti, durerosi. Dupa infiltrarea pielii, aceasta are aspect de "coaja de portocala". Are o evolutie extrem de grava si rapida.

Concluzie
formele clinice, macroscopice ale cancerului mamar sunt variate, putand fi usor confundate cu alte leziuni sau chiar neglijate;
cele mai frecvente forme sunt cele nodulare, dure, cu limite imprecise, ce pot infiltra pielea de deasupra lor, cu marirea de volum a ganglionilor limfatici axilari;
ca urmare a manifestarilor heterogene, diagnosticul de cancer mamar poate fi pus numai dupa o interventie chirurgicala cu examen anatomopatologic.

CANCER

2009-03-20T11:17:00.001-07:00

Boala care are ca mecanism o proliferare celulara anarhica, necontrolata si neintrerupta. Se mentioneaza, in Europa si in America de Nord, predominanta cancerelor de plaman, atribuibile in proportie de 90% tabagismului, a cancerelor colorectale, legate, probabil, in parte de alimentatie, si a cancerelor de san, cu cauze inca putin clare. In Africa se evidentiaza frecventa cancerelor de ficat in zonele endemice pentru hepatita B si cea a cancerelor de col uterin in tarile in care natalitatea este ridicata si unde inca igiena este defectuoasa, ceea ce are drept consecinta un nivel ridicat al bolilor transmisibile sexual (papiloma sau herpes), care pot sta la originea acestor cancere.

Cauze - Cancerele sunt cauzate de expunerea la virusuri, la substante naturale sau chimice, la radiatii. Aceasta are ca efect inducerea de mutatii sau de exprimari neadecvate ale diferitelor gene numite oncogene, implicate in proliferarea celulelor, in diferentierea lor si in reglarea acestor fenomene. Oncogenele se afla in mod normal sub controlul genelor inhibitoare, antioncogenele, care pot fi pierdute sau pot suferi ele insele o mutatie sub actunea agentilor mai sus enumerati, functia lor fiind in acest caz redusa. Dar aceste antioncogene pot lipsi in mod ereditar, ceea ce explica, in parte, existenta predispozitiilor familiale la cancere.
Alcoolul. La barbat, alcoolul este un factor de risc pentru cancerele cavitatii bucale, ale faringelui, ale esofagului si ale ficatului (cresterea riscului variaza intre 2 si 15% dupa cantitatile baute si dupa organele atinse). In sfarsit, efectul conjugat al alcoolului si tutunului corespunde unor riscuri mai mari decat suma riscurilor luate separat (efect multiplicativ). Un numar de studii arata ca exista un risc crescut de cancer de san la femeile care beau bauturi alcoolizate, comparativ cu cele care nu beau astfel de bauturi.
Alimentatia. Studii au atras atentia asupra rolului alimentatiei in geneza anumitor cancere, alimentele fiind incriminate ca atare (grasimile), prin deficienta (fibre, vitamine) sau prin contaminare intermediara (aflatoxina, nitriti). Rolul grasimilor in carcinogeneza este suspectat mai ales in cazul cancerelor colorectale, dar si in cancerele de san, ale endometrului si ale prostatei. Studii au pus in evidenta o crestere a riscului in paralel cu consumul de grasimi, dar au revelat un efect protector al fructelor si legumelor; in ce priveste rolul cafelei in cancerele de pancreas, acesta n-a putut fi dovedit. Nitritii, provenind din sarea utilizata pentru conservarea alimentelor, sunt acuzati ca ar creste riscurile cancerului de stomac. Aflatoxina, contaminand hrana depozitata in locuri calde si umede, este incriminata in cancerele primitive de ficat, in asociere cu virusul hepatitei B.
Iradierea. In 1944, o publicatie dezvaluia faptul ca radiologii mureau de zece ori mai multi de leucemii decat ceilalti medici. La supravietuitorii bombardamentelor atomice de la Hiroshima si Nagasaki, in 1945, primele cazuri de leucemie au fost observate in 1941, cu un varf in 1951-1952. Au fost observate alte tipuri de cancere in numar anormal de mare la 15 ani dupa expunere si unele se mai intalnesc si azi, la supravietuitorii care primisera mai mult de 1 gray (unitatea de doza de iradiere). In acest ultim caz, exista o crestere semnificativa a numarului de cancere, care variaza dupa tesuturile iradiate: in principal, sunt afectate maduva osoasa, glanda tiroida, sanul, osul. Leucemiile apar in medie la 8 ani dupa iradierea cauzala, sarcoamele la 20 de ani dupa ea, alte tumori la 30-40 ani dupa iradiere.
Reglementarea radioprotectiei a permis sa dispara riscurile profesionale, in particular la radiologi, la manipulatorii si lucratorii de la instalatiile atomice. In plus, progresele radiologiei si noile metode de imagerie medicala au diminuat pentru pacienti riscurile legate de radiografii.
Bolile. Cateva boli rare sunt insotite de un risc crescut al cancerelor care afecteaza in mod specific anumite organe (de exemplu, retinoblastomul in trisomia 21). Ele pot da nastere dintr-o data unor tumori maligne care fie sunt singura lor manifestare (retinoblastomul, nefroblastomul), fie constituie o manifestare a sindromului, ori dau nastere unei patologii netumorale, dar cu mare probabilitate de transformare maligna (de exemplu, polipoza colica).
Medicamentele cancerigene. Atentia asupra rolului cancerigen al hormonilor a fost atrasa prin aparitia cancerului de vagin la fetitele nascute din mame care au primit dietilstilbestrol (estrogen) in primele 3 luni de sarcina. Atunci cand estrogenii sunt utilizati drept contraceptive, adica asociati cu progestative, riscul de a aparea un cancer de san este sensibil acelasi la utilizatoare si la neutilizatoare. Utilizarea de contraceptive orale starneste unele rezerve, privind durata de utilizare, utilizarea inaintea unei prime sarcini si utilizarea de catre femeile atinse de o afectiune benigna a sanului. Totusi, anchetele americane, realizate pe o populatie de femei aflate la menopauza si care au primit un tratament estrogenic, au aratat o crestere, de ordinul 4-8 ori, a riscului unui cancer al corpului uterin - aceasta crestere fiind direct legata de doza si de durata tratamentului cu estrogeni. Totusi, utilizarea actuala a estroprogestativelor pare sa fi facut sa dispara acest risc, chiar sa se dovedeasca faptul ca ele sunt protectoare.
In afara hormonilor, medicamentele pentru care s-a pus in evidenta o crestere a riscului de cancer sunt in principal imunosupresoarele, anticanceroasele si derivatii arsenicali.
Predispozitiile familiale. La unele cancere se observa predispozitii familiale. Astfel, membrii unei familii care cuprinde o persoana afectata de un cancer de colon, de ovar sau de san prezinta un risc de 2-4 ori mai mare decat altele de a fi atinse de acelasi cancer. Aceasta crestere a riscului este totusi mica si probabil poate fi explicata printr-un mecanism care depinde de mai multe gene, antrenand o predispozitie careia i se adauga riscurile legate de factorii de mediu.
Radiatille solare. Modul de a se bronza din aceste ultime decenii este insotit, in toate tarile, de o puternica crestere a incidentei tumorilor cutanate, carcinoamelor si melanoamelor. Rolul radiatiilor U.V. (ultraviolete), in particular ale U.V.B., cele mai scurte ca lungime de unda si cele mai nocive, in aparitia tumorilor cutanate a fost pus in evidenta atat prin observatii epidemiologice, cat si prin modele experimentale. Cancerele cutanate sunt mult mai frecvente la subiectii cu pielea deschisa la culoare.
Substantele cancerigene. In 1975, a fost stabilita relatia intre expunerea la funingine a cosarilor si aparitia unui cancer al scrotului. In 1985, un mare numar de cancere de vezica a fost semnalat la muncitorii din industria colorantilor. Cele mai recente evaluari ale Centrului International de Cercetare privind cancerul arata ca, din 707 substante si procedee industriale testate, 7 procedee si 23 substante s-au dovedit a fi cancerigene pentru om.
Tutunul. Explozia spectaculara a cancerelor bronhopulmonare atragea atentia, in urma cu 40 de ani, asupra rolului tutunului. In conformitate cu numeroase anchete epidemiologice, tutunul este raspunzator de aproximativ 90% din cancerele pulmonare. Riscul este cu atat mai important cu cat se fumeaza mai mult, de mai multa vreme, cu cat se inhaleaza mai mult fumul si cu cat se incepe fumatul mai de tanar. Filtrul micsoreaza riscul, tutunul negru il creste. In sfarsit, trebuie mentionata o crestere a riscului cancerelor bronhopulmonare la persoanele care traiesc intr-un mediu cu fum (fumatorii pasivi).
Virusurile. Rolul retrovirusurilor este acum bine stabilit la animal; la om, dupa cunostintele actuale, doar retrovirusurile H.I.V. (SIDA) si HTLV (leucemie) par sa aiba o potentialitate oncogenica. In schimb, se precizeaza rolul anumitor virusuri ADN (acid dezoxiribonucleic) in aparitia unor cancere umane.
Prima legatura pusa in evidenta intre virus si cancer a fost cea a unui virus din familia Herpesviridae (virusului Epstein-Barr) cu limfomul african al lui Burkitt (1964) Acelasi virus a fost, doi ani mai tarziu, incriminat in cancerul nazofaringelui. In 1978, a fost evocata legatura intre virusul hepatitei B (HBV) si cancerul primitiv al ficatului, atunci cand s-a observat concordanta de distributie geografica intre zonele cu risc inalt de hepatocarcinom si cele cu hepatita B. Raportul intre papilomavirusuri (HPV) si cancerele colului uterin reprezinta al treilea sistem virus-cancer. De multi ani, s-a aratat rolul bolilor virale transmisibile sexual in dezvoltarea cancerelor de col uterin. Se acumuleaza elementele care evidentiaza rolul predominant al unor HPV (in particular susele 16, 18,33)

A trai cu un cancer - Din ce in ce sunt mai numerosi pacientii care traiesc ani de zile cu un cancer care nu poate fi eradicat, dar a carui evolutie este oprita sau, cel putin, franata suficient de mult pentru a fi indepartat orice pericol pe termen mediu. Aceasta stabilizare a bolilor inca incurabile este, adesea, primul pas spre viitoarele vindecari. Ea creeaza noi raporturi pe care pacientii si medicii invata sa le realizeze, astfel incat ea le modifica in mare masura comportamentele, facandu-i pe primii sa aiba mai multa incredere, iar pe ceilalti sa dovedeasca mai multa transparenta. Aceasta situatie noua genereaza noi probleme medicale, integrate in viata zilnica a bolnavilor.
Astfel, in cazul aparitiei infectiilor, care sunt adesea mai frecvente la pacientii cu imunitatea alterata prin tratamente sau prin boala, pacientii trebuie sa fie vaccinati profilactic cu vaccinurile adecvate si sa fie tratati cand infectiile se instaleaza. Alimentatia pacientilor nu trebuie sa fie neglijata: ei trebuie sa-si ia vitaminele necesare sub forma de cruditati, sa manance indeosebi peste oceanic, ale carui lipide au un efect preventiv asupra cancerelor si poate chiar asupra extinderii lor. Pofta de mancare, adesea mica, poate fi restabilita, eventual prin administrarea de corticosteroizi sau de anabolizante. Eforturile fizice nu le sunt, in general, contraindicate; din contra, pacientul trebuie sa duca o viata pe cat de normala posibil.
In ceea ce priveste starea psihica, aceasta merita cea mai mare atentie din partea medicilor, care pot prescrie medicamente impotriva anxietatii, cu conditia de respectare a contraindicatiilor. Durerile, daca exista, pot fi calmate intotdeauna. Medicii, uneori, le subestimeaza; pacientul trebuie sa tina cont de ele si sa le trateze. In sfarsit, subiectul care este purtator al unui cancer trebuie sa poata recurge, de fiecare data cand doreste, si la un al doilea sfat privind tratamentele propuse sau in curs. Medicii trebuie sa dea curs acestei cereri, dovedind un spirit de cooperare legitima.

Simptome si diagnostic - Multiplicitatea cancerelor si specificitatea lor proprie fac dificila enumerarea tuturor simptomelor bolii. Totusi, o pierdere importanta in greutate si mai mult sau mai putin rapida, o lipsa de pofta de mancare, o stare de oboseala intensa, o pierdere de sange prin scaune sau pe gura, in sfarsit dureri diverse sunt semne functionale care pot fi asociate cu prezenta unui cancer. Dezvoltarea adesea silentioasa a cancerelor tinde sa intarzie diagnosticarea si ridica probleme medicilor, care nu vad pacientul decat intr-un stadiu deja avansat al bolii. Uneori, boala este descoperita dintr-o intamplare, in cursul unei vizite medicale sau al unui examen al sangelui. Diagnosticul se pune prin examenul clinic, prin examene de laborator, prin examene radiologice si endoscopice, prin biopsii.

Evolutia cancerului - O data declansate prin activarea oncogenelor, care au suferit sau nu mutatie, si din cauza pierderii sau alterarii prin mutatie a uneia sau mai multor antioncogene, cancerele sufera o crestere a malignitatii care le face din ce in ce mai capabile sa ocoleasca obstacolele pe care organismul sau tratamentele le pun in calea lor. Ele avanseaza, de asemenea, in organism, adica se intind pe loc in mod caracteristic in tesutul de origine si in tesuturile invecinate, putand fi responsabile de compresia organelor. In acelasi timp, ele disemineaza la distanta, prin mici focare distincte, metastazele.
Avansarea anatomica a cancerului trebuie sa fie evaluata prin diferite examene complementare (scanografie, imagerie prin rezonanta magnetica, scintigrafie). Aceasta evaluare permite o clasificare a fiecarui cancer care, asociata cu caracteristicile sale histologice, permite alegerea tratamentului cel mai bine adaptat.

Tratament si prevenire - Tratamentul se face prin chirurgie, radioterapie (radiatii X sau de inalta energie, cobaltoterapie), chimioterapie (administrarea de medicamente avand un efect distructor si imunologic) si/sau hormonoterapie (administrarea de hormoni). Cercetarile actuale se orienteaza spre metode terapeutice capabile sa redea celulelor canceroase caracterele normale (tratament de rediferentiere). In acest domeniu, au fost obtinute succese reale recent in unele tipuri de leucemie. Din pricina dificultatilor de depistare si de tratare a bolii, prevenirea cancerului are o deosebita importanta. Sensibilizarea populatiei pare un factor decisiv. Anumite gesturi, ca autopalparea sanilor, ar trebui sa fie curente. De asemenea, trebuie insistat asupra respectarii unei anumite igiene a vietii si abolirii, in masura posibilitatilor, a comportamentelor de risc.

Dieta Nicoleta Luciu

2009-03-20T10:43:00.001-07:00

Editia de astazi a ziarului Libertatea prezinta in exclusivitate reteta dupa care Vedeta postului Acasă TV a slăbit 30 de kilograme in doar o lună şi jumătate.

La doar o lună şi jumătate după ce a născut, Nicoleta Luciu se apropie de silueta care a consacrat-o, scrie Libertatea.
Dieta-minune are la baza de apă plată, compot de mere fără zahăr şi supă de pui. Regimul alimentar trebuie combinat cu 10 minute de exerciţii fizice, zilnic, iar rezultatul este uluitor - dat jos 30 de kilograme in doar 6 saptamani.
"Este o cură foarte bună de detoxifiere, pentru că se consumă foarte multe lichide, iar sarea este total exclusă, astfel că nu reţii apă în corp şi elimini toate toxinele", a declarat Nicoleta.
Respectivul regim te ajută să dai jos 3-4 kilograme pe săptămână şi, în plus, poţi mânca oricât şi oricând.

Atenţie, însă, nu ai voie pâine şi nici dulciuri! Dacă, totuşi, simţi nevoia de ceva dulce, atunci poţi mânca maximum două batoane de slabit pe zi.

Iata planul "dietei-minune":
- Compotul de mere se prepară astfel: la 2 litri de apă, se pun 7 mere tăiate cubuleţe sau felii. Compoziţia se fierbe până când se înmoaie puţin merele;
- Supa de pui trebuie făcută cu mai multe feluri de legume: ţelină, ardei, gogoşar, morcovi, dar niciodată cartofi, orez sau fidea. Supa e bună şi rece, şi caldă;
- Dimineaţa se bea o cană mare de compot. După două ore, dacă îţi este foame, bea iar 300 ml de compot de mere;
- La prânz şi toată după-amiaza - câte o porţie de supă de pui în care să fie şi o bucată de carne, ciocănele sau pulpe superioare, neapărat curăţate de pieliţă.

Consum calorii

2009-03-20T10:42:00.000-07:00

Ce sunt caloriile?

Caloria este unitatea de masura a energiei furnizate de o anumita cantitate dintr-un aliment (in general de 100 g). La origine, caloria este o unitate de masura in fizica, fiind definita drept cantitatea de caldura necesara pentru a creste temperatura unui mililitru de apa cu 1°C.

Caloriile furnizate de alimente sunt necesare pentru:
- formarea, distrugerea sau regenerarea celulelor; circulatia sangvina, respiratie
-digestie, asimilarea alimentelor
-mentinerea temperaturii de 37°C
- contractiile muschilor, bataile inimii si miscarile respiratorii

Toate alimentele sunt utilizate de corp pentru producerea unor cantitati diferite de energie. Astfel, pentru aceeasi greutate, o bucata de ciocolata contine mai multe calorii decat o bucata de laptuca.

Corpul descompune alimentele pentru a obtine energia necesara functiilor vitale (respiratie, crestere, miscare). Acest proces de transformare a alimentelor in energie se numeste metabolism. Astfel, o crestere a activitatii fizice antreneaza o accelerare a metabolismului, deci o nevoie mai mare de calorii. Pe de alta parte, o diminuare a activitatii fizice, insotita de o crestere a aporturilor calorice duce la acumularea energiei neutilizate sub forma de grasime.

Pentru a functiona, organismul nostru are nevoie de calorii; la fiecare persoana acest necesar caloric se imparte in 3 nivele:
- metabolismul bazal: reprezinta energia utilizata pentru functionarea normala a organismului (respiratie, functionarea organelor si celulelor, etc). Acesta reprezinta 60 – 70% din totalul necesarului de energie.
- energia necesara pentru digestie, absorbtia intestinala, stocarea alimentelor – reprezinta 10% din consumul de energie
- activitatea fizica – energia utilizata pentru miscare – reprezinta 20 - 30% din consumul de energie. Aceasta este necesara pentru echilibrarea balantei energetice.

Greutatea noastra este rezultatul unui bilant al energiei. De o parte sunt caloriile (energia) pe care le consumam, de cealalta, caloriile pe care le furnizam organismului prin intermediul alimentelor. Daca energia absorbita este egala cu cea consumata, greutatea se mentine. In schimb, daca energia absorbita este mai mare decat cea consumata, luam in greutate.

Reducerea consumului de calorii si/ sau arderea unui numar de 500 calorii zilnic inseamna pierderea a 0,5 kg pe saptamana, ceea ce reprezinta un ritm sanatos si echilibrat de slabire. Este foarte important sa nu reduceti consumul de calorii in mod drastic. Nu numai ca veti pune inapoi toate kilogramele, odata regimul incheiat, dar aceasta reducere va poate pune in pericol sanatatea.

Numarul caloriilor nu este un criteriu absolut de satisfacere a nevoilor organismului. Ceea ce conteaza este provenienta lor (tipul de alimente, prezenta fibrelor alimentare, etc.) De exemplu, o persoana care consuma 1500 kcal, dar nu are o alimentatie echilibrata, se poate ingrasa, in timp ce o persoana care consuma 2000 kcal, isi poate mentine cu succes greutatea.
Astfel, echilibrul alimentar este cel putin la fel de important ca si numarul de calorii consumate.

Dieta disociata

2009-03-20T10:41:00.000-07:00

Varianta I / dieta disociata pe zile:

1. Zi de fructe: nu are importanta daca doriti un singur soi de fructe sau mai multe. Nu sunt recomandate bananele, nici fructele confiate care contin prea mult zahar. Recomandarea prodieta.ro: daca tot aveti de gand sa tineti acest tip de dieta disociata alegeti pe cat posibil si fructe de padure naturale si proaspete pentru ca au foarte multi fitonutrienti, antioxidanti.

2. Zi de orez: orezul trebuie pregatit fiert simplu cu cateva verdeturi. Puteti combina si cu salata de telina, rosii, ardei si alte legume insa salatele nu este recomandat sa fie cu ulei. Va recomandam orezul brun sau integral. Recomandarea nu este numai pentru dietele disociate ci pentru alimentatia dvs. in general. Orezul alb, decorticat nu isi pastreaza toate proprietatile benefice
3. Zi de lapte: maximum 2.5 litri de lapte. Va recomandam lapte sau iaurturi slabe.
4. Zi de sucuri: sucurile de fructe sau legume trebuie sa fie proaspat stoarse la un aparat. Astfel ne asiguram ca sucul va contine cat mai mult din fruct, inclusiv pulpa acolo unde este cazul (pentru aportul de fibra necesar organismului si recomandat in curele de slabire). Nu sunt deloc recomandate sucurile ambalate caci au sau pot avea adaos de zahar sau glucoza, s.a. Chiar daca pe cutie este scris „fara zahar adaugat” sau 100% suc asupra acestora se intervine totusi din fabrica pentru a rezista chiar si luni de zile in ambalajele respective. Sucurile realizate de dvs. se vor altera destul de repede dar acesta este de fapt un semn ca sunt proaspete si sanatoase!
5. Zi de legume: salata, mazare, rosii, morcovi, praz, sfecla rosie, conopida, fasole verde, ridichii, broccoli, gulii. Puteti manca salate mari. Legumele pot fi gatite la cuptor fara ulei, la gratar sau fierte la aburi. Puteti repeta mai des ziua de legume, nu numai in cadrul unei diete disociate.

6. Zi de peste: fiert sau la gratar dar fara sosuri!
7. Zi de mini-rasfat: ai voie cate putin din cele de mai sus
Daca nu trisati, cu ajutorul dietei disociate veti ajunge sa pierdeti dupa o saptamana aproximativ 4-5 kg. Asta e vestea buna. Vestea mai putin buna este ca, pe termen lung, nu prea faceti bine… Mai multe detalii despre dieta disociata la sfarsitul articolului.

Varianta II / dieta disociata pe cate un aliment:

O alta varianta a dietei disociate este aceea in care iti alegi un fruct (exemplu: ziua 1: mere) si in ziua respectiva mananci numai asta si tot astfel dupa aceea. Numai un tip de leguma intr-o alta zi (exemplu: ziua 2: morcovi cruzi). Apoi carne slaba fiarta sau pe gratar (exemplu: ziua 3: carne de pui). Alegi sa bei apoi numai lapte pasteurizat (exemplu: ziua 4: lapte slab). Poti manca si cartofi dar fara unt, fara ulei, doar fierti in apa (exemplu: ziua 5: cartofi fierti).

Ce sa faci apoi in zilele 6, 7, 9, … 99? Este o intrebare care implica o vedere de ansamblu mai larga asupra problemelor legate de dieta iar in acest sens iti sugeram sa dedici mai mult timp asupra informarii si documentarii in legatura cu dieta ca lifestyle / ca stil de viata!

Varianta III / dieta disociata pe mese:

O alta varianta la cura de slabire disociata este aceea de a face disocierea pe fiecare masa in parte! Pare simplu! In plus, pare si echilibrat pentru organism avand in vedere ca celelalte cure de slabire de mai sus iti dau organismul peste cap. Micul dejun poate avea glucide (exemplu fructe sau cartofi), pranzul mai degraba proteine (exemplu carne de pui slaba fiarta sau la gratar sau lactate slabe sau peste sau orez brun) si foarte putine lipide din lactate iar cina poate sa constea in peste slab, fructe sau legume.

Varianta IV / dieta disociata pe culori:

3 zile alimente de culoare ALBA - luni, miercuri, vineri - LACTATE (lapte, iaurturi slabe neindulcite, lapte, branza de vaci slaba si cat mai nesarata, sana ). Puteti manca cel mult 3 felii de paine din faina integrala de secara insa daca puteti sa o evitati este si mai bine. Cerealele nu ar trebui combinate cu lactatele.

3 zile alimente de culoare VERDE - marti, joi, sambata - LEGUME (salata, castraveti, ardei gras, dovlecei, s.a) Puteti manca cel mult 3 felii de paine din faina integrala de secara. Legumele pot fi combinate cu cereale fara probleme.
1 zi alimente de culoare ROZ - duminica - CARNE (pui/ peste la gratar, fiert, fript) + 1salata de legume/ 1 portie de orez brun fiert simplu sau cu condimente. Nu combinati cu cereale.

Varianta V / dieta disociata de 90 de zile:

In acest tip de dieta se aproximeaza pierderea a pana la 15 kg in 90 de zile. Pentru ca este o dieta mai lunga se considera ca se poate schimba si metabolismul. Nutritionistii considera ca exista o memorie a organismului si ca trebuie sa treaca aproximativ 3 luni pana cand acesta sa se “obisnuiasca” cu o noua greutate, mai mica, si sa ramana la aceasta. Dupa diete tinute pe un interval scurt de timp organismul uman este cumva “programat” sa isi revina la greutatea dinainte. De cate ori nu ati auzit prietene sau cunostinte ca s-au ingrasat la loc dupa tinerea unei diete disociate sau de alt tip. Sau de ce persoanele plinute sunt vesnic “la dieta” - cel mai probabil sunt diete scurte, rapide, de o saptamana sau mai putin. Dieta disociata de 90 de zile prezinta mai multe sanse de slabire pe termen lung.

Micul dejun este recomandat sa constea in fructe (piersici, mere, pere, kiwi, portocale, mandarine, caise, cirese, fructe de padure si alte fructe de sezon). Stim ca anumite persoane se plang ca nu au o prea buna toleranta la fructe, in special dimineata. Dupa cateva zile organismul se obisnueste insa si veti putea continua cu succes dieta.

Urmeaza apoi un ciclu alternativ de proteine, legume, carbohidrati si fructe. Nu este recomandat a se schimba ordinea!

Ziua 1: Proteine

Pranz: Carne fiarta sau fripta (200g) /sau/ 3 oua fierte /sau/ branzeturi/cascaval.
Este recomandat sa asociati si salate mari cu acestea (fara prea mult ulei si stropite cu suc de lamaie)
Dupa pranz este recomandat sa mancati 200 ml supa fara taietei
Cina: trebuie sa consumam aceeasi mancare ca la pranz. Nu trebuie totusi sa mai mancam si supa!

Ziua 2: Fibre

Pranz: Orice tip de legume si verdeturi (fasole, mazare, linte, morcovi, cartofi …) crude sau fierte. Se pot folosi condimente in cantitati moderate.
Puteti asocia la acestea 3 felii de paine integrala din secara (se gaseste in super-marketuri iar pe amblaj este promovat chiar procentul de fibre!) si salata cat doriti (fara prea mult ulei si stropita cu suc de lamaie)
Cina: la fel ca la pranz, dar in cantitati mai mici

Ziua 3: Carbohidrati

Pranz: Paste din faina integrala fierte cu condimente sau bulion /sau/ cartofi fierti in apa simplu sau cu plante aromatice.
Cina: o felie mai mica de tarta cu fructe sau o inghetata mica, sau 4 tablete de ciocolata cu peste 70% cacao.
Ziua 4: Fructe
Pranz si cina: Orice fel de fructe (eventual mai putine banane), in cantitati moderate

Apoi reluati cu ziua 1…

Sfaturi generale: Consumati cat mai putine stimulente precum cafea sau derivate. Dieta disociata de 90 de zile implica consmul a foarte multe fructe si legume ceea ce inseamna un aport foarte mare de vitamine si minerale. Acest lucru va fi benefic si pentru tenul dvs! Dintre toate curele de slabire disociate aceasta este totusi mai echilibrata si cu sanse reale de reusita pe termen lung. Daca ar trebui sa va recomandam vreuna dintre dietele disociate, dieta disociata de 90 de zile este cea buna!

ULEIUL DE MASLINE - efecte benefice

2009-03-20T10:40:00.001-07:00

Homer a numit uleiul de masline “aurul lichid”. Este usor digerabil, are antioxidanti, este bogat in grasimi bune pentru organism si previne cresterea colesterolului.Contine vitaminele A, B1, B2, C, D, E, K, fier, acizi grasi nesaturati 85%, acizi grasi saturati 15%, trigliceride, clorofila si altele.
Este foarte bine tolerat de stomac si ajuta la combaterea ulcerului si a gastritei, la prevenirea cancerului de colon sau la san si ofera protectie impotriva bolilor de inima. S-a demonstrat ca la persoanele care consuma aproximativ 25 ml (cam 2 linguri) de ulei de masline in fiecare zi, timp de o saptamana, se observa o reducere considerabila a colesterolului si un nivel ridicat al compusilor antioxidanti din sange. Fiind numit prietenul ficatului, uleiul de masline este un bun drenor hepatic si biliar, avand si efect laxativ.
Uleiul de masline este ideal pentru prajit si poate fi refolosit de pana la cinci ori. Nu suporta modificari de structura atunci cand este incalzit si isi pastreaza valorile nutritive mai bine decat alte uleiuri. Are punctul de fum (de ardere) la 210 grade Celsius, substantial mai ridicat decat temperatura ideala pentru prajit - 180 grade Celsius. La aceasta temperatura, grasimile care au un punct de fum mai scazut, precum untul, se descompun si devin toxice. Un alt avantaj pentru a folosi la prajeli uleiul de masline este ca formeaza o crusta microscopica pe suprafata mancarii, ceea ce impiedica patrunderea substantelor nocive generate de procesul prajirii si imbunatateste savoarea mancarii.
Tipuri de ulei de maslineUleiul de masline extra-virgin este obţinut printr-o simplă presare a măslinelor. Uleiul extra virgin păstrează toate substanţele naturale conţinute de acestea, având un conţinut ridicat de antioxidanţi (vitamina E şi polifenoli). Uleiul extravirgin are o aciditate de aprox 0.8%. Antioxidanţii sunt universal recunoscuţi drept salvatori ai celulelor la toate vârstele, neutralizând radicalii liberi de oxigen, care atacă permanent celulele organismului, afectându-le funcţionarea şi favorizând astfel apariţia bolilor.
Uleiul virgin este produs prin folosirea metodelor fizice si fara nici un fel de tratament chimic. Aciditatea uleiului virgin este mai mica de 2% si are un gust bun.
Uleiul rafinat este considerat ca fiind de o calitatea mai slaba decat cel virgin. Este obtinut din resturi de masline supuse unui nou proces de stoarcere.
Culoarea nu dovedeste intotdeauna calitatea uleiului. Nuanta unui bun ulei de masline poate sa varieze de la verde (daca are clorofila ca element principal) pana la galben auriu (daca are caroten). Temperatura ideala la care trebuie pastrat este de 14ºC. Aerul, caldura si lumina provoaca rancezirea uleiului.Exista o diferenta intre uleiul din fructe de masline si uleiul din samburele de masline si anume uleiul din sambure de masline este obtinut prin mijloace chimice, iar uleiul din fructe de masline se prepara prin mijloace naturale.
Uleiul de masline provine doar de la maslinele verzi. Producerea uleiului incepe prin transformarea fructelor de maslin in pasta. Aceasta pasta este apoi malaxata, pentru ca picaturile microscopice de ulei sa se concentreze. Uleiul este extras prin presare, metoda traditionala, sau prin centrifugare, metoda moderna. Dupa extractie, substanta solida ramasa contine inca o cantitate mica de ulei.
Uleiul de masline poate fi asezonat cu busuioc sau lamaie, usturoi, ardei iute sau diverse plante aromatizante. Uleiul de masline aromatizat poate fi preparat foarte usor astfel: adaugati condimentele care va plac in sticla de culoare inchisa si lasati la macerat cateva zile. Il veti putea folosi apoi cu succes la mancaruri precum paste, legumesau orez.
Va recomandam sa asezonati preparatele usoare cu un ulei mai putin dens care sa nu acopere gustul mancarii iar preparatele consistente, satioase sau picante sa fie asezonate cu un ulei mai dens care sa poata sustine gustul mancarii.

• … In Grecia, exista cea mai mica rata a locuitorilor bolnavi de inima sau de cancer• … uleiul de masline are virtuti afrodisiace. “Mananca ulei de masline si vino la noapte la mine” - este o zicala foarte apreciata in folclorul Greciei.• … uleiul de masline ajuta la mentinerea densitatii oaselor si la protejarea impotriva osteoporozei• … uleiul de masline are efecte benefice si in tratamentul unor forme de diabet

Ingredientele unei diete sanatoase

2009-03-20T10:30:00.000-07:00

Ingredientele unei diete sanatoaseIntelegem ca mancarea contine proteine, grasimi si carbohidrati. Fara o dieta cu balans intre el, nu putem fi sanatosi. Oricum , unele calitati ale unora sunt mai sanatoase ca altele. Intelegandu-le, vei putea manca mult mai sanatos si te poate feri de boli. Grasimi bune si rele.Nu toate grasimile sunt la fel. Stim ca excesul de grasimi poate duce la obezitate, boli cardiace si chiar si cronice precum cancerul. Sunt cateva tipuri de grasimi care nu sunt tocmai bune cat esentiale pentru sanatate. Sunt bune pentru asimilarea vitaminelor A, D, E si K care nu pot fi absorbite de corp fara grasime; reglarea colesterolului in organism, creaza grasimi folosite de corp, si pentru par si piele sanatoase. Grasimi saturate si nesaturate sunt bune pentru sistemul cardio-vascular, scazand colesterolul. In plus, unele grasimi din acizii grasi, ca omega 3 si 6 ajuta la prevenirea bolilor, scad colesterolul, controleaza presiunea sangelui si trateaza depresia si anxietatea. Acestea sunt elementele unei diete sanatoase, chiar daca alunele iti pot parea grase, ele pot fi uneori benefice organismului. Multe ingrediente ale diverselor produse au grasimi saturate si nesaturate, asa ca puteti diferentia mancarea buna de cea rea prin o simpla citire a etichetei. Surse de grasimi bune pentru organism sunt continute de urmatoarele alimente:Ulei de maslineUlei de nucaUlei de inUlei de floarea soarelui si de susanUlei de avocadoNuci - ca nucile de Brazilia, migdalele, fisticul Peste uleios ca somonul, tonul, macroul, sardinele si bibanulGrane ca cele de faina Incearca sa inlocuiesti grasimea daunatoare ca untul sau margarina, cu uleiurile bune si grasimile listate mai sus. Inlocuirea surselor de grasimi saturate, ca branza grasa, prajeli, carne rosie, cu optiunile listate mai sus poate duce la o viata mult mai sanatoasa. Inabuseste mancarea in putin ulei si inlocuieste carnea rosie cu pestele macar o data pe saptamana. Mancare saraca in proteine.Proteinele ajuta parul, unghiile, pielea, sangele, hormonii, enzimele si lista poate continua. Suficient de zis ca proteinele sunt esentiale dietei umane. Trebuie sa fie ingredientul principat al mesei. Surse bune includ: oua, carne, pasari, peste, lapte si alte produse lactate, ca iaurtul sau cascavalul, legume precum mazare, fasole si nuci sau grane. Problema proteinelor este ca atunci cand sunt consumate sub forma de carne sau produse animaliere, sunt alaturate de grasimi. Proteinele alaturate contin mai putin de 10% grasime, sunt cea mai buna alegere pentru greutate si sanatate. Alegand carne usoara precum curcan, pui sau carnea lba, ofera organismului destule proteine fara surplus de calorii si grasimi.FibraFibra, desi nu este considerata stiintific un nutrient esential, joaca multe roluri importante in hrana sanatoasa. Scade colesterolul, stabilizeaza nivelul zaharului in corp, incetineste dieta carbohidratilor, reguleaza sistemul digestive, previne constipatia, incetineste absorbtia zaharului in sange. Dietele bogate in fibre ajuta la evitarea bolilor cardiace si la obezitate. Fibrele, precum diferitele grasimi apar pe eticheta fiecarui produs. Sursele bune sunt: grane intregi, cele nerafinate, paine dar nu cea alba, paste, germeni de grau, fructe, si legume.VitamineleAceste elemente alimentare actioneaza impreuna intr-o dieta corespunzatoare. Deficientele duc la boli si chiar moarte, asa cum este cazul tarilor din lumea a treia. Lista elementelor si rolul jucat de ele sunt lungi, doar vitaminele B ar putea umple o pagina, dar iata o lista cu cele mai importante.Vitamina A: intretine pielea sanatoasa si vindecarea ochilor. Mancarea verde ca spanacul si morcovul o contin.Complexul de Vitamina B joaca multe roluri, incluzand energie, sanatatea pielii, ajuta dezvoltarea celulelor rosii, se gaseste in lactate, carne, nuci, legume, unele fruste, si legume.Vitamina C intretine vasele si tesuturile sanatoase, grabeste insanatosirea, ajuta imunitatea organismului, este gasita in fructele citrice, verdeturi, brocoli, varza, ardei, capsuni si ceaiul verde.Vitamina D: intretine oasele sanatoase, si intareste dintii, ajuta la absorbirea calciului, este gasit in lactate, oua, unii pesti si foarte importat si natural in lumina soarelui.Vitamina E: ajuta la vindecarea celulelor, este gasita in verdeturi, uleiuri vegetale si grane.Vitamina K ajuta sangele sa se inchege. Este gasit in verdeturi, lapte si oua.

Dieta cu orez

2009-03-20T10:29:00.001-07:00

Dieta cu orez este o dieta care te ajuta sa dai jos rapid kilogramele in plus. Aceasta dieta ajuta organismul sa elimine toxinele acumulate si promite o scadere in greutate de pana la 4 kilograme in doua saptamani. Orezul este un aliment foarte nutritiv fiind bogat in vitamine si amidon si pentru a fi digerat organismul consuma multa energie, ducand astfel la arderea grasimilor. Ar mai fi de spus ca dieta nu este recomandata celor care sufera de constipatie.

Orezul se fierbe in apa fara sare, o cana la 1 l de apa, si se serveste cu verdeata, piper si zeama de lamaie, sau cu stafide si legume fierte.

dieta se tine timp de 7 zile, putandu-se prelungi panala maxim 14. Dieta se mai poate repeta doar dupa o pauza de cel putin 5 luni.

Ziua I. Dimineata: un bol de lapte cu cereale fara adaos de zahar. Pranz: orez la discretie cu legume fierte. Seara: orez fara limita si un iaurt mare degesat.

Ziua II. Dimineata: un iaurt mare degresat cu cereale integrale. Pranz: orez fara limita cu o friptura de vita la gratar. Seara: orez cu legume inabusite.

Ziua III. Dimineata: un grapefruit si 2 oua fierte tari. Pranz: orez cu o jumatate de piept de pui fiert. Seara orez cu stafide.

Ziua IV. Dimineata: lapte slab cu cereale integrale. Pranz: peste slab cu legume inabusite. Seara: orez si un iaurt degresat.

Ziua V. Dimineata: iaurt degresat cu cereale. Pranz: friptura de vita cu orez din belsug. Seara: Orez cu legume si zeama de lamaie cu un mar galben.

Ziua VI. Dimineata: iaurt cu cereale. Pranz: Orez cu salata de legume asezonata cu putin ulei de masline si zeama de lamaie. Seara: peste la gratar si orez.

Ziua VII. Dimineata: un grapefruit si 2 oua fierte tari. Pranz: Piept de pui la gratar cu orez. Seara: iaurt degresat cu orez.

Se mai pot lua gustari in jur de ora 11 dimineata constand in o portocala, sau un ou fiert, sau un mar, sau un morcov, sau 1-2 mere.

Cura cu otet de mere

2009-03-20T10:28:00.002-07:00

Marul este bogat in potasiu, mineral esential pentru functionarea normala a organismului si pentru mentinerea echilibrului osmotic acido- bazic. Otetul de mere retine din aceste fructe toate mineralele: fosfor, sodiu, magneziu, calciu, sulf, fier, siliciu si potasiu.Cura cu otet de mere este recomandata in special celor care au lipsa de potasiu in organism. Si, desigur, ne intrebam cum ne putem da seama daca organismul nostru are suficient potasiu. Semne care indica o eventuala lipsa de porasiu:- Pierderea vioiciunii gandirii si a memoriei. Hotararile se iau mai greu iar memoria nu mai este buna; - Suntem mai sensibile la raceala; - Deseori avem mainile si picioarele reci; - Preferam hrana calda in locul celei reci; - Apar foarte des calozitati pe talpile picioarelor si se formeaza bataturi; - Suntem predispuse la constipatie; - Uneori nu avem pofta de mancare iar alteori avem senzatia de greata si varsaturi; - Avem deseori mancarimi ale pielii; - Pielea este iritata si pot apare cosuri; - Taieturile si zgarieturile se vindeca greu; - Pot apare contractii tetanice ale pleoapei sau ale coltului gurii; - Dintii se cariaza mai usor decat ar trebui; - Pot apare carcei mai ales la muschii corpului si in special noaptea; - Adormim greu si ne sculam obositi; - Noaptea nu avem un somn bun; - Apar dureri la incheieturi. Daca aveti o mare parte din aceste simptome, atunci potasiul se gaseste in cantitate insuficienta in organism. Potasiul normalizeaza activitatea celulelor sistemului nervos si mentine, deasemenea, echilibrul potasiu- sodiu in organism. Sporirea cantitatii de sodiu prin ingerarea lui sub forma de sare de bucatarie inseamna scaderea cantitatii de potasiu din interiorul celulelor corpului, avand ca urmare o pierdere de potasiu din organism.
Iata deci ca acest echilibru sodiu- potasiu se poate deregla usor si ne poate influenta starea de sanatate. Excesul de proteine- carnea si chiar laptele- determina, deasemenea, eliminarea de potasiu. Pentru cura cu otet de mere se procedeaza astfel:Dimineata, cand ne sculam, luam doua lingurite de otet de mere intr-un pahar cu apa sau cu ceai de plante. Lichidul se bea incet, inghititura cu inghititura in timp ce ne imbracam. Durata unei cure este de 1- 2 luni. Tratamentul poate fi reluat dupa o intrerupere de circa o luna. Cura cu otet de mere se recomanda nu numai pentru intarirea organismului si in cazul lipsei de potasiu, ci si in cazul mai multor afectiuni cum ar fi: sterilitatea primara, graviditate, sinuzita, intoxicatii alimentare, nevralgie faciala, artrite ale articulatiilor mici de la maini si de la picioare, degenerescenta, ateroscleroza, cistite, pielite, hipercolesterolemie, nevroze, insomnii, oboseala cronica, migrene, ameteli, hipertensiune arteriala, anchiloza incheieturilor, lacrimare la oamenii in varsta, relaxarea si calmarea sistemului nervos, in caz de epidemii, in zona zoster, arsuri, varice, dureri musculare si articulare. Pentru durerile in gat puteti folosi gargara cu o solutie de otet de mere, o lingurita la un pahar cu apa. Din aceasta solutie se ia din ora in ora cate o gura, cu care se face gargara si apoi se inghite. Pe masura ce jena din gat cedeaza, gargarele pot fi facute la intervale mai mari.Contraindicatii: litiaza renala urica, guta, insuficienta tiroidiana si paratiroidiana, obezitate, aciditate gastrica, gastrita hiperacida, ulcer gastro- duodenal, febra musculara si hipotensiune arteriala.

Dieta Atkins

2009-03-20T10:28:00.001-07:00

Regimul alimentar numit dieta Atkins se bazeaza pe consumul de alimente grase fara nici un fel de restrictie. Dieta Atkins promoveaza consumul de proteina animala, in detrimentul mineralelor si vitaminelor si se scad controlat cantitatile de carbohidrati din alimentatia zilnica. In clasa alimentelor care aduc un aport mare de carbohidrati se numara toate produsele de patiserie, dar si painea si pastele fainoase, precum si toate fructele si legumele care au continut ridicat de zahar, bauturile carbogazoase, dar si dulciurile, al caror consum va fi limitat drastic, chiar exclus.

Dieta Atkins este un regim alimentar in mod voit total dezechilibrat. Dieta Atkins este o dieta datorita careia pierderea in greutate este extrem de rapida si numai dupa doua-trei saptamani, masa corporala scade procentual cu indici cuprinsi intre 3,5% si 8%.
Din pacate, si riscurile deteriorarii starii de sanatate sunt extrem de mari.

Dieta Atkins: Scurta istorie
Medicul cardiolog Robert Atkins, creatorul metodei numita Dieta Atkins, a devenit cunoscut in domeniul dietelor pentru slabit in anul 1972, cand a publicat cea mai bine vanduta carte a sa "Diet Revolution". Planul sau a prosperat si doctorul a devenit cunoscut in intreaga lume, in ciuda tuturor criticilor care i-au fost aduse inca de la conceperea regimului sau alimentar:Dieta Atkins.
La New York a fost infiintat chiar grupul "Atkins Nutritional".
Dieta Atkins a intrat acum in 2005, la doi ani dupa moartea doctorului Atkins, intr-o perioada de declin major, dupa ce specialistii nutritionisti americani au demonstrat fara putinta de tagada ca insusi doctorul Robert Atkins ajunsese obez. Mai mult, creatorul si promotorul dietei Atkins a murit la 72 de ani, dupa ce a avut un atac de cord provocat , se spune, chiar de Dieta Atkins, pe care el insusi a creat-o, la un an dupa ce fusese spitalizat dintr-o banala cazatura.
Grupul "Atkins Nutritional" a intrat in faliment din cauza numeroaselor scandaluri si a proceselor care au subtiat sistematic conturile firmei si i-au distrus credibilitatea pentru totdeauna.

Dieta Atkins: Etape
Sunt patru etape care trebuie parcurse in regimul alimentar impus de dieta Atkins:

Dieta Atkins: Etapa I: Inducerea. Etapa de inducere in Dieta Atkins tine doua saptamani, in care consumul de carbohidrati trebuie redus la 20 de grame pe zi. In acest fel se induce corpului o stare in care acesta este fortat sa produca si sa elimine cetone. In aceasta perioada greutatea scade semnificativ. Singurele alimente care sunt permise: pestele gras (ton, somn, hering, pastrav, sardine), carne (pui, curcan, vita, miel, porc), oua. Se bea numai apa plata, cel putin doi litri pe zi si numai ocazional cafea decofeinizata sau ceai.

Dieta Atkins: Etapa II: Pierderea in greutate. In aceasta perioada a regimului alimentar numit dieta Akins se urmareste cresterea cantitatatii de carbohidrati cu cate 5 grame in fiecare saptamana, pana se ajunge la un numar la care procesul de pierdere in greutate stopeaza. Cele 5 grame de carbohidrati se acumuleaza din fructe si legume consumate in stare proaspata, la care se pot adauga treptat seminte si miez de nuca.

Dieta Atkins: Etapa III: Prementinerea. Cand nu au mai ramas decat 2-3 kilograme de piedut, se poate trece la o faza intermediara din dieta Atkins, numita „prementinerea”. Ratia de carbohidrati va creste incet-incet, pana cand se observa ca a ajuns la un nivel critic. Acest lucru se intampla deoarece ultimele kilograme trebuie sa fie date jos intr-un timp indelungat, oferind posibilitatea corpului de a se obisnui cu ceea ce va trebui sa devina un regim permanent, pe care sa-l urmati tot restul vietii.

Dieta Atkins: Etapa IV: Mentinerea. Deoarece obiectivul de pierdere in greutate a fost atins, de acum nu ramane decat pastrarea greutatii in limitele dorite, iar acest lucru se face urmarind in permanenta cantitatea de carbohidrati ingerata. Daca se ia in greutate, dieta Atkins impune reducerea din nou a gramajului de carbohidrati. Dupa varsta de 30-35 de ani metabolismul uman este mult incetinit si va trebui practicata din nou o reducere a carbohidratilor.

Staruri care au apelat da Dieta Atkins
Regimul alimentar impus de dieta Atkins a fost si este in continuare utilizat pe scara larga de numeroase vedete si personalitati care il adopta pentru rezultatele nemaipomenite, rezultate care se obtin intr-un timp foarte scurt. Printre adeptii regimului alimentar dieta Atkins s-au numarat de-a lungul timpului Elizabeth Taylor, Julia Roberts, Demi Moore, Jennifer Aniston, Brad Pitt, Robbie Williams, Bruce Willis.
Totusi, acest lucru nu trebuie sa te faca sa apelezi si tu la aceasta dieta de slabire dezechilibrata. In cat timp crezi ca ajunge o ambulanta la Demi Moore si inn cat timp ar ajunge la tine?
Daca ai cunostinte medicale vei intelege imeditat ca dieta Atkins este un pericol pentru sanatate.

Probleme de sanatate provocate de Dieta Atkins
In afara de dereglarea alterarea funtionarii inimii si a ficatului, nutritionistii au observat insa ca in urma acestui regim Atkins, cei care l-au adoptat au probleme cu glandele seboreice, care determina transformarea tenului (acesta devine gras si obosit, cu tendinte acneice pronuntate), ca li se ingrasa parul extrem de rapid.
Totul pare perfect in dieta Atkins.
Haieti sa vedem si alte efecte secundare date de dieta Atkins. Mai ales in prima faza, exista o mare posibilitate sa va fie rau: stari de ameteala, slabiciune, oboseala si insomnii.
Iar datorita eliminarii totale a fibrelor din alimentatia Atkins, constipatia va deveni o problema. Dieta Atkins mai are si alte "beneficii": favorizeaza aparitia halenei (repiratiei urat mirositoare) si s-a demonstrat ca regimul Atkins provoaca grave afectiuni cardiace si hepatice.
Daca vrei sa slabesti fa sport si mananca sanatos, nu te "bombarda" cu grasimi.

Dieta Atkins: Cercetatori renumiti spun ca Atkins este periculoasa
Dieta Atkins a facut obiectul unor dezbateri aprinse in cercurile medicale pentru trei decenii. Dieta Atkins este inca controversata si doar recent cercetarea a sprijinit doar unele aspecte minore ale efectelor Atkins, in special cele pentru termen scurt: pierdere in greutate (6 luni sau mai putin) si neluand in seama factorul cardiac pe termen lung.
Dar de multe in comunitatea stiintifica de asemenea, ridica grave intrebari asupra a cat de sanatoasa este Dieta Atkins si care se refera la mai multe studii
- Dr. Robert Eckel de la American Heart Association spune ca cantitatile mari de proteine raportate la cantitatile mici de glucide din Dieta Atkins supune oamenii care tin Dieta Atkins la un risc enorm de a dezvolta bolide inima pe termen lung
- Un studiu publicat in New England Journal of Medicine in 2006 a constatat ca femeile care prezinta un risc de boala cardiaca foarte scazut, fiind improbabil sa dezvolte o afectiune a inimii mananca mai multe proteine si grasimi vegetale, nu grasimi de origine animala, cum se "propovaduieste" in Dieta Atkins.

- In Analele de Medicina interna a aparut un studiu din mai 2004, pe baza cercetarilor conduse de Dr. Freedman care au aratat ca "efecte adverse minore" de diaree, slabiciune generala, crampe musculare si eruptii "au fost mai frecvente conzumul in scazut de carbohidrati la grupul care tinea dieta Atkins".
- S-au manifestat ingrijorari cu privire la consumul de un nivel foarte ridicat de proteine, in special la persoanele cu afectiuni medicale cardiace si hepatice, care fac Dieta Atkins suspects de agravarea acestor boli.
- Cercetarorii care interzic Dieta Atkins mai spun si ca pierderea initiala in greutate de la inceput este un fenomen comun celor mai multe diete, si ca slabirea din Dieta Atkins este datorata reducerii tocatului de apa si de glicogen din muschi, nicidecum de pierderea de grasime din organism.
- Cercetarorii care combat Dieta Atkins sustin ca nu exista nici o dovada a faptului ca dieta Atkins va cauza pierderea in greutate pe termen lung si ca orice dieta bazata pe un moft, diete care limiteaza sau interzic anumite alimente de baza, sunt cel mai adesea foarte periculoase pentru sanatate.

Totusi, exista foarte multe persoane obeze, care in loc sa consulte un medic specialist, apeleaza la Dieta Atkins pentru ca aceasta dieta periculoasa le permite ingurgitarea unor cantitati enorme de grasimi si proteine animale, promitandu-le ca vor slabi si neavertizandu-le asupra efectelor negative asupra sanatatii provocate de Dieta Atkins. Nu procedati asa!

Dieta Catalin Crisan

2009-03-20T10:27:00.002-07:00

Dieta adoptata de Catalin Crisan, va permite sa mancati pe saturate, de 5 ori pe zi, dand rezultate vizibile dupa numai 10 saptamani. Dieta se adreseaza persoanelor care doresc sa slabeasca cel putin 15 kg, fara a se infometa si fara a-si pune sanatatea in pericol. Cu ajutorul acestei diete, Catalin Crisan a slabit 32 kilograme in doar 10 saptamani, devenind altul aproape peste noapte.
Dieta adoptata de Catalin Crisan dureaza in total 66 zile, impartite in 6 etape, de durata variabila, in functie de numarul de kilograme pe care doriti sa le pierdeti. In primele doua saptamani, se pot consuma, in cantitati nelimitate, carne, mezeluri, 1 ou pe zi si branzeturi. In urmatoarele etape, dieta se bazeaza pe consumul de fructe si legume, alaturi de lactate si carne slaba.
Cel mai important la aceasta dieta este faptul ca puteti manca pe saturate: cate 5 mese pe zi, din 3 in 3 ore. Astfel, pe toata durata dietei, nu veti avea niciodata senzatia de foame sau de disconfort fizic. De asemenea, dupa incheierea dietei, este foarte important sa nu mancati dezordonat, sa pastrati 3 mese la ore fixe si sa consumati cat mai multe fructe si legume. Inainte de inceperea dietei, se efectueaza un set riguros de analize, iar starea de sanatate este monitorizata in permanenta.
Recomandari generale in timpul dietei:
Luati 5 mese pe zi.
Nu mancati intre mese si nu sariti peste o masa.
Nu consumati dulciuri sau bauturi alcoolice si nu folositi ulei.
Beti 3 litri de lichide pe zi, dar niciodata in timpul mesei.
Bauturile carbogazoase (Coca Cola, Pepsi, etc.) sunt interzise; in schimb apa plata sau minerala, sifonul, ceaiul si cafeaua sunt permise.
Nu mancati niciodata mai tarziu de ora 19.30.
ETAPA I - 2 saptamani
• CARNE - fara restrictie de cantitate, gatita fara ulei (gratar, frigarui, friptura la cuptor, fiarta)-inclusiv peste si organe
• MEZELURI - fara restrictie de cantitate
• OUA - 1/ZI
• BRANZETURI FERMENTATE -telemea, cascaval, branza topita-100g/zi
CONDIMENTE : lamaie fara restrictii, sare, boia, piper , condimente din plante, cimbru, marar , patrunjel, mustar (moderat, fara zahar)
INTERZIS: hrean, ceapa, usturoi, miere de albine
INDULCITORI ARTIFICIALI: CICLAMAT, ASPARTAM, ZAHARINA
EFFORT FIZIC - echivalent cu 5 km/zi: mers pe jos, 15 min. gimnastica/zi
ETAPA II- 9 zile
3 zile:
• FRUCTE-crude, coapte, compot , sub forma de gustari -500g/zi
• LEGUME (zarzavaturi)-fara restrictie de cantitate (crude, sup, ciorbe-cu lamaie sau iaurt, ghiveci la cuptor)
• LACTATE PROASPETE - 400 g/zi
FRUCTE INTERZISE: mango, avocado, struguri, pere, prune, fructe uscate, smochine, stafide, curmale,etc; nuci, alune, fistic, seminte
LEGUME, ZARZAVATURI INTERZISE: sfecla rosie, cartofi, linte, porumb, fasole uscata, mazare, dovleac, masline
LACTATE PERMISE : lapte , chefir, cas, lapte batut, iaurt, sana, branza de vaci, branza de casa, Mozzarella si Ricotta.
INDICATII:
SUPE : fara ulei, fara bors- cu lamaie
LEGUME GATITE- nu crude , nu cu ulei
FRUCTE – consumate separat, nu ca desert ci ca gustari
6 zile:
• CARNE, MEZELURI, OUA (fara restrictie de cantitate)
ETAPA III - 12 zile
3 zile:
-2 oua/zi; 100g. branzeturi nefermentate
sau
-1 ou/zi; 200g. branzeturi nefermentate.
Se adauga 2 mese/zi de legume cu pigment verde fara restrictii de cantitate (spanac, urzici, castravete, varza alba, dovlecei, fasole verde, conopida, broccoli, ciuperci, vinete, gulii, ceapa verde, usturoi verde, andive)
3 zile:
CARNE, MEZELURI+ OUA (fara restrictie de cantitate)
3 zile:
FRUCTE -crude, coapte, compot, sub forma de gustari -500 g/zi
LEGUME (zarzavaturi) -fara restrictie de cantitate (crude, supe, ciorbe-cu lamaie sau iaurt, ghiveci la cuptor)
LACTATE -500 g/zi
3 zile:
CARNE, MEZELURI (+ 1 ou) -fara restrictie de cantitate
ETAPA a IV-a - 13 zile
2 zile:
FRUCTE – 500 g/zi
LEGUME (fara restrictie de cantitate)
LACTATE -500 g/zi
3 zile:
CARNE slaba si MEZELURI slabe.
La o singura masa a zilei o salata verde, ardei verde si varza alba
2 zile:
FRUCTE si LEGUME
1 zi:
LACTATE proaspete-500 g/zi
2 zile:
FRUCTE si LEGUME
3 zile:
CARNE slaba si MEZELURI slabe
ETAPA a V-a - 8 zile
2 zile:
FRUCTE si LEGUME
1 zi:
LACTATE proaspete
2 zile:
FRUCTE si LEGUME
3 zile:
CARNE slaba si MEZELURI + 1 OU/zi
ETAPA a VI-a - 10 zile
2 zile:
FRUCTE - 500 g/zi
LEGUME
LACTATE proaspete -400 g/zi
8 zile:
alternativ:
- o zi –fructe, legume, salate
- o zi –carne slaba (la o masa o salata)

Dieta Monica Anghel

2009-03-20T10:27:00.001-07:00

Monica Anghel a reusit sa slabeasca 20 kg in 5 luni cu ajutorul unui regim disociat, consumand 3 zile carne, 3 zile fructe si legume si alte 3 zile branza si lapte. Acest regim alimentar trebuie asociat cu sport si ore de masaj.
Monica Anghel a dezvaluit secretul cu ajutorul caruia a reusit sa slabeasca 20 kg doar in 5 luni: un regim disociat compus 3 zile din carne, 3 zile din fructe si legume si alte 3 zile din branza si lapte.Carnea poate fi de orice fel (chiar si mezeluri), cu conditia sa nu fie prajita in ulei, se consuma doar fiarta sau preparata la gratar. Printre legumele si fructele interzise se numara: cartofii, mazarea, fasolea uscata, bananele, strugurii, perele, fructele confiate, semintele, fisticul si alunele. Branzeturile si lactatele pot fi consumate in orice mod. Pe toata durata regimului sunt interzise dulciurile, alcoolul si bauturile carbogazoase. Ceaiul si cafeaua pot fi indulcite cu zaharina, iar pentru salate se foloseste uleiul de masline.Vointa este foarte importanta in acest regim: tentatiile sunt mari, iar dupa primele zile puteti avea stari de slabiciune. Din acest motiv, Monica Anghel recomanda celor care vor sa tina acest regim sa consulte un medic nutritionist si sa faca un set de analize.

Prostata

2009-03-20T10:16:00.001-07:00

Prostata este o glandă în formă de nucă, situată sub vezicula urinară şi care înconjoară uretra. La un adult dezvoltat normal, prostata cântăreşte aproximativ 20 g şi măsoară cel mult 4 cm de-a lungul axei ei transversale, 3 cm de-a lungul axei ei verticale şi 2 cm de-a lungul axei ei orizontale. Funcţia ei este aceea de a produce un lichid care constituie aproximativ 30 la sută din volumul lichidului seminal. Acest lichid, care conţine acid citric, calciu şi enzime, probabil că favorizează motilitatea spermei (capacitatea de a se mişca) şi fertilitatea. În plus, lichidul secretat de prostată conţine zinc, despre care oamenii de ştiinţă presupun că este un factor protector împotriva infecţiilor tractului genital.

Simptomele unei boli de prostată

Mai multe simptome ce se manifestă în zona pelviană sunt sociate cu o afecţiune inflamatorie sau tumorală a prostatei. Prostatita, inflamaţia prostatei, poate cauza febră, urinare dificilă şi dureri în regiunea sacrală sau a vezicii urinare. Când prostata este foarte umflată, urinarea poate fi chiar imposibilă. Dacă inflamaţia este cauzată de bacterii, boala se numeşte prostatită bacteriană şi poate fi acută sau cronică. De obicei, ea este asociată cu infecţia tractului urinar. Totuşi, în mai multe cazuri, cauza inflamaţiei nu este depistată şi, din acest motiv, boala este numită prostatită nonbacteriană.

Afecţiunele obişnuite ale prostatei pot mări frecvenţa micţiunilor, pot cauza apariţia nevoii de a urina în timpul nopţii, scăderea forţei fluxului urinar şi apariţia senzaţiei de golire incompletă a vezicii. În general, acestea sunt simptome ale hiperplaziei benigne de prostată (HBP), o mărire de natură necanceroasă a volumului prostatei, boală ce poate afecta bărbaţii care au peste 40 de ani. Riscul apariţiei HBP creşte odată cu înaintarea în vârstă. Un sfert dintre bărbaţii de 55 de ani şi jumătate dintre cei de 75 de ani suferă de HBP.

Prostata poate fi atacată şi de tumori maligne. În general, cancerul de prostată este descoperit cu ocazia examenelor medicale periodice, chiar dacă nu au apărut simptome. În unele stadii mai avansate, afecţiunea poate fi însoţită de retenţie urinară şi de umflarea vezicii urinare. Când cancerul s-a răspândit deja la alte organe, ar putea fi însoţite de dureri de spate, simptome neurologice şi umflarea picioarelor cauzate de obstrucţia sistemului limfatic. Recent, într-un singur an, numai în Statele Unite s-au înregistrat 300 000 de cazuri de cancer de prostată şi 41 000 de decese cauzate de acesta. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că 30 la sută dintre bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 60 şi 69 de ani şi 67 la sută dintre cei ce au între 80 şi 89 de ani se vor îmbolnăvi de cancer de prostată.

Cine este mai predispus la cancerul de prostată?

Cercetările arată că riscul apariţiei cancerului de prostată creşte foarte mult după vârsta de 50 de ani. În Statele Unite, acest tip de cancer este de două ori mai răspândit în rândul negrilor decât în rândul albilor. Numărul cazurilor de cancer de prostată variază pe glob, acesta fiind mare în America de Nord şi în ţările Europei, mediu în Africa de Sud şi mic în Asia. Acest lucru lasă să se înţeleagă că mediul şi alimentaţia pot avea un rol important în evoluţia cancerului de prostată. Dacă un bărbat emigrează într-o ţară în care numărul celor ce suferă de o boală de prostată este ridicat, riscul de a se îmbolnăvi şi el poate creşte.

În cazul bărbaţilor care au rude ce suferă de cancer de prostată, probabilitatea de a se îmbolnăvi de această boală este mai mare. „Riscul ca un bărbat să se îmbolnăvească de cancer de prostată este der două ori mai mare dacă tatăl său sau fratele lui are această boală”, explică Societatea Americană de Oncologie. Câţiva factori de risc sunt vârsta, rasa, naţionalitatea, antecedentele familiare şi lipsa activităţii fizice. La bărbaţi care au o alimentaţie bogată în grăsimi şi un stil de viaţă sedentar, riscul îmbolnăvirii de cancer de prostată este mai mare.

Prevenirea afecţiunilor prostatei

Deşi încă nu cunosc cu exactitate cauzele cancerului de prostată, oamenii de ştiinţă sunt de părere că ar putea fi vorba de factori genetici şi hormonali. Din fericire, doi factori de risc pot fi ţinuţi sub control: alimentaţia şi lipsa activităţii fizice. Societatea Americană de Oncologie recomandă „limitarea consumului de alimente bogate în grăsimi animale şi un consum mărit de alimente de provenienţă vegetală”. Aceasta recomandă, de asemenea, consumarea a „cinci sau mai multe porţii de fructe şi legume pe zi”, precum şi a pâinii, a cerialelor, a pastelor făinoase, a altor produse de bază de cereale, a orezului şi a legumenoaselor. Roşiile, strugurii şi pepenii verzi sunt bogaţi în licopene, antioxidanţi ce contribuie la prevenirea deteriorării ADN-ului şi la scăderea riscului apariţiei cancerului de prostată. Unii specialişti susuţin că şi anumite plante medicinale şi minerale pot fi de folos.

Societatea Americană de Oncologie şi Asociaţia Americană de Urologie sunt de părere că ţinerea sub observaţie medicală a cancerului de prostată poate salva viaţa bolnavului. Cele mai mari şanse ca tratamentul să-şi facă efectul există când cancerul este detectat din timp. Societatea Americană de Oncologie le recomandă bărbaţilor peste 50 de ani, sau peste 45 de ani în cazul celor ce se află în categoria cu risc mărit, să facă anual un examen medical.

Examenul ar trebui să cuprindă testul antigenului specific prostatic (ASP). Acest antigen este o proteină produsă de celulele prostatei. Nivelul lui creşte în cazul bolilor de prostată. „Dacă rezultatele testului ASP nu sunt normale, cereţi-i medicului să vă spună care sunt riscurile apariţiei cancerului şi dacă trebuie să mai faceţi şi alte analize”, afirmă Societatea Americană de Oncologie. De asemenea, examenul cuprinde un tuşeu rectal. Prin rectul pacientului, medicul poate simţi orice anomalie a prostatei, întrucât glanda este situată în partea din faţă a rectului. „Dacă testul ASP şi tuşeul rectal indică o anomalie”, e bine să se facă o ecografie transrectală, iar medicul trebuie să hotărască dacă este necesară efectuarea unei biopsii sau nu. Acest test durează aproximativ 20 de minute.

Pe lângă depistarea cancerului de prostată, în urma unor examene urologice anuale se poate descoperi din timp HBP, despre care s-a vorbit mai înainte, fapt care ar permite efectuarea unui tratament mai puţin agresiv. O conduită morală curată poate proteja o persoană de boli venerice, care pot duce la o prostatită.

Cu siguranţă, prostata este o glandă care merită să fie protejată şi îngrijită. După părerea mea, toţi bărbaţii ar trebui să facă anual un examen medical preventiv, chiar dacă nu au nici un simptom.

Tratament pentru HBP

Medicamente: se folosesc multe medicamente, în funcţie de simptomele bolnavului. Doar medicul vi le poate prescrie.
Ţinerea sub observaţie: Bolnavul îşi face periodic examene medicale şi nu ia medicamente.

Tratamente chirurgicale:

Rezecţia transuretrală a prostatei (TURP). Chirurgul introduce prin uretră un instrument (rezector) ce conţine un fir electric curbat care taie ţesutul şi cicatrizează vasele de sânge. Nu este necesară incizia externă. Operaţia durează aproximativ 90 de minute. Procedurile pe cale transuretrală sunt mai puţin traumatice decât operaţiile deschise.
Incizia transuretrală a prostatei (TUIP). Este asemănătoare cu TURP. Totuşi, această procedură lărgeşte uretra prin efectuarea câtorva tăieturi în gâtul vezicii urinare şi în prostată.
Operaţia deschisă. Se apelează la această procedură când metoda transuretrală nu se poate aplica din cauză că prostata e prea mărită. Operaţia deschisă necesită o incizie externă.
Operaţia cu laser. Aceasta constă în folosirea laserului pentru dezintegrarea ţesutului care a dus la obstrucţia prostatei.

Creşterea şi îngrijirea părului

2009-03-20T09:51:00.001-07:00

În orice epocă şi cultură, părul a dezvăluit ceva despre personalitatea omului. Aşadar, nu este de mirare că majoritatea oamenilor doresc cu tot dinadinsul să-şi păstreze părul sănătos şi atrăgător.

Creşterea şi pierderea părului

Din ce este alcătuit părul?

Părul conţine cheratină, o substanţă proteică solidă. Fiecare fir de păr creşte dintr-o adâncitură a scalpului, numită folicul pilos. La baza fiecărui folicul se află papila, bogat irigată de vase de sânge. Papila produce celule ale părului care ies din folicul şi se întăresc, formând părul.

E foarte răspândită opinia că părul creşte mai repede dacă este tăiat. E adevărat?

Unii oameni cred că părul este hrănit de corp în acelaş mod în care ramurile unui copac sunt hrănite de trunchiul acestuia. Însă, odată ce părul iese din scalp, acesta devine materie moartă. Prin urmare, tăierea părului nu influenţează cu nimic creşterea lui.

De ce albeşte părul?

Stratul intern al părului conţine un pigment care dă culoare firului de păr. Pe măsură ce celulele pigmentare mor, părul albeşte; acest lucru face parte din procesul de îmbătrânire. Albirea prematură a părului poate fi legată de cauze genetice sau de o anumită boală. Totuşi, nu este adevărat că părul poate albi peste noapte. Pigmenţii pătrund în firul de păr de sub scalp. Aşadar, este nevoie de timp pentru ca firele albe să crească (aproximativ 1,25 cm pe lună) şi să apară în exteriorul scalpului.

Ce anume duce la căderea părului?

Căderea părului este o parte a ciclului natural al părului. Fiecărei persoane îi cad zilnic, în medie, între 50 şi 80 de fire de păr. Însă calviţia masculină comună este ereditară şi se pare că e cauzată de un dezechilibru hormonal, care are drept rezultat pierderea permanentă a părului. Pierderea anormală a părului se numeşte alopecie.

Unii spun că părul este oglinda sănătăţii unei persoane. Aţi observat acest lucru?

Dedesubtul scalpului, sângele hrăneşte părul. Aşadar, un păr sănătos poate însemna o bună irigare a scalpului cu sânge bogat în substanţe nutritive. Totuşi, o persoană care are proaste obiceiuri de hrănire sau care consumă în exces băuturi alcoolice poate observa că părul ei devine moale şi se rupe mult mai uşor, întrucât sângele nu-l hrăneşte în mod corespunzător. Căderea părului sau slăbirea lui pot fi chiar un semn al unei boli sau al sarcinii.

Să ne îngrijim să avem un scalp şi un păr sănătos

Cum trebuie spălate părul şi scalpul?

Experienţa arată că majoritatea oamenilor al caror scalp este uscat se spală prea des pe cap. Bineînţeles, grăsimea de pe păr atrage mizeria şi reziduurile pielii şi poate să blocheze canalele de grăsime ce duc la foliculi. Aşadar, este necesară o spălare regulată. Însă aceste grăsimi naturale au şi rolul de a proteja pielea în potriva bacteriilor dăunătoare şi de a menţine umiditatea necesară. Spălatul prea des privează scalpul de acest strat protector şi contribuie la uscarea scalpului. Majoritatea specialiştilor recomandă spălatul pe cap ori de câte ori părul este murdar. Persoanele cu păr gras ar trebui să se spele mai des decât cele ce au păr normal sau uscat.

Când vă spălaţi pe cap, masaţi-vă scalpul. Procedând aşa, veţi înlătura celulele moarte de pe scalp, şi veţi stimula circulaţia sângelui, care hrăneşte părul. Nu uitaţi să vă clătiţi bine părul! Dacă nu v-aţi clăti mâinele după ce vi le spălaţi cu săpun, pielea ar fi uscată şi s-ar crăpa. În mod asemănător, dacă nu vă clătiţi bine părul de şampon, scalpul se poate usca şi coji.

Ce tratament recomandaţi pentru un scalp uscat?

Beţi multă apă şi consumaţi alimente nutritive. Acestea hidratează pielea şi îmbogăţesc sângele din punct de vedere nutritiv. Folosiţi un şampon neutru şi masaţi-vă scalpul cu regularitate. De asemenea, unii folosesc balsam de păr care nu este îndepărtat prin clătire şi loţiuni care hidratează scalpul.

Coafarea părului

Ce ar trebui să reţină o persoană care merge la coafor?

Dacă doriţi să vă schimbaţi coafura, aduceţi o fotografie cu stilul de coafură pe care îl doriţi şi, probabil, cu cel pe care nu-l doriţi. Exprimaţi-vă cu francheţe dorinţele şi cât timp aţi vrea să petreceţi în fiecare zi pentru îngrijirea părului, întrucât unele coafuri necesită mai multă atenţie decât altele. Nu uitaţi că trebuie să mergeţi de două ori sau de trei ori la un coafor pentru ca acesta să vă cunoască părul şi ca între voi să se stabilească o bună comunicate. Aşadar, nu renunţaţi la coaforul vostru prea repede!

Ce dezvăluie părul

Prin îngrijirea şi aranjarea părului spunem ceva despre noi înşine. Părul se taie, se întinde, se încreţeşte, se vopseşte sau se coafează în diverse stiluri pentru a fi în pas cu diferite tendinţe, convingeri religioase şi chiar idei de ordin politic sau social. Aruncaţi o privire mai atentă asupra părului vostru. Ce dezvăluie acesta despre personalitatea voastră? Un păr sănătos, aranjat cu bun-gust, te împodobeşte şi este admirat de alţii.

Merişoare

2009-03-20T09:49:00.001-07:00

Sânt fructele arbustului pitic Vaccinium vitis-idaea L. (Merişor), asemanator cu Afinul, care creşte în zone montane, la altitudini de peste 1300 m; are frunze permanent verzi şi acoperă solul ca un covor. Florile sânt campanulate, albe sau roşietice.

Fructele de Merişor este o baca sferică, la început albă, apoi roşie, lucitoare, comestibilă, cu gust amărui, datorită conţinutului în arbutină. Merişoarele conţin zaharuri (4-7%), acizi citric, malic, benzoic (circa 2%), provitamina A, vitaminele B1, B2, C, etc., tanin, vaccinin(un glucozid), săruri minerale, etc. Ele se consumă proaspete sau prelucrate sub formă de suc, compot, gem şi ceaiuri.
În scopuri terapeutice se folosesc frunzele, fructele şi mugurii de Merişor.

Merişoarele au acţiune bactericidă (datorită acizilor benzoic şi citric), diuretică, antiinflamatorie şi antiinfecţioasă. Sunt un dezinfectant urinar şi lizează uraţii. Merişorul este principala specie pomicolă ale cărei extracte (din fructe, frunze, muguri) lizează (dizolvă, netezesc) uraţii.

Frunzele de Merişor se recoltează în septembrie-octombrie, când conţinutul lor în substanţe active este maxim; se usucă la umbră,în strat subţire. Ele conţin arbutozidă, glicozid al hidrochinonei, hidrochinonă liberă, metilarbutozidă, flavonoizi, taninuri, ericolină, acid chinic, săruri de magneziu, săruri ale acizilor organici, vitamină C şi alte vitamine, leucoantociani şi flavonali glicozidaţi (leucocianidină, cianidină, cvercetol, derivaţi fenilpropanolici, etc.). Conţinând acid benzoic şi acid citric, frunzele – ca şi fructele – au acţiune bactericidă. Datorită acidului chinic, extractele lor lizează uraţii, aşa cum s-a arătat.

Pe traiectul căilor urinare, arbutozida şi metilarbutozida din infuzia din frunze de Merişor se dedublează în hidrochinonă şi, respectiv, metil-hidrochinonă, care alături de flavonide, imprimă infuziei acţiune diuretică şi dezinfectantă a căilor urinare. Totodată, frunzele de Merişor au acţiune antiinflamatorie, astringentă (datorită taninului), precum şi o slabă acţiune antidiabetică.

Decoctul din frunze de Merişor se administrează ca diuretic şi antiseptic în tratamentul bolilor căilor urinare, îndeosebi în stări inflamatorii purulente (catar vezical, cistite, pielite, uretrite). Datorită conţinutului în tanin, acest decoct se poate folosi şi în tratamentul diareii şi hemoragiilor. Se recomandă, de asemenea, în gută, reumatism, litiaza urinară urică, etc.

Prepararea decoctului se face prin extracţie dublă: peste două linguriţe de frunze de mărunţite se toarnă 100 ml apă rece şi se lasă timp de o oră pentru macerare la rece; după aceea lichidul se strecoară într-un alt vas, iar peste frunzele rămase se toarnă 100 ml apă clocotită şi se fierb 15 minute. Vasul se ia apoi de pe foc şi după 10 min. i se strecoară conţinutul. Se amestecă ambele lichide. Se completează cu apă fiartă şi uşor răcită, până la 200 ml şi se îndulceşte cu zahăr. Din acest decoct se ia câte o lingură la intervale de 3-4 ore. Decoctului preparat ca mai sus, i se poate adăuga şi un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu.

Decoctul din frunze de Merişor (30 g), flori de Albăstrele (10 g) şi Lemn dulce (10 g). Se pune o lingură din acest amestec într-un vas cu 250 ml apă clocotită, se fierbe 10 minute, apoi se lasă să se răcească, se strecoară, se îndulceşte şi se ia ca diuretic câte o lingură de supă înaintea fiecărei mese principale. Pentru a mări acţiunea dezinfectantă a acestui ceai şi a creşte alcalinitatea urinii, se recomandă să se ia concomitent şi bicarbonat de sodiu. Acest decoct este contraindicat în timpul sarcinii.

În tratamentul infecţiilor urinare se mai folosesc tinctura din frunze de Merişor şi maceratul de glicerină din muguri de Merişor.

Nucile

2009-03-20T09:44:00.001-07:00

Nucul creşte, cultivat sau semicultivat aproape pretutindeni în ţara noastră, din câmpie până în zonele de munte, fructele lui sunt folosite în mod curent de populaţie.

Miezul nucilor conţine apă (3-5%), grăsimi (52,0-77,5%), substanţe proteice (12-25%) din grupa globulelor (de natura celor din lapte şi ouă), săruri minerale (nuca este fructul cel mai bogat în cupru şi zinc), provitamina A, vitamine din complexul B (B1, B2, biotină, colină), vitaminele C, E, F, P, etc, Valoarea energetică a miezului de nucă este de 560-857 (în medie 700) kcal la 100 g miezul deţine 26-60% din greutatea nucii. Nucile ar trebui sa conţină minimum 45% miez.

Miezul de nucă se consumă proaspăt sau uşor prăjit (în care caz devine mai digerabil). El este utilizat în diferite produse de cofetărie.

Din nucile verzi, înainte de întărirea cojii, se poate prepara dulceaţă.

E foarte important cum păstrăm nucile, într-o cameră aerisită, la întuneric, în strat gros de 15-20 cm (care în primele două săptămâni după recoltare se răscolesc zilnic, pentru a preveni mucegăirea fructelor) sau în saci de pânză de circa 20 kg, feriţi de rozătoare (şobolani, şoareci) şi de veveriţe. Durata păstrării, în condiţii bune, este de 1-1,5 ani; după aceea, miezul începe să râncezească.

În scopuri terapeutice se utilizează miezul nucilor, uleiul de nucă, coaja verde a fructelor şi frunzele.

Miezul de nucă este foarte energetic şi are efect laxativ, îndeosebi când este prăjit uşor şi consumat după un compot de prune sau de mere. Întrucât conţine tocoferol (vitamină E), care contribuie la scăderea conţinutului de sânge şi are o cantitate foarte redusă de hidraţi de carbon, miezul de nucă este admis în regimul diabeticilor. Substanţele grase din miezul de nucă se formează prin transformarea zaharurilor şi de aceea, pe măsură ce ele se acumulează, scade conţinutul miezului în zaharuri. Analizele făcute de Radu F.I. (1964) arată că la începutul lunii august miezul nucilor conţinea 12,1-14,5% zaharuri şi numai 5,4-8,9% substanţe grase.

Uleiul de nucă conţinând peste 50% acid linoleic, este indicat în alimentaţia dietetică pentru prevenirea aterosclerozei. El mai conţine inozitol, vitamină cu rol vital în creşterea părului. Consumat de 50-60 g într-o salată de cartofi, seara, timp de 3 zile, are efect vermifug (combate tenia). De asemenea, acest ulei combate enurezisul (scăparea involuntară şi inconştientă a urinei); se îmbibă o felie de pâine prăjită cu o linguriţă de ulei de nucă şi se consumă în fiecare seară, timp de 15 zile. Uleiul de nucă se mai foloseşte pentru frecţionarea corpului la copiii rahitici, anemici, precum şi în dermatoze (are efect emolient).

Coaja verde a nucilor (mezocarpul) conţine foarte multă vitamină C (1050-3040 mg la 100 g), nucitanin 15-20% şi alte substanţe tanoide, alcaloidul iuglon (C6H12O3), acizi organici (malic, citric), fosfaţi şi oxalaţi de calciu, naftochinon, etc. Are efecte asemănătoare cu ale frunzelor de Nuc.

Frunzele de Nuc conţin tanin complex, ulei volatil, acid galic, inozitol, alfa şi beta hidroinglonă, inglonă, vitamina C, flavone (vitamina P), substanţe minerale, etc.

Infizia şi decoctul din frunze pot fi folosite pe cale internă şi externă având acţiune astringentă (antidiareică) datorită taninului, uşor hipotensivă, hipoglicemiantă, antialergică şi antiinflamatorie. Mai sunt un dezinfectat urinar şi un antiseptic gastrointestinal. Au, de asemenea, acţiune antisudorifică.

Infuzia de frunze de Nuc, pe cale internă, se foloseşte contra diareelor, enteritelor, infecţiilor şi edemelor renale, în periartrita scapulohumerală (dureri ale umerilor), în diabetul zaharat, în hiperhidroză (transpiraţie excesivă), precum şi în hipogalactie (producere insuficientă de lapte). Această infuzie se prepară dintr-o linguriţă cu frunze mărunţite la 200 ml apă clocotită; se beau două căni pe zi.

Decoctul din frunze de Nuc (extern) – 3 linguri la o cană de 200 ml, se foloseşte ca gargară pentru tratarea stomatitelor (boli inflamatorii ale mucoasei bucale). Acest decoct se mai foloseşte pentru comprese (boli în ochi, psoriazis, eczeme, furunculoză) şi băi (în reumatism, scrofuloză, leucoree, transpiraţie excesivă la picioare).

Decoctul de frunze de Nuc (pentru băi) se prepară astfel: se fierb 100 g frunze în 3-4 l apă, timp de 15 minute. Lichidul obţinut se toarnă în apa din cadă, care să aibă o temperatură de 37 grade. Durata unei băi este de 15-20 minute.

Unguent (alifie) pentru răni, din frunze de Nuc. Această alifie se prepară din 15 g frunze mărunţite, care se macerează timp de 7 zile în 100 ml ulei de floarea-soarelui, la temperatura camerei. După macerarea conţinutului, vasul în care se află acest amestec se pune pe baia de apă în fierbere şi se lasă timp de 3 ore la foc încet. Apoi se strecoară lichidul prin tifon sau pânză, i se adaugă 15 g ceară de albine, se mai ţine încă 30 minute pe baia de apă şi apoi se face omogenizarea, după Mocanu Şt. Şi Răducanu D.

Pentru scopuri medicinale, frunzele de Nuc se recoltează în iunie. Se foloseşte numai foliolele frunzelor (fără peţiol), care se usucă la umbră (de preferinţă în podurile acoperite cu tablă), în strat subţire, care se răscoleşte zilnic, pentru a se usca cât mai repede şi a se preveni încingerea şi mucegăirea frunzelor.

În stare proaspătă, frunzele de Nuc sunt mai active decât cele uscate. Având şi proprietăţi repelente, aceste frunze se mai folosesc pentru îndepărtarea muştelor şi a deferiţilor paraziţi ai pielii.

Merele

2009-03-20T09:43:00.000-07:00

Merele ocupă primul loc între fructele speciilor pomicole cultivate în zonele cu climă temperată. Ele sânt reprezentate prin soiuri de vară, cu coacerea în iulie-august (Aromat de vară, Red Melba, James Grieve, etc.), soiuri de toamnă care se consumă în septembrie-noiembrie (Frumos de Voineşti, Parmen auriu, etc.) şi soiuri de iarnă care se recoltează în septembrie-octombrie şi se pot păstra până în iunie (Jonathan, Delicios auriu, Starkrimson, Wagener premiat, etc.).

Merele proaspete conţin apă (77,8-88,5%), zaharuri (7,6-16,4%), acizi (0,16-1,27%), substanţe tanoide (0,06-0,31%), substanţe pectice (0,23-1,14%), proteine (0,18-0,72%), săruri minerale, celuloză, hemiceluloză, lignină, enzime, provitamina A, Vitamina C, vitaminele din grupa B (B1, B2, B6, acid pantotenic, vitamina PP, biotină şi alte substanţe.

Zaharurile din mere sânt reprezentate prin levuloză (4,15-8,10%), glucoză (2,50-5,55%) şi zaharoză (3,20-4,55%). Cu cât durata de păstrare este mai lungă, cu atât merele conţin cantităţi mai mici de zaharoză.

Acizii organici se găsesc în mere în formă liberă (malic, citric) şi combinată (malic, citric, succinic, lactic, salicilic, axalic). Merele au 70% acid malic, 20% acid citric, 7% acid succinic şi 3 % alţi acizi.
Substanţe tanoide condiţionează gustul şi durata de păstrare a merelor. Feliile de mere expuse la aer imediat după tăiere se brunifică, datorită oxidării taninului.

În seminţele merelor se găsesc glucozidul amigdalină (0,6%) şi lipide (20-22%). Aşa cum s-a arătat, amigdalina este toxică.

Valoarea energetică a merelor este de 46-84 kcal la 100 g (în medie 60 kcal) în funcţie soi şi alţi factori.

Merele păstrate la +2 grade şi higroscopice de peste 85% pierd în 4-6 luni circa 20% din vitamina C, iar în 8-10 luni 40%.
Din mere se prepară marmeladă, compot, peltea, pastă, pistil, suc, cidru, oţet şi rachiu.
Merele au şi utilizări culinare foarte variate: plăcinte, tarte, sufleu, tort, cataif cu mere, budincă, omletă, sos de mere, supă-cremă de mere, mere în aluat, etc. Merele proaspete, date prin răzătoare, se pot folosi în combinaţie cu nuci, cu alte fructe, cu miere, brânză de vaci, ţelină, maioneză, etc. Din mere uscate (sub formă de felii) se prepară chisel.

Cura de mere. Se recomandă în cazuri de surmenaj fizic şi psihic, de anemie, obezitate (cura de slăbire, cu 1 kg mere zilnic, fără alte alimente), infecţii intestinale, stări febrile, migrene, convalescenţă, sarcină, reumatism, ulcer gastric, gastrite, boli de ficat, calculi biliari, demineralizare, diabet, etc. preventiv şi curativ, merele au acţiune favorabilă în hipertensiunea arterială. Pectinele din mere micşorează concentraţia din sânge şi contribuie la eliminarea acidului uric.
Este suficient să se mănânce zilnic două mere (respectiv 15 g de pectină) pentru ca fiecare om să se asigure, într-o bună măsură, contra aterosclerozei şi a infarctului (merele contribuie la întărirea muşchilor cardiaci şi a sistemului muscular, în general).
Merele sunt un depurativ sanguin şi un antiseptic intestinal, deoarece favorizează secreţia unei diastaze intestinale bactericide. Curăţate de coajă şi rase mărunt, merele constituie, alături de morcov un tratament eficace în diaree acută şi cronică, la copii (un copil poate consuma 0,5-1 kg mere pe zi, în 5 mese), în enterocolite, dizenterie, rectocolită, ulcer gastric, etc. Consumate seara, înainte de culcare, merele au acţiune calmantă asupra sistemului nervos, previne insomniile, uşurează somnul. Ca depurativ, se recomandă a se consuma un măr în fiecare dimineaţă, iar ca laxativ, un măr în fiecare seară. Nutriţioniştii bulgari consideră merele şi iaurtul ca alimente de bază, care asigură longevitatea.

Conţinutul variat de săruri minerale conferă merelor efect alcalinizat, iar microorganismele (fier, cupru, zinc, etc.) stimulează activitatea enzimelor şi înlesnesc arderile în organism. Merele contribuie la întărirea organismului şi la prevenirea infecţiilor aparatului respirator, în cursul iernii şi primăverii.

Datorită acidităţii moderate, merele ajută digestia, provocând prin act reflex o secreţie importantă de salivă şi de suc gastric. Merele conţin un complex de substanţe antioxidante care modifică sistemul enzimatic din microzomi, neutralizând totodată substanţele mutagene şi cancerigene.

Deoarece pieliţa merelor conţine de circa două ori mai mult acid pantotenic şi vitamină C decât pulpa, se recomandă ca merele să fie mâncate nedecojite.

Merele uscate sânt contraindicate în diabet, deoarece conţin multe zaharuri.

Pe cale externă, merele se folosesc în otalgii (aplicarea unui măr copt în cuptor), plăgi atone (oblojeală cu mere rase şi fierte în sucul lor, sau aplicări de suc de mere şi ulei de măsline, în părţi egale), precum şi în cosmetică.

Decoctul de mere dă rezultate bune în bronşite, reumatisme şi afecţiuni intestinale. El se prepară astfel: se taie în felioare 2-3 mere necurăţate de coajă şi se fierb într-un litru de apă 15 minute. Se bea după poftă. I se pot adăuga câteva bucăţi de rădăcină de reglisă (lemn dulce). Decoctul poate fi pregătit şi din mere uscate, bine mărunţite, o linguriţă la cană; se beau 3-4 căni pe zi.

Infuzia din pieliţă de mere uscate (o linguriţă de supă la o cană de apă clocotită, lăsată 15 minute să se pătrundă bine), în cantitate de 4-5 ceşti pe zi, este indicată în reumatisme, gută, oligurie, etc.

Oţetul de mere, în scop alimentar şi medicinal, se prepară astfel: după spălare, merele se strivesc sau se rad împreună cu coaja. Terciul rezultat se toarnă într-un vas de lemn sau ceramică smălţuită, se adaugă apă călduţă care a fost fiartă în prealabil (0,5 litri apă la 0,4 kg terci de mere). Pentru fiecare litru de apă se adaugă 100 g miere de albine sau zahăr, 10 g drojdie de bere şi 20 g pâine neagră uscată. Vasul se acoperă şi se lasă să fermenteze la întuneric şi la temperatura de 20 de grade , timp de 10 zile, amestecând conţinutul lui de 1-2 ori pe zi. După fermentare se strecoară şi se presează printr-o pânză rară, apoi se adaugă la fiecare litru de filtrat încă 50-100 g de miere sau zahăr, după care se lasă să-şi continue fermentarea la temperatura de 20-30 grade. După 40-60 de zile lichidul se limpezeşte şi se poate trage în sticle, care se astupă cu dop de plută, se ceruieşte şi se păstrează în camere reci.

Cura cu oţet de mere este indicată în următoarele boli¬: astm bronşic, ateroscleroză, hipertensiune arterială, arterită, trombangeită obliterantă, obezitate, cistite, nefrite, spondilită, anchilozantă, nevroze, gastrită acută toxialimentară, insomnii, oboseală cronică, migrene, ameţeli, lăcrimare la persoanele în vârstă, sterilitate primară, graviditate, intoxicaţii alimentare, nevralgie facială, etc.

Oţetul de mere (două linguriţe la 100 ml apă), în care se adaugă 1-2 picături soluţie Lugol (5% iod şi 10% iodură de potasiu), în cure îndelungate, contribuie la sporirea longevităţii omului şi la prevenirea infarctului.

Siropul din suc de mere şi zahăr, în părţi egale, fierb la foc domol, până la consistenţa siropoasă, consumat câte două linguri înainte de fiecare masă, are efect laxativ şi pectoral, îndeosebi la copii.
Infuzia din flori de Măr calmează tusea.

Măceşele

2009-03-20T09:42:00.001-07:00

Fac parte din grupa „fructe de pădure”, deoarece producţia de măceşe se obţine aproape în exclusivitate de la plantele spontane, cunoscute sub numele de Măceş (Rosa canina L.), Răsură, Ruje sau Trandafir sălbatic. În cultură, Măceşul a fost introdus recent pe suprafeţe foarte mici.

Măceşele sânt pseudofructe, rezultate din dezvoltarea receptaculului floral. În interiorul lor se află achenele, adevăratele fructe, denumite impropriu seminţe. Măceşele au formă sferică sau elipsoidală, culoare portocalie în faza de pârgă şi roşie sau roşie-portocalie la maturitatea deplină.

În scop medicinal, măceşele trebuie recoltate când sânt în pârgă, ne-înmuiate, iar nu toamna, după căderea brumei, când sânt complet coapte şi devin moi, deoarece în această fază ele conţin cantitatea cea mai mică de substanţe active. Conţinutul maxim de vitamina C îl au măceşele în pârgă, cu pulpa încă tare. După recoltare , măceşele se prelucrează imediat, pentru a nu se degrada substanţele active. Prelucrarea se face în vase de lemn, de plastic sau de ceramică smălţuită, pentru a împiedica degradarea vitaminei C, pe care metalele o descompun.

Măceşele conţin: apă 49%, zaharuri 21,0%, proteine 3,6%, acizi 3,5% (în acid malic), celuloză 23,0%, substanţe minerale 2,8%, provitamina A, (500-5000 mg la 100 g pulpă în funcţie de specie), vitaminele B1,B2, E, K şi P (sub formă de flavonoglucozide), precum şi urme de vitamină PP. Uleiul seminţelor de măceşe conţine vitamina F (acizi esenţiali: acidul linolic, acidul linoleic şi acidul arahidonic). Acizii din măceşe (malic şi citric, îndeosebi) contribuie la stabilizarea vitaminei C. În măceşe se mai găsesc compuşi terpenici, ca betulina, precum licopen (izomer al carotenului), pigment care le imprimă culoarea roşie-portocalie.

În scopuri terapeutice, de la Măceş se folosesc fructele (din care se prepară infuzie, decoct, vin medicinal, băuturi răcoritoare), seminţele şi florile.

Măceşele amestecate cu miere (două părţi pulpă de măceşe curăţate de perişoare şi o parte de miere) se utilizează contra limbricilor (ascaridoza), consumându-se zilnic câte 2-3 linguriţe din acest amestec.

Decoctul din măceşe (o linguriţă de fructe la o cană cu 200 ml apă) împiedică formarea calculelor renali, deoarece, deoarece măceşele sânt diuretice. Ele se pun în apă când dă în clocot şi se fierb numai 5-10 minute, pentru a nu se pierde prea mult din vitamina C. Acest decoct se foloseşte şi la tratarea rinitelor, a colitei cronice, a aterosclerozei şi a hipertensiunii arteriale, precum şi pentru dezintoxicarea alcoolicilor. Se beau 2-3 căni decoct călduţ pe zi.

Infuzia din fructe de Măceş este bogată în vitaminele C şi P. Ea se foloseşte la tratarea arteritei, aterosclerozei, hipertensiunii arteriale şi trombangeitei obliterante, deoarece menţine elasticitatea şi permeabilitatea vaselor capilare (datorită bioflavonoidelor, care au rol de vitamină P, precum şi vitaminei F). Această infuzie se prepară din două linguri de fructe la 0,5litri apă clocotită; se bea în cursul unei zile.

Infuzia de măceşe şi fructe de cătină albă, în părţi egale, 1-2 linguriţe de amestec la o cană de amestec la o cană cu apă (200 ml), se poate folosi ca ceai alimentar în tot cursul anului; se beau 2-3 căni pe zi.

Maceratul la rece de măceşe este o băutură răcoritoare bogată în vitamine, care se prepară astfel: 100 g măceşe se macerează timp de 12 ore într-un litru de apă rece; se adaugă apoi 100 g măceşe se macerează timp de 12 ore într-un litru de apă rece; se adaugă apoi 100 g zahăr, deoarece, după dizolvarea zahărului se strecoară; se beau 3 căni pe zi; se păstrează la rece.

Siropul de măceşe se prepară astfel: peste 250 g măceşe uscate se toarnă 1,5 litri apă în clocot şi se lasă la macerat 12 ore, apoi se filtrează, se adaugă 0,5 kg zahăr şi se fierbe până la consistenţa unui sirop. Siropul de măceşe se mai poate prepara şi din suc de măceşe şi zahăr, în părţi egale, care se fierb la foc slab, într-un vas de inox, timp de 10-15 minute, având grijă să se înlăture spuma formată. După ce vasul se ia de pe foc, se adaugă 6 linguriţe cu zeamă de lămâie sau 2 linguriţe de vitamină C pulbere; se amestecă bine şi se toarnă în sticle curate, uscate şi fierbinţi.

Sticlele se astupă ermetic şi se pasteurizează. Din 3 kg de măceşe se obţine 1 litru de suc (cu ajutorul maşinii de stors roşii).

Vinul (cidrul) de măceşe are acţiune diuretică, tonic-aperitiv, fiind indicat în afecţiuni hepatice şi renale.

Infuzia din flori de Măceşe şi decoctul din seminţe de măceşe sânt indicate în boli de ficat, de rinichi, în dizenterie, constipaţie şi hemoptizii (scuipări de sânge).

În farmacii, din măceşe se obţine Rozavit-ul, un produs biostimulator (suc) foarte bogat în vitamină C (250 ml de suc conţin 75 mg vitamină C).

Extractul de măceşe este folosit în apifitoterapie, la obţinerea produsului Ciploment T, tablete moi, medicament cu acţiune biostimulatorie.

Conţinutul ridicat de acid ascorbic (vitamina C) imprimă măceşelor o puternică acţiune antiinfecţioasă (vitamina C intervine în procesele de oxidoreducere a microorganismelor, blocându-se respiraţia).

Cătina albă

2009-03-20T09:41:00.001-07:00

Fructele de Cătină albă sânt drupe false, cu un singur sâmbure. Ele au forma unor bobiţe mici(0,30-0,55g), sferice, galbene sau portocalii, acide şi astringente înainte de coacere; după aceea pierd mult din aciditate şi taninozitate.

Perioada de recoltare a Cătinei albe durează de la mijlocul lunii august până spre sfârşitul lunii septembrie.

Ele conţin apă(71-82%), zahăr reducător(fructoză şi glucoză), foarte puţină zaharoză(0,06-0,94%), acizi(1,5-4,1%), pectină(0,14-0,50%), tanin(1,8%), celuloză(0,92%), proteine(1,2%), săruri minerale(sânt foarte bogate în fosfor şi calciu), carotinoide, ca betacarotina(provitamina A) şi xanthofila, precum şi flavone. Cătina albă este, alături de Măceş, specia pomicolă cu cel mai ridicat conţinut în vitamină C (405-860mh/100g, în fructele galbene şi 452-1332mg/100g în fructele portocalii). Fructele de Cătină albă sânt bogate şi în alte vitamine, cum sânt cele din complexul B(B1,B2,B6, acidul folic, inozitolul, vitamina PP); vitaminele E, F, K şi P, fiind considerate veritabile ”polivitamine naturale ”.

Cura de fructe şi suc de Cătină albă. Prin conţinutul ridicat al fructelor de Cătină albă în provitamină A, este influenţată favorabil vederea. Ele sânt un tonifiant general, cu efect benefice în avitaminoze şi anemii, în convalescenţă.

Fiind sărace în zaharoză şi bogate în vitamină E fructele sânt indicate în diabetul zaharat.

Decoctul din fructe de Cătină albă 5%, îndulcit cu miere, dă rezultate bune în tratarea diareei, a aterosclerozei, artritei şi trombangeitei obliterante, precum şi a anemiei. Se beau două căni pe zi.

Infuzia din fructe de Cătină albă se foloseşte în cazuri de anemie, diaree, hepatită epidermică, hepatită cronică, ciroză hepatică şi urticarie. Această infuzie se prepară din două linguri de fructe zdrobite la 0,5 litri apă clocotită; se lasă vasul acoperit 30 min.; se bea fracţionat, în cursul unei zile, făcându-se o cură îndelungată; dă rezultate foarte bune şi contra alcoolismului(se bea până la dezintoxicare).

O băutură răcoritoare din Cătină albă, cu gust plăcut, se obţine din 750g fructe, care se fierb în 6 litri şi 1 kg zahăr. După răcire, se toarnă în sticle şi se păstrează la loc răcoros.

Uleiul de Cătină albă este bogat în vitamină E, care – aşa cum s-a arătat – este un antioxidant natural al lipidelor şi inhibă formarea peroxizilor acizilor graşi, care sânt implicaţi în apariţia cancerului. Acest ulei conţine peste 200mg vitamină E la 100g. El se foloseşte pentru tratarea unor boli dermatologice şi arsuri; are totodată proprietatea de a proteja pielea şi mucoasele contra unor radiaţii.

În urma administrării extractelor de Cătină albă, sub formă de pulbere, ulei, etc., s-au constatat ameliorări şi vindecări ale unor boli oculare, cardiovasculare, reumatism, ulcer gastric, conjunctivite acute, hipertensiune arterială, nevroze, dermatoze, stări inflamatorii, etc.

Ceaiul din fructe uscate de Cătină albă, ameliorează starea de oboseală intelectuală, fiind un remediu natural al insomniei.

Cercetări mai recente arată că extractul de coajă de Cătină albă ar anihila dezvoltarea unor tumori experimentale.

Afinele

2009-03-20T09:40:00.001-07:00

Afinele sânt bace mici(1-2,5g), grupate în ciorchini. Ele au pieliţă vânătă, acoperită cu pruină, albastră. În funcţie de soi şi de condiţiile climaterice ale anului, afinele ajung la maturitate de la sfârşitul lunii până în septembrie, având coacere eşalonată. Afinele se pot păstra 4-5 zile, fără deprecieri calitative, în încăperi răcoroase, cu o t0 de 10-12 oC.

Afinele conţin 80,0-84,6% apă, 7,0-14,5% zaharuri, 0,56-1,13% acizi(tartic, malic, citric, benzoic, oxalic, succinic, lactic), 0,36-0,55% substanţe tanante, 0,5-0,6% substanţe pectice, 0,62-1,15% proteine, provitamina A, vitaminele B1, B2, C, acid pantotenic(vitamina B3), vitamina PP, vitamina E, mirtilină, ulei(31% în fructele uscate), antociani şi săruri minerale(0,23-0,32%).
Afinele se consumă proaspete, uscate sau prelucrate sub formă de suc, compot, sirop, lichior, dulceaţă, jeleu, marmeladă, afinată, etc.

Sucul de afine se mai foloseşte în vinificaţie, pentru a intensifica culoarea şi a mări aciditatea vinului de struguri. Datorită conţinutului ridicat în substanţe bactericide şi în taninuri, afinele proaspete sau uscate sânt un puternic antiseptic intestinal, au efect astringent, antidiareic şi antipudrid. Datorită acestor proprietăţi, afinele au rol, important în tratamentul enterocolitelor de fermentaţie şi de putrefacţie, dizenteriilor şi infecţiilor urinare. Se recomandă în ateroscleroză, afecţiuni coronariene, sechele de infarct, arterită, sechele flebită, varice, hemoragii prin fragilitate capilară, etc.

Prin consumarea unui pahar cu suc de afine în timpul mesei, se previne depunerea calciului pe pereţii vaselor sanguine.

Afinele contribuie la creşterea acuităţii vizuale şi ameliorează vederea nocturnă.

În afecţiuni hepatice, afinele au rol de regenerare a celulelor hepatice(tonifică ficatul). Ele au, deasemenea, rol hipoglicemiant(antidiabetic), datorită mirlitinei, care face să scadă zahărul din sânge.

Cidrul (vinul) de fructe

2009-03-20T09:36:00.000-07:00

Se obţine, de regulă, prin fermentarea mustului de mere, dar poate fi preparat şi din alte fructe (coacăze, cireşe, vişine, din amestec de suc de mere şi de pere, etc.). Perele singure se folosesc mai rar pentru cidru, şi numai în cazul unor soiuri bogate în acizi şi tanin, componente care contribuie la precipitarea substanţelor pectice şi la limpezirea mustului. Cidrul care se consumă imediat poate avea 3,5-5% alcool, însă cel destinat păstrării trebuie să conţină 6-7% alcool şi 0,8% aciditate. Întrucât din zahăr, prin fermentare, rezultă 46% alcool, mustul pentru un cidru de bună calitate trebuie să conţină 12-14% zaharuri. Cidrul dulce se obţine prin fermentarea lentă a mustului şi „tăierea” lui înainte de transformarea totală a zahărului în alcool; se păstrează greu. Cidrul sec se obţine prin fermentarea rapidă şi completă a mustului. Se păstrează în damigene sau în butoaie, în pivniţe uscate, la temperatura de 8-100C.

Cidrul de mere. Se obţine prin fermentarea mustului proaspăt de mere, cu sau fără adaos de zahăr, apă şi alte substanţe. El se poate pregăti din mere de vară, mere de toamnă sau mere de iarnă, ultimele fiind cele mai bune, deoarece sânt mai bogate în zaharuri. Merele de vară şi cele de toamnă se pot zdrobi şi presa imediat după recoltare, iar cele de iarnă numai după 4-6 săptămâni de păstrare, când devin mai moi şi mai dulci. Pentru a obţine un cidru de bună calitate şi cu durată lungă de păstrare, merele trebuie să fie sănătoase(fără viermi) şi spălate în prealabil cu multă apă. Ele se zdrobesc cât mai repede, pentru a evita contactul îndelungat cu aerul, care conduce la brunificarea materiei prime şi la pierderea aromelor. Merele zdrobite se ţin în căzi 6-12 ore, pentru macerare, după care se presează cu teascul. La prima presare, din 100 kg fructe zdrobite se obţin 65-80 litri suc. Se adaugă 20-25% apă potabilă şi după 24 ore se presează din nou, rezultând circa 40 l suc din 100 kg tescovină, ceea ce corespunde cu 25 l must curat. Fermentarea începe la 15-180C şi durează 4-8 săptămâni. Când se formează spumă mai multă, cidrul se limpezeşte mai bine, pe cale naturală. După ce degajare bioxidului de carbon se reduce, iar cidrul devine limpede, se trage în alt butoi, perfect curat, lăsând puţin gol, deoarece cidrul continuă fermentarea; pe vrană se aşează un dispozitiv ce permite numai ieşirea bioxidului de carbon. După încheierea fermentării, cidrul se trece în alt butoi, care se umple până la vrană şi se astupă bine.

Cidrul de coacăze. Se poate obţine din coacăze negre, roşii şi albe. Prepararea se face astfel: se separă bobiţele de pe ciorchinii spălaţi, apoi se zdrobesc şi se pun în ciubere(vase) de lemn, unde se lasă cel puţin 48 ore, pentru ca culoarea din pieliţă să treacă în suc. După aceea se face storsul cu ajutorul unei prese(teasc). Rezultă un suc bine colorat. Se pregăteşte apoi soluţia de apă cu zahăr. La un litru suc de coacăze trebuie să revină 2 l de apă şi 700-1000 g zahăr. Amestecul se lasă la fermentare 5-6 săptămâni, de regulă în damigene de 50 l, la o t0 de 18-200C. Damigenele nu se umplu complet, lăsându-se un gol de circa 10% din capacitate. La gura damigenelor se pune un dop de plută perforat, în care se introduce un furtun, al cărui capăt liber se pune într-un vas cu apă. După 5-6 săptămâni, vinul se trage de pe drojdie şi se trece în alte damigene sau în sticle şi se păstrează într-un loc răcoros.

Cidrul de vişine. Se prepară ca cel de coacăze.
Cidrul de zmeură. Se obţine astfel: fructele se zdrobesc, apoi se lasă circa 48 ore în vase de lemn, de sticlă sau de plastic, timp în care substanţele colorante trec în suc. Separarea sucului de pulpă se face prin stoarcerea cu tifon sau cu presa de mână. Se prepară separat soluţia de zahăr. La un litru de suc de zmeură şi 2 l de apă trebuie să revină 700-800 g zahăr, în care cidrul sec, şi 1,100 kg pentru cidrul dulce. Fermentarea se face în damigene, la t0 obişnuită a camerei(18-200C).

Cidrul de căpşuni. Se prepară ca cel de zmeură.
Cidrul (vinul) de smochine. Se poate prepara după următoarea reţetă: 1 kg smochine, 3 kg zahăr, 0,5 kg lămâi, drojdie(o bucăţică de mărimea unei alune) şi 10 l apă. Smochinele se taie mărunt sau se trec prin maşina de tocat, lămâile se storc sau se taie în feliuţe(coaja se înlătură deoarece imprimă gust amar). Drojdia se desface cu apă călduţă. Fructele tăiate, zahărul, drojdia şi apa se amestecă până la omogenizare, apoi se toarnă într-un borcan mare (12-15 l), se acoperă cu un tifon şi se aşează într-un loc cu t0 cât mai constantă(circa 200C). În primele 10 zile, conţinutul borcanului se amestecă zilnic, cu o lingură de lemn curată, cu coada lungă, de preferinţă nouă, sau cu un făcăleţ. Se lasă apoi la fermentat 4-6 săptămâni. Începând cu săptămâna a patra se degustă, pentru a stabili momentul când produsul este suficient vinificat. După încheierea vinificării, borcanul se ţine o zi la loc răcoros, apoi se trage la sticle, având grijă ca furtunul să nu ajungă în depozitul de pe fundul vasului. Sticlele se astupă cu dopuri de plută noi, opărite în apă clocotită, ca să se înmoaie.