Papadia

luni, 23 martie 2009
Papadia Taraxacum officinale Web.(Fam.Compositae)

Papadia mai este cunoscuta si sub denumirile de: papa lunga, parasita gainilor.

Produsul de planta folosit. In scopuri medicinale se folosesc frunzele, radacina si florile.

Actiune si putere de vindecare la centrii energetici si canalele de energie: -Radacina, frunzele si florile prezinta efect foarte puternic de vindecare la chakra nabhi(s,c, d) si efect bun la centrele: mooladhara(d), swadisthan(s,c,d) si vid.

Pentru tratament, radacina, frunzele si florile se vor utiliza sub forma de ceai infuzie sau decoct in cantitate de 2 lingurite la 250 ml. de apa. Se bea in mai multe reprize in decursul unei zile.

Pelinul

Pelinul Artemisia absinthium L.(Fam.Compositae)

Planta mai este cunoscuta si sub denumirile de: pelinita, pelin mic.

Produsul de planta folosit. In scopuri medicinale se foloseste toata planta.

Actiune si putere de vindecare la centrii energetici si canalele de energie: -Pelinul prezinta efect foarte puternic de vindecare la centrii energetici: nabhi(s,c,d), vishuddi(s,c,d) si efect bun la chakrele: swadisthan(s,c,d), vid si ajna(s,c,d).

Pentru tratament, pelinul se va utiliza sub forma de ceai infuzie in cantitate de o lingurita la 250 ml.de apa. Se bea in trei reprize inaintea meselor principale(femeile care alapteaza nu au voie sa foloseasca pelinul).

Zone de crestere. Pelinul creste in zona de campie si de deal in aproape toate zonele.

Rostopasca

Rostopasca Chelidonium majus L.(Fam.Papaveraceae)

Planta mai este cunoscuta si sub denumirile de: calce mare, crucea voinicului, iarba de negi, negelarita, pleoscanita, iarba randunelii.

Produsul de planta folosit. In scopuri medicinale se foloseste toata planta.

Actiune si putere de vindecare la centrii energetici si canalele de energie: -Rostopasca prezinta efect foarte puternic de vindecare la centrii energetici: mooladhara(s), nabhi(s,c, d), vishuddi(s,c,d), ajna(s,c,d) si efect bun la chakrele: swadisthan(s,c,d), vid(s,c,d) si anahat(s, c,d).

Pentru tratament, Rostopasca se va utiliza sub forma de ceai infuzie in cantitate de o jumatate de lingurita la 200 ml. de apa. Se ia cate o lingura la 3 ore, echivalentul unei doze pentru o zi. In caz de dureri, cantitatea se repeta a doua zi. Nu se supradozeaza intrucat provoaca intoxicatii.

Zone de crestere. Rostopasca se dezvolta pe soluri usoare, chiar nisipuri. Se intalneste din zona de campie pana in cea montana.

Aloe Vera

Denumire stiintifica: Aloe Ferox, Aloe Perryi, Aloe Vulgaris, Aloe Barbadensis, etc cuprinde peste 100 de specii.

Fam. Liliaceae.


Compozitie chimica : se poate folosi oricare din aceste specii contin : 0,10-0,25 g % aloe-emodol in stare libera si 40% sub forma de aloina.
Mai contine de asemenea si alti derivati antracenici in parte liberi, in parte combinati sub forma glicozidica, aloina sau barbolina, rottlerina, rezine care prin hidroliza pot da acid cumaric, acid citric si rezinotanol (hidroliza alcalina) Rezinotanolul prin hidroliza da aglicon tanolic. Contine acid salicilic, sulf, magneziu, alte minerale.

Se poate folosi la urmatoarele afectiuni : abcese, aciditate stomacala, afectiuni oculare, afectiuni intestinale, afectiuni dermatologice, afectiuni ale gurii, afectiuni hepatice, alcoolism, alergie, angina, anorexie, arsuri, artrite, astm bronhic, atonie, boli de nervi, bronsite, cancer, cataracte, crampe, dermatite, colita, constipatie, cefalee, diabet, dureri de stomac, dureri diverse, dispepsie, eczeme, edeme, fisuri anale, gangrena, herpes genital, hemoroizi (extern), hipertensiune arteriala, inflamatii, mastoidita, neurastenie, obezitate, prostata, regenerarea tesuturilor, rani vechi sau supurate, reumatism, renale, paralizii, tromboflebita, tuberculoza pulmonara, taieturi, tuse, ulcere la picioare, ulcer stomacal sau duodenal, viermi intestinali, viroze respiratorii, varice.


Mod de preparare :

plantele de aloe se tin fara apa si la intuneric o perioada de 5 zile. Se vor folosi doar plantele care sunt trecute de 3 ani ca varsta de vegetatie. Dupa aceasta perioada se vor taia frunzele. Exista mai multe procedee:
-Se pun la uscat pentru obtinerea prafului din toata planta taiata felii subtiri.
-Se extrage sucul care se pune la uscat formandu-se praful.

Din ambele se poate face o tinctura. Se pune o parte de planta si 5 parti de alcool de 70°. Se tine timp de 15 zile, dupa care se filtreaza, iar lichidul obtinut se pune in sticle de capacitate mica, ermetic inchise. Se prefera sticlele de culoare inchisa. Se tine la rece. Produsul este valabil 2 ani. Nu se foloseste reziduul de pe fundul sticlei. Acesta va fi indepartat.
Planta proaspata se va folosi doar la aplicatii externe. Se taie in felii punandu-se partea taiata pe rana sau pe piele.
Proprietati: digestiv 5-15 picaturi, inainte de mese diluate in ceai.

Aloe ca purgativ:1 lingurita de tinctura luata cu 100 l apa sau ceai. Se ia dupa mese. Actiunea se manifesta dupa 8-12 ore, rar dupa 24 ore, prin marirea peristaltismului intestinal ca urmare a iritatiei nervoase determinate local in peretii intestinali.

Glicozidele oximetil-antrachinonice sunt absorbite de intestinul subtire si eliminate prin intestinul gros la nivelul caruia scindeaza enzimele. Doza purgativa se poate administra de 2-3 ori in decursul unei zile. Se evita in acest fel ca bolnavii sensibili cu hemoroizi sa aiba neplaceri. Totusi cei cu hemoroizi, ar fi foarte bine sa nu ia preparate cu aloe. Unii le interzic categoric.

Mai actioneaza si ca purgativ, tonic amar (anorexie), eupeptic dar si ca un bun antitoxic in special pentru ficat.
Se interzice la gravide, femei cu metroragii, la bolnavii cu hemoroizi, la cei cu nefrite.
Femeile care alapteaza vor trebui de asemenea sa nu consume aloe, deoarece trece in lapte.

Administrare:

  • Un varf de cutit de praf se va pune sub limba pentru 10 minute, dupa care se inghite cu putina apa. Este foarte amar si din aceasta cauza se ia foarte greu.

  • Se pune in capsule de medicamente cate 0,5 g la capsula si se iau intern de 3 ori pe zi inainte de mese.

  • Se va face ceai din 1 lingurita de praf pus la 250 ml apa clocotita. Se acopere pentru 10 minute dupa care se filtreaza si se consuma, preferabil indulcit cu miere, daca nu est vorba si despre diabet.

  • Praf se presara pe rani externe.

  • Praf in amestec cu ulei, grasime diferita (unt, smantana, untura de porc, lanolina, vaselina) transformandu-se in creme sau unguente care se vor aplica extern. Se pune 1 parte planta praf si 3 parti grasime.

  • Tinctura- se va pune 50 g de praf la 250 ml alcool alimentar de 70?. Se tine timp de 15 zile agitand des sticla. Se filtreaza si se pune in sticlute de capacitate mai mica la rece. Se va lua cate 10 picaturi-1 lingurita de 3 ori pe zi. Se poate face tinctura si din planta proaspata tot in acest fel.

  • Planta proaspata se taie si se pune cu taietura pe rana.


Aloe ca purgativ- o lingurita de tinctura diluata in 100 ml apa sau ceai. Se ia dupa mese. Actiunea se manifesta dupa 8-12 ore, rar dupa 24 ore, prin marirea peristaltismului intestinal ca urmare a iritatiei nervoase determinata local in peretii intestinali.
Glicozidele oxi-metil-antrachino
nicele sunt absorbite de intestinul subtire si eliminate prin intestinul gros la nivelul caruia scindeaza enzimele.
Doza purgativa se poate administra de 2-3 ori in cursul unei zile. Se evita in acest fel ca bolnavii sensibili cu hemoroizi sa aiba neplaceri. Totusi cei cu hemoroizi ar fi foarte bine sa nu ia preparate cu aloe decat extern sub forma de unguente unde sunt foarte activi.

Mai actioneaza si ca purgativ, tonic amar, in anorexie, eupeptic dar si ca un bun antitoxic in special pentru ficat.
Praful se va lua cate 0,10-0,20 g ca digestiv si 0,10-0,30 g ca purgativ.
Nu de mult aloe era considerat util doar pentru efectul laxativ, dar datorita ultimelor cercetari s-a descoperit ca aceasta planta, care se gaseste in cantitati foarte mari in special in Africa este foarte utila in restul de afectiuni descrise mai inainte.
Este de remarcat ca aceste efecte au fost sesizate totusi de foarte mult timp de catre populatia localnica care folosea aceste plante la aceste afectiuni de sute de ani. Recent abia s-a descoperit ca toate aceste credinte au un suport stiintific.


Retete cu aloe si combinatii


Aloe cu propolis- 100 ml de tinctura de aloe se pun impreuna cu 30 ml de tinctura de propolis 30 %. Este foarte indicata atat intern cat si extern avand rol de refacere celulara, regenerare, cicatrizare celulara, antibiotic, etc. Este unul dintre cele mai eficiente antibiotice folosite la foarte multe afectiuni. Posologie- o lingurita de 3 ori pe zi diluata in putina apa.
Aloe cu ulei de catina- se vor pune la 100 ml tinctura de aloe 30 ml ulei de catina. Se va agita foarte bine inainte de intrebuintare. Este util in toate afectiunile pielii cand se constata uscaciunea exagerata a tegumentelor, dar si in eczeme, psoriazis, ihtioza. Se poate aplica in strat subtire, dupa care se va aplica un pansament. Pansamentul se va schimba la 24 ore.

Aloe cu miere- praf de aloe si miere cat cuprinde, se foloseste intern o lingurita de 3 ori pe zi sau extern in aplicatii locale, apoi se panseaza pentru 24 ore. Este utila chiar la cancer sau ulceratii atat la piele cat si in interiorul organismului la diferite rani, chiar si dupa operatii.
Aloe cu ulei de masline- o lingurita de praf de aloe la 50 ml ulei. Se poate folosi intern pentru toate afectiunile in care se indica actiunea de curatire a organismului, in special in bolile cronice.

Vin cu aloe- un litru de vin rosu si 10 g de praf de aloe. Se va tine la macerat o perioada de 8 zile, dupa care se foloseste. Nu este nevoie sa se filtreze. Inainte de folosire se agita sticla pentru ca are tendinta de a se sedimenta.
Creme cu aloe- se foloseste o lingurita de praf de aloe si 50 g de materie grasa. Aceasta poate fi- untura, ulei (se pune si ceara de albine), smantana, unt, lanolina, vaselina, etc. Se indica la toate afectiunile dermatologice sau in cosmetica atat pentru vindecare cat si pentru intretinere.

Mai sunt foarte multe posibilitati de folosire a acestei plante insa ne oprim aici pentru a lasa loc si fanteziei cititorilor sau celor care doresc sa foloseasca aceasta planta.

Frumusetea naturala

Noi, femeile, ne-am dorit intotdeauna sa fim frumoase si, de ce sa nu recunoastem, dedicam mare parte din timp acestei preocupari. Ne dorim sa fim frumoase in special pentru ceilalti, pentru persoana pe care o iubim, dar mai ales sa fim frumoase pentru noi insine, pentru a atinge acea siguranta emotionala care ne face sa fim multumite de propria persoana.
Unele dintre noi depun eforturi serioase in fiecare dimineata pentru a arata perfect la birou, la cumparaturi, in oras, la facultate si folosesc in acest scop o mare gama de produse cosmetice moderne care promit efecte miraculoase intr-o perioada foarte scurta de timp.
Din pacate, popularitatea tot mai mare pe care o capata “tehnologia moderna” in materie de cosmetica, pune in umbra o alta sursa importanta prin care ne putem ingriji corpul si, in mare masura, si spiritul: metodele traditionale pe care le foloseau cu siguranta mamele noastre si chiar bunicile.

Metode simple dar eficace
In primul rand produsele naturale au marele avantaj de a fi...de la mama natura! E drept ca unul dintre avantajele cosmeticelor moderne este acela ca folosirea lor ne scuteste de pierderea inutila, ar zice unii, a timpului. Dar, in acelasi timp, pierdem o parte din timpul pe care trebuia sa ni-l dedicam noua.
Ulei de galbenele
Unul dintre cele mai eficiente produse de ingrijire a corpului este uleiul de galbenele. Daca nu il gasiti la plafar puteti sa il preparati chiar si singure. Puneti un pumn de flori de galbenele uscate intr-o sticla inchisa la culoare si asteptati sa se macereze cam o saptamana. Apoi tineti sticla intr-un loc uscat si racoros si folositi-va de ingredientul minune atunci cand aveti nevoie. Desi pare banal, uleiul de galbenele are actiune cicatrizanta, tonica, calmeaza iritatiile si are efect de imbunatatire a circulatiei sanguine periferice facandu-va pielea ferma si tonifiata. De asemenea, el poate fi folosit si in tratarea vanatailor sau pentru reducerea inflamatiilor.
Catina pentru o piele tanara
Catina reprezinta una dintre cele mai bogate surse de vitamina C, o lingurita de catina pe zi ferindu-ne de raceala pe tot parcursul anotimpului rece! Numita si polivitamina naturala (contine vitaminele C, A, D, E, B1 si B2, K), catina reprezinta o materie prima cu multiple efecte benefice pentru industria cosmetica, produsele ce contin ulei de catina avand proprietati nutritive, cicatrizante, emoliente si chiar de protectie antisolara. Uleiul de catina combate imbatranirea prematura a epidermei dar se poate folosi cu succes
si in tratamentul iritatiilor sau in vindecarea leziunilor.
Rosia-remediu revigorant
Pana si banala rosie isi gaseste utilitatea in ingrijirea tenului nostru. Ea este un foarte bun remediu pentru a scapa de ochii umflati sau de cearcanele inestetice cu care ne alegem dupa o noapte intreaga de distractie. Daca vreti sa fiti la fel de proaspete a doua zi, taiati cate o felie de rosie si aplicati-o pe ambele pleoape. Efectul revigorant al aceste legume se va simti imediat si, dupa numai 20 de minute, veti scapa de probleme.Pentru tenul gras
Argila poate avea efecte aproape miraculoase in ingrijirea tenului, mai ales in cazul celui gras sau mixt. O masca cu argila poate fi preparata foarte usor si este la indemana oricui, ea absorbind rapid sebumul si astfel inlaturand toate celelalte probleme legate de tenurile grase cum ar fi porii dilatati, cosurile si luciul inestetic al fetei. Ea poate fi combinata cu diferite sucuri astringente, sau pentru tenurile uscate, cu ulei de masline.
Curatare perfecta
O masca de tarate de grau poate fi solutia ideala pentru un gomaj care sa curete eficient tenul de celule moarte, de sebum si de alte impuritati care dauneaza atat de mult. Ea poate fi aplicata doar in combinatie cu putina apa fierbinte si lasata sa actioneze aproximativ un sfert de ora sau 20 de minute, dar in amestecul de tarate pot fi adaugate si galbenusuri de ou, lapte, suc de castraveti, sau chiar infuzie din frunze de patrunjel. Aceasta din urma are un efect puternic de curatare si de tonifiere a fetei completand rezultatele benefice ale mastii de tarate.
Sa nu uitam parul
Produsele naturale pot fi folosite si pentru ingrijirea parului nu doar a tenului sau a corpului. Ingredientul de baza in acest caz este oul. Galbenusul de ou poate fi folosit pur si simplu exact ca un sampon fara a se aplica pe par in combinatie cu alte ingrediente, acesta hranind firul de par si oferindu-i stralucire si suplete. Galbenusul de ou este foarte eficient si in combaterea caderii parului, insa in combinatie cu emulsii sau lotiuni speciale cum ar fi cele cu extract de mesteacan si cu ulei de ricin.

Fructe care iti mentin frumusetea naturala

Este visul fiecarei femei sa aiba o piele sanatoasa si ferma. Un prim pas in mentinerea acestor aspecte este regimul alimentar pe care-l adopti. Iar secretul unei ingrijiri complete se gaseste in puterea fructelor.
Incepe de astazi sa incluzi diverse fructe in dieta ta zilnica si beneficiile nu vor intarzia sa apara. Acestea au proprietatea de a hrani organismul atat in interior, cat si in exterior. Continutul bogat in vitamine, acizi si enzime a fiecarui fruct in parte te poate ajuta sa-ti mentii fermitatea pielii, stralucirea si vitalitatea parului, catifelarea buzelor si ochii mereu odihniti.

Descopera caracteristicile urmatoarelor fructe, precum si minunile pe care le pot exercita asupra organismului tau.

Merele
Curata si catifeleaza pielea: merele au fost vestite secole de-a randul pentru capacitatea de a vindeca diferitele probleme ale tenului. Adauga o cana de suc de mere in apa din cada pentru a te bucura de o curatare si o catifelare a pielii.

Improspateaza respiratia: pentru o respiratie proaspata, sucul de mere este o alternativa excelenta.

Inlatura matreata: daca ai probleme cu matreata, poti sa apelezi cu incredere la sucul de mere. Imediat dupa samponare, clateste-ti parul cu el.

Reduc cearcanele si pungile de sub ochi: amesteca 2 linguri de piure de mere cu un cartof copt si pisat. Intinde-te, aplica aceasta compozitie peste ochi si acopera cu o batista umezita in prealabil. Lasa sa actioneze timp de 10-20 de minute, dupa care clateste cu apa calduta.

Hranesc si exfoliaza delicat tenul: combina 1/4 mar decojit si copt cu 1 lingura de ovaz, 1 lingura de smantana si una de miere de albine. Aplica aceasta mixtura pe fata curata, maseaza delicat si las-o sa actioneze timp de 10 minute. Apoi indeparteaza cu apa calduta.

Lamaile
Atenueaza petele rosii ale pielii: foloseste cu incredere felii de lamaie pentru a calma pielea si a atenua petele rosii (se aplica si pentru calcai si coate).

Energizeaza: adauga zeama de lamaie in apa din cada si vei pastra senzatia de prospetime pe tot parcursul zilei. De asemenea, zeama de lamaie poate fi amestecata cu balsamul sau samponul folosit.

Exfoliaza si curata tenul: in combinatie cu 1/4 cana sare de mare se aplica pe fata si se maseaza usor. Este foarte important sa se evite zona ochilor. Indeparteaza solutia cu apa calduta.

Bananele
Hidrateaza pielea si parul: datorita continutul bogat de proteine si grasimi naturale este potrivita pentru orice tip de ten. Continutul de magneziu, potasiu, fier, zinc, iod, vitamina A, E, F si B9 (acid folic) ofera o hidratare profunda. Piseaza o banana si aplica mixtura pe fata timp de 15 minute, dupa care clateste din abundenta cu apa calduta. Ca balsam pentru par amesteca o banana pisata cu 1-2 lingurite de miere de albine.

Atenueaza ridurile: amesteca 1 banana cu 2 linguri de smantana groasa, 1 lingura de miere de albine, 1 lingura faina de ovaz si apa minerala. Aplica aceasta pasta pe tenul curatat in prealabil, inclusiv pe zona de sub ochi si pe gat si lasa sa actioneze timp de 30 de minute. Apoi indeparteaza cu ajutorul unei dischete demachiante imbibata cu apa minerala.

Ananasul
Catifeleaza si revigoreaza pielea: foloseste o felie de ananas pe post de exfoliant pentru intregul corp.

Papaya
Improspateaza pielea: datorita continutului bogat in enzime naturale este considerat cel mai potrivit tratament pentru curatarea pielii. Maseaza-ti corpul o data pe luna cu o pasta facuta cu papaya pisata si 3 linguri gel de aloe vera. Timpul de actiune necesar este de 5 minute, dupa care clateste cu apa din abundenta. Foarte important: nu aplica aceasta mixtura pe fata si evita zonele sensibile.

Piersicile
Potrivite pentru pielea uscata: amesteca miezul unei piersici cu 1 lingura de iaurt si aplica aceasta compozitie pe fata. Dupa 15 minute, clateste cu apa rece.

Tonifica pielea: daca ai pielea grasa amesteca 1 piersica foarte bine coapta decojita cu 1 albus de ou si aplica aceasta compozitie, lasandu-i ca timp de actiune 30 de minute. Clateste cu apa calduta.

Capsunele
Calmeaza tenul: datorita continutului bogat in acid salicilic (ingredient des folosit in compozitia in cremele antiacneice din comert) constituie tratamentul cel mai potrivit daca te confrunti cu diverse probleme ale tenului. Amesteca 1/2 cana de capsune proaspete cu o lingura de smantana si aplica acest tratament o data pe saptamana.

Albesc dintii si improspateaza respiratia: consuma-le cu incredere pentru beneficiile pe care le aduc sanatatii tale.

Musetelul


MUSETELUL - este o specie ierboasa cu miros aromat, comuna in zona de campie, musetelul creste pe pajisti si pe terenurile cultivate.

Actiune farmacologica: antiseptic, antispastic, carminativ, stomachic, sudorific si antiinflamator.

Recomandari: gastrite, enterite, colici, diaree, dizenterie amoebiana, balonari, astmul bronsic la copii, stari gripale, abscese dentare si stomatite.

Mod de administrare:

- infuzie (ceai de musetel) 1-2 lingurite pe cana, 2-3 cani pe zi
- infuzie concentrata- 3 lingurite la cana pentru baile pe ochi
- ulei (pentru arsuri) din 10g macerate 2-3 ore in 15ml de alcool, apoi fierte 2-3 ore in 100ml de alcool

Lacramioara

Denumirea plantei: Lacramioara (Convallaria majalis)
Fam. Liliaceae

Denumiri populare: cercelus, clopotele, clopotei, coada-cocosului, curpina de padure, dumbravioara, floarea turcului, flori domnesti, geogite, iarba lui Sfintu Gheorghe, iarba margaritarului, lacramita, lilion bun, margarit, margaritare, margea, paharute, suflete, umbravioara.

Ecologie si raspindire: Lacramioara o intilnim prin padurile de foioase, mai ales stejarete, tufisuri, lunci, in regiunile de cimpie si dealuri, prefera solurile fertile cu umiditate ridicata.

Perioada de vegetatie: Este o planta erbacee, perena. Infloreste incepind din luna aprilie si pina in iunie.

Perioada de recoltare: Se recolteaza frunzele in perioada infloririi, dar mai ales in lunile aprilie-mai, pina la coacerea frctelor.Cel mai mare continut in principii active avindu-l inainte de deschiderea florilor.Este indicat ca frunzele sa se recolteze pe cit posibil fara petiol pe timp uscat si se usuca in strat subtire, prevenindu-le de ingalbenire.

Bolile in care se utilizeaza: afectiuni cardiace, migrene de natura nervoasa, nevralgii, dureri de cap, ameteli.

Retete:
Infuzie din 6-10 g la 180 ml apa. Se ia cite o lingura de infuzie, de 3-4 ori pe zi; se foloseste numai cu avizul medicului.

Utilizari populare: Contra durerilor de piept, sub forma de ceai realizat din tulpinile florifere in spalarea copiilor slabi, avind convingerea ca-i intareste. Ceaiul de flori se foloseste ca leucoree.

Coada soricelului


COADA SORICELULUI este o specie ierboasa inalta de 20-80 cm cu frunze fin divizate si inflorescenta terminala bogata, alba.

Actiune farmacologica: antiseptic similar musetelului, tonic-aperitiv, coleretic-colagog si stimulent al functiei hepatice, antispastic, astrigent, antiinflamator, cicatrizant.

Recomandari:
- uz intern >> enterocolite, gastrite, colici gastrice, diskinezie biliara, insuficienta hepatica, colici hepatice, bronsite, cistite, anorexie
-uz extern >> hemoroizi, ulcere varicoase, abscese dentare, arsuri, plagi purulente.

Mod de administrare:
- uz intern >> infuzie (2 lingurite la cana) 2-3 cani pe zi
- uz extern >> bai sau comprese cu infuzie in concentratie dubla
- coada soricelului intra in compozitia ceaiurilor: gastric, hepatic, anticolitic, laxativ si antiastmatic.

Salcamul

SALCAMUL este o specie cu o vitalitate deosebita, vegeteaza in conditii foarte variabile, in special in zona de campie cu soluri nisipoase. De la Salcam se utilizeaza florile.

Actiune farmacologica: calmeaza senzatiile de arsuri (diminueaza hiperaciditatea gastrica), antispasmodic al tractului respirator si usor sedativ.

Recomandari: gastrite hiperacide (cu senzatii de arsuri), ulcerul gastric, tusea obisnuita, convulsiva si astmatica, insomnii si migrene.

Mod de administrare:
- infuzie (ceai de salcam) 1 lingura la cana, 2-3 cani pe zi

Revigorarea tenului

Demachiant din lapte proaspăt şi ouă

Ingredientele ce stau la baza acestui lapte demachiant sunt: o cană de apă, o lingură cu miere de albine, 120 ml de lapte proaspăt, un gălbenuş de ou şi 40 de picături de tinctură de muşeţel.
Se pune apa la încălzit iar când s-a înfierbântat bine se adaugă mierea şi se amestecă pentru ca mierea să se dizolve. Se lasă să se răcească puţin, apoi se adaugă laptele, gălbenuşul de ou şi tinctura de muşeţel. Se amestecă bine, se varsă într-o sticlă şi se păstrează la rece. Cu soluţia astfel obţinută se curăţă faţa seara, cu un tampon de vată, după ce s-a spălat faţa cu apă şi săpun, şi dimineaţa, înainte de aplicarea machiajului.

Mască cu lapte şi untdelemn pentru un ten uscat şi iritat

Se ia o lingură de lapte praf, o lingură de ulei de măsline, migdale sau nuci. Se amestecă laptele praf cu untdelemnul, separat se încălzeşte puţină apă, din care se ia atâta cât poate ajuta ca, compoziţia să devină spumoasă. Cu ajutorul unei pensule late se aplică amestecul pe gâtul şi obrazul bine curăţate înainte, sau după baie. După 20 de minute, se clăteşte faţa cu apă călduţă din abundenţă.

Mască pentru un ten gras

Se amestecă o lingură de brânză de vaci, o lingură cu miere de albine, două linguri de lapte proaspăt, o lingură cu suc de lămâie. După ce s-a pregătit amestecul şi a devenit ca o cremă se întinde pe obrazul şi pe gâtul bine curăţate în prealabil. Porţiunile din jurul ochilor se evită. După 10 minute, se clăteşte faţa cu apă din abundenţă, iar la final cu puţină apă minerală, de la temperatura camerei.

Varza şi calităţile sale


Toate studiile făcute până în prezent arată că efectele adverse ale tratamentului cu varză sunt foarte rare şi reduse ca intensitate şi se referă cel mai adesea la deranjamente digestive cum ar fi: balonare, uşoare colici abdominale, şi în cazuri foarte rare diaree. Celor care au un sistem digestiv sensibil la varză li se recomandă consumul de condimente cum ar fi chimenul, anasonul, feniculul, care sunt un adevărat antidot la astfel de probleme.

Varza va fi consumată cu prudenţă, la început în cantităţi foarte mici, de persoanele care suferă de colită de fermentaţie, care s-ar putea să nu suporte varza crudă ori pe cea murată, ci doar pe cea fiartă.
Persoanele cu hiper şi hipotiroidie vor consuma, de asemenea, cu prudenţă, varza, consumând-o la început în cantităţi mici.

Bolile ce pot fi prevenite prin consumul zilnic al verzei

Infecţii respiratorii - varza este mai bogată în vitamina C decât portocalele, are puţine calorii şi multe substanţe cu efect antioxidant, conţine magneziu, potasiu, calciu. Toate aceste caracteristici o recomandă în mod special ca remediu pentru întărirea imunităţii. Se administrează proaspătă, sub formă de salată, câte 3-400 de grame pe zi, la bolnavii cu infecţii respiratorii, pentru a susţine organismul şi pentru a grăbi procesul de vindecare. Persoanelor cărora li se administrează antibiotice de sinteză li se recomandă a consuma şi varză murată, pentru restabilirea florei tubului digestiv şi pentru contracararea efectului imuno-supresor al acestor medicamente.

De asemenea, varza este recomandată şi în tratarea arsurilor de gravitate mică şi medie – prin spălarea zonei afectate de 2 – 3 ori pe zi, precum şi aplicarea vreme de 15 minute a unor comprese umezite cu suc de varză. Acestea au efect antiinfecţios şi ajută la vindecarea mai rapidă şi cât mai estetică, prevenind formarea cicatricelor.

Rănile care se vindecă greu – se tratează prin aplicarea zilnică a unor comprese cu suc de varză, care se vor ţine pe rană aproximativ o oră, după care, zona se lasă descoperită pentru a se usca, aproximativ o oră. Studiile arată că prin mecanisme încă prea puţin cunoscute, procesul de vindecare al rănilor este mult accelerat, scade riscul de infecţie, iar semnele care rămân de obicei după vindecare sunt mai puţin vizibile.

Eczeme infecţioase, infecţiile fungice - frunzele de varză proaspătă zdrobite cu ciocanul pentru şniţele se pun pe zona afectată, apoi se aplică deasupra un nailon, care se fixează cu bandaj sau cu leucoplast. Se lasă să acţioneze vreme de 4 ore pe zi, după care zona pe care a fost aplicată cataplasma cu frunză de varză, se lasă liberă pentru a se usca, aproximativ 45 de minute – o oră. Aplicaţia se va face până la vindecarea definitivă. Compuşii pe bază de sulf prezenţi în frunzele de varză, au o puternică acţiune antiseptică asupra bacteriilor şi a ciupercilor parazite.

Entorsă, luxaţii - se aplică pe zona afectată frunze de varză bine zdrobite şi se leagă cu o faşă elastică. Aplicaţia se va face vreme de 4 ore pe zi. În primele două zile de la producerea accidentului se pun deasupra cataplasmei şi pungi cu cuburi de gheaţă. Practica arată că datorită acestui tratament, timpul de refacere al ligamentelor se scurtează, durerile sunt atenuate, şi în multe dintre cazuri, chiar pungile cu lichid sinovial care se formează sunt mult mai mici.

Dureri reumatice - pe zona afectată de reumatism, se recomandă aplicarea dimineaţă şi, eventual seara, frunze de varză bine zdrobite. Se ţin minimum două ore. Intern, se recomandă consumarea a câte 1-2 pahare de suc proaspăt de varză pe zi, în cure de 40 de zile, urmate de 14 zile pauză. Tratamentul extern şi intern cu varză proaspătă are efect antiinflamator articular, încetineşte sau chiar stopează procesele degenerative, ajutând astfel la recâştigarea mobilităţii articulaţiilor.


Tratarea gastroenteritei

Infuzie de flori de muşeţel

Se iau 1-2 linguriţe de flori şi se opăresc cu 250 ml de apă fiartă. Se acoperă vasul 5-15 minute, se strecoară şi se consumă după masă, câte două căni cu infuzie pe zi. Această infuzie are un efect antiseptic.

Infuzie de flori de coada şoricelului
Se infuzează două linguriţe de flori la 500 ml apă fiartă, se lasă la infuzat 10 – 15 minute, se strecoară şi se consumă întreaga cantitate pe parcursul unei zile, fără a fi îndulcit.

Infuzie de cimbrişor
Infuzia se prepară din 1-2 linguriţe de plantă la 250 ml de apă clocotită, se acoperă vasul 5-10 minute, se strecoară şi se bea neîndulcit. Se recomandă consumarea a două căni cu infuzie pe zi. Are de asemenea efect antiseptic.

Infuzie cu cimbru de cultură
Se prepară infuzia din o linguriţă de plantă la 250 ml de apă în clocot, se lasă vasul acoperit, 5 – 10 minute, se strecoară şi se consumă încet, cu înghiţituri mici, după mesele de dimineaţă şi de prânz.

Decoct din rădăcină de cerenţel
Se pun la fiert în 250 ml de apă rece, două linguriţe de rădăcină zdrobită, şi se fierbe cu focul mic aproximativ 15-20 de minute. Se lasă să se răcească, se strecoară şi se consumă de preferinţă înainte de masa de dimineaţă. Dacă este amestecat în părţi egale cu flori de muşeţel, mentă sau sunătoare, efectul creşte.

Infuzie de sunătoare
O linguriţă de plantă se infuzează 10 minute cu 250 ml apă în clocot, se strecoară şi se bea, cu înghiţituri mici câte 2-3 căni pe zi.

Tratarea spasmofiliei

Cura cu orz verde
Tulpinile de orz verde ajunse la înălţimea de 25 – 30 cm, înainte de a se forma spicul, se recoltează, se spală bine, se taie mărunt, se îmbibă cu apă şi se amestecă până devine păstos, se introduce în blender pentru a se amesteca bine. Sucul astfel obţinut conţine cele mai valoroase elemente necesare organismului. Cura durează de regulă 3 – 4 săptămâni, de două ori pe an, toamna şi primăvara, când se consumă 3 pahare cu suc pe zi.

Infuzie combinată
Se amestecă următoarele plante în următoarele cantităţi: 10 g – talpa gâştei, 20 g – valeriană, 20 g – coada calului, 20 g – coada şoricelului, 20 g – urzică. Se ia o linguriţă din acest amestec, mai întâi se macerează 5 minute în puţină apă rece, după care se adaugă 250 ml apă în clocot. Se lasă în repaus 5 minute, se strecoară şi se consumă, de regulă câte 3 căni de ceai pe zi.

Cura cu grâu încolţit
Se alege grâu din ultima recoltă, se alege de corpuri străine, se spală bine şi se lasă pentru 48 de ore într-un vas cu apă, având grijă ca dimineaţa şi seara, apa să se schimbe. După cele 48 de ore, se spală din nou grâul cu apă şi se aşază într-un vas de porţelan, într-un strat gros de un deget. Se stropeşte cu puţină apă caldă, se acoperă cu un capac sau o folie de plastic, iar deasupra se acoperă cu o coală de ziar sau cu o pânză mai închisă la culoare, iar dimineaţa şi seara se clăteşte cu apă rece. În acest mod, grâul încolţeşte în 3 – 4 zile, în perioada rece, iar vara în două zile. Se administrează câte 3 – 4 linguri de grâu încolţit, în fiecare zi, timp de 3 – 4 luni pe an. Se poate amesteca cu tot felul de salate, cu iaurt, cu miere de albine sau cu brânză de vaci, constituind o masă hrănitoare.

Mierea şi scorţişoara – o combinaţie curativă la îndemâna tuturor


S-a descoperit că prin combinarea unei cantităţi de miere cu scortişoară se pot vindeca majoritatea bolilor. Mierea este produsă în majoritatea ţărilor lumii. Medicina alternativă Ayurvedica, precum şi cea Yunani au utilizat mierea ca remediu vital timp de mai multe secole.

Oamenii de ştiinţă de astăzi au acceptat şi ei mierea de albine ca pe un remediu foarte eficient în tratarea mai multor tipuri de afecţiuni, descoperind că nu creează efecte secundare. Ştiinţa contemporană ne-a demonstrat că deşi mierea este dulce şi conţine zahăr, dacă se va administra în doze corespunzătoare, ca şi un medicament, nu va dăuna pacienţilor cu diabet. O revistă faimoasă, Weekly World News, care apare în Canada, a publicat în ediţia din 17 ianuarie 1995 o listă de afecţiuni care pot fi vindecate cu ajutorul combinaţiei de miere cu scorţişoară, în urma studiilor efectuate de savanţii occidentali.

Boli ce pot fi tratate cu ajutorul mierii şi al scorţişoarei

ARTRITA
Într-un studiu recent efectuat de Universitatea din Copenhaga, s-a constatat că atunci când doctorii le-au administrat pacienţilor o combinaţie de o lingură de miere cu o jumătate de linguriţă de scorţişoară pudră înainte de micul dejun, timp de o săptămână, din 200 de pacienţi trataţi, 73 de pacienţi au scăpat complet de dureri în interval de o lună. Majoritatea acestor pacienţi nu puteau merge sau aveau o libertate de mişcare restrânsă, dar după terapie, au început să meargă cu mai puţine dureri.

Amestecaţi o parte de miere în două părţi apă călduţă şi apoi adăugaţi o linguriţă de scorţişoara pudră. Faceţi o pastă şi masaţi-o uşor în partea de corp care vă doare. Durerea cedează în interval de 15 - 30 minute, în cele mai multe dintre cazuri. Pacienţii cu artrită îşi pot administra zilnic câte o cană de apă fierbinte cu două linguri de miere şi o linguriţă de scorţişoară pudră. Dacă remediul se va administra cu regularitate, chiar şi durerile provocate de artrita cronică pot fi ameliorate sau vindecate.

O pastă preparată dintr-o ligură de miere şi o jumătate de linguriţă de scorţişoară pulbere, luată înainte de micul dejun, poate reda libertatea de mişcare chiar şi persoanelor care se deplasează cu mare greutate.

Coacăzele

vineri, 20 martie 2009
După culoarea pieliţei fructelor, se deosebesc soiuri de coacăze albe, de coacăze roşii (ambele aparţinând speciei Ribes rubrum, Ribes vulgare) şi de coacăze negre, acestea din urmă provenind în principal din specia Ribes nigrum.
Coacăzele se recoltează în luna iulie. Întâi ajung la maturitate coacăzele negre (cu circa 7-10 zile înaintea celor roşii şi albe).

Principalele soiuri de coacăze negre sânt: Record, Negre mari, Bogatîr, Consort, Baldwin, Mendip Cross, Daniel de Septembrie. Dintre soiurile de Coacăz cu fructe albe mai valoroase sânt: Mărgăritar, Albe de Olanda şi Albe mari, iar dintre cele cu fructe roşii: Roşu timpuriu, Abundent Roşu de Versailles şi Roşu de Olanda.

Coacăzele conţin apă (78,5-87,7%), zaharuri (4,1-8,8%), acizi (1-3,6%, reprezentanţi în principal prin acid malic, acid citric şi acid tartic), tanin(0,26-0,51%), substanţe proteice (0,94-1,74%), celuloză(1,43-4,57%), săruri minerale(0,3-0,8%), provitamina A, vitaminele B1, B2, B6, acid pantotenic, vitamina C, vitamina P, vitamina PP, antocian, etc. Coacăzele negre se numără între fructele cele mai bogate în vitaminele C şi P. Conţinutul de vitamină C al coacăzelor negre este 65-400 mg la 100 g (mai frecvent 160-190 mg la 100 g), iar al coacăzelor albe şi roşii de 20-60 mg la 100 g. Coacăzele menţin vitamina C în stare stabilă(datorită antocianilor) şi în formă activă biologic, deoarece nu conţin enzima ascorbicoxidaza, care inactivează vitamina C, transformând-o în acid dehidroascorbic (forma inactivă). Acest acid lipseşte din coacăze. De aceea, ele sânt o sursă excelentă de vitamină C; 80-100% din vitamina C se păstrează în produsele obţinute din coacăze (suc, sirop, vin).

Analizele efectuate de Tudor A. T. (1989) la 12 soiuri de coacăze negre, roşii şi albe, arată că glucoza şi fructoza deţin circa 89% din totalul zaharurilor, iar zaharoza 10,2%.

Coacăzele negre îşi intensifică culoarea în următoarele 2-3 zile după recoltare, ceea ce constituie un avantaj la valorificarea lor. Dimpotrivă, coacăzele albe şi roşii nu-şi mai intensifică culoarea pieliţii după recoltare.

Începând după 3-4 zile de la recoltare, dacă nu se asigură condiţii optime de conservare temporară (de 00C şi umiditatea relativă a aerului de 90-95%).

Coacăzele albe şi roşii, având un aport echilibrat între zahăr şi aciditate, se pot consuma în stare proaspătă, sub formă de suc pur sau de suc diluat cu apă (100-500 ml pe zi, în 3-4 reprize), precum şi ca jeleu. Ele au efect remineralizant, laxativ, diuretic, depurativ şi hemostatic. Ele sânt un decongestionant hepatic. Se recomandă în cazuri de inapetenţă, demineralizare, dispepsii (insuficienţa sucului gastric), inflamaţii diagestive şi urinare, litiaza urinară, insuficienţă hepatică, icter, artrism, reumatism, gută, constipaţie, afecţiuni febrile.

Coacăzele negre, având gust foxat, se foloseşte pentru vin, sirop, peltea. Ele sânt foarte bogate în mangan (0,13 mg la 100g), element chimic care, reglează activitatea unor hormoni (îndeosebi a celor sexuali), participă la formarea sângelui şi a laptelui şi stimulează activitatea sistemului nervos central. Coacăzele sunt de asemenea, foarte bogate în magneziu, precum şi în fier (0,9 mg la 100g), care le imprimă acţiune hematopoetică, deci antianemică. Antocianţii din coacăzele negre sporesc acuitatea vizuală.

Datorită substanţelor pectice, taninurilor şi sărurilor de potasiu, sucul de coacăze negre are acţiune antiinflamatori, stimulează secreţia sucului gastric, reduce procesele de putrefacţie şi măreşte diureza, fapt pentru care se foloseşte în tratarea colitelor cronice, gastritelor cronice hiperacide, a stomatitelor, a proceselor inflamatorii ale ficatului, a calculozei biliare, a insuficienţelor cardio-respiratorii, a aterosclerozei, a unor boli reumatice care însoţesc insuficienţa cardiacă, precum şi pentru prevenirea accidentelor vasculare. Efectul remineralizant şi tonic al coacăzelor negre se datorează bogăţiei în vitamina C şi în elemente minerale alcalinizante (fosfor, magneziu, calciu).

Având proprietăţi antianginoase şi febrifuge, coacăzele negre se folosesc în tratarea amigdalitei cronice. Consumul lor mai este indicat în hidropizie, scorbut, etc.

Deoarece au conţinut redus în zaharuri, coacăzele pot fi consumate de diabetici

Apendicita Acută


Cu mare regret vă comunic: nici unul dintre noi nu e asigurat de situaţiile neplăcute şi nedorite, când starea de sănătate poate suferi un declin neprevăzut, sau mai bine zis neaşteptat. Astfel de situaţii pot fi foarte diverse, de la „banale” dureri de cap până la urgenţe chirurgicale, care la rândul lor condiţionează alte nevoi, mai ales nouă, studenţilor, căci trebuie să absentăm la ore până la o ameliorare a statutului nostru de sănătate şi o restabilire a capacităţii de muncă.

Mă voi referi la cea mai frecventă dintre urgenţele chirurgicale, numită ştiinţific – apendicita acută. Aceasta este o afecţiune inflamatorie a unui organ micuţ, situat in partea de dreapta-jos a cavităţii abdominale, cu dimensiunile de 6-12 cm lungime şi 6-8 mm în diametru – dimensiunile în normă, care sunt depăşite de cele patologice la instalarea apendicitei.

Nota Bene: Apendicita este denumirea afecţiunii, iar organul afectat in apendicită e numit apendice vermiform, de aici şi incorectitudinea expresiei ”a scoate apendicita”, mai nimerit şi corect este de a zice “a înlătura apendicele” (din cauza inflamării lui, adică din cauza apendicitei).

Ca entitate anatomică, apendicele vermicular, apare în sec. XVI în lucrările lui Berangario de Capri din Bologna, fiind scos în imagine pentru prima dată de către Leonardo da Vinci în desenele sale anatomice. Privit pînă nu demult ca organ rudimentar, de fapt exercită mai multe funcţii importante. Pentru prima dată afecţiunile apendicelui au fostdescrise de către Soraceus în 1642, termenul de apendicită fiind introdus de chirurgul german Fity, în 1886.

Apendicita ocupă primul loc printer urgenţele abdominale, afectând unul din 200 – 250 de indivizi cu o incidenţă medie de 4-5 %. Survine cel mai frecvent între virsta de 10 şi 40 de ani, foarte rar întîlnită până la 3 şi după 80 de ani. Atenţie domnişoarelor studente! La femei, incidenţa e de 2-3 ori mai mare decât la bărbaţi.

Este o boală polietiologică, adică la apariţia procesului inflamator în apendice contribuie diverşi factori:

  • infecţia şi flora microbiană intestinală;
  • agenţii patogeni în aşa boli ca tonsilita (popular, glande), gripa, reumatismul ş.a.
  • obstrucţie mecanică cu corpi străini: seminţe şi sâmburi de fructe, coji de seminţe de floarea soarelui;
  • dereglări de alimentare sangvină a apendicelui
  • ş.a.

Manifestările clinice sunt variabile, uneori imitând alte patologii. Din această cauză a şi fost numită “boală-cameleon”. Totuşi cel mai frecvent şi constant semn este durerea. Ea apare spontan, brusc, uneori fiind precedată de un discomfort uşor. Creşte repede în intensitate, ceea ce impune bolnavul să gasească o poziţie antalgică. Durerea nu are legătură cu timpul luării mesei! Peste o oră, o oră şi jumătate apare voma însoţită de greţuri. Şi aici e un moment diferenţial: voma în apendicita acută este unică, dar nu repetată ca in alte patologii intestinale. Restul semnelor şi simptomelor ţin de competenţa personalului medical care va sosi cu maşina salvării imediat ce dumneavoastră sau cineva dintre apropiaţii voştri va forma numărul 903.

V-am enumărat cele mai frecvente şi tipice semne de debut ale apendicitei acute si care, cred eu, ar trebui să fie cunoscute de fiecare pentru a avea o reacţie promptă şi a le recunoaşte corect în momentele apariţiei lor. De ce-ar fi atât de important acest fapt? Pentru că de rapiditatea acordării ajutorului medical specific, care de cele mai dese ori este operaţia de înlăturare a apendicelui - apendicectomia, depinde in mod direct perioada reabilitării postoperatorii.

Deci, iată ce ar trebui să reţineţi: alimentaţi-vă regular şi corect, evitând mâncărurile greu digerabile, sau chiar indigerabile; folosiţi toate metodele pe care le cunoaşteţi în profilaxia şi prevenirea maladiilor infecţioase, mai ales ale răcelii şi gripei şi trataţi-le corect şi pină la urmă în caz că totuşi le-aţi făcut (aceasta ar preveni mult mai multe afecţiuni secundare, printre care este şi apendicita acută); domnişoarelor le-aş da următorul sfat – să aibă mare grijă ca în perioada rece a anului, mai ales, să ţină acoperită sub haine acea porţiune îngustă a corpului ce se află între talia joasă a blugilor şi scurte (într-adevăr scurte) şi care, poate printr-o ironie a soartei, coincide cu proiecţia unor organe specific feminine, foarte importante, atât din punctul de vedere al procreării, cât şi al numărului de afecţiuni severe care pot afecta aceste organe (e vorba despre uter, ovare şi anexele lor); urmaţi regulile elementare de igienă.

Acestea fiind spuse, vă las să reflectaţi asupra subiectului dat. Eu imi exprim convingerea că cei care vor lua în considerare sfaturile mele au mare şanse să nu facă parte din cele 4-5 % de populaţie ce ajung pe masa de operaţie cu diagnoza de apendicită acută.

Diskinezia (Distonia) biliară

Este o tulburare funcţională motorie a căilor biliare extrahepatice (greutate în evacuarea bilei), care se manifestă prin jenă dureroasă în regiunea ficatului, cu exacerbări tardive, postalimentare, senzaţie de balonare, greţuri, gust amar, etc. Durerea se manifestă şi sub formă de colică biliară. În dietoterapia acestei boli sânt indicate:
  1. Fructe proaspete sau sucurile lor (mere, pere, prune, zmeură, struguri).
  2. Limonadă, gelatină de fructe, dulceţuri, peltea şi marmelade.
  3. Ulei de măsline, câte o linguriţă, de trei ori pe zi, înaintea meselor principale (pe stomacul gol): de fiecare dată se ţine corpul culcat pe dreapta, timp de 30 minute.

Infuzie

Soluţie extrasă dintr-o plantă sau dintr-un organ al ei, prin opărire cu apă fiartă. Organul de plantă mărunţită se introduce în apă clocotită, fără a se fierbe. Vasul se acoperă şi se ţine în repaus 15-30 de minute, timp în care substanţele active (solubile) din plantă trec în apă; apoi conţinutul vasului se filtrează prin strecurătoare sau prin pâlnie (cu tifon dublu sau vată). La 250 ml apă clocotită sânt necesare 1-2 linguriţe de plantă mărunţită. Infuzarea se recomandă, de regulă, la organele de plantă cu pereţii celulari mai subţiri, la care îngroşările secundare ale pereţilor celulozici sânt inexistente sau slabe (flori. Frunze şi unele specii de fructe).

Decoct

Decoct (de la lat. decoctus = fiert), soluţie apoasă obţinută prin fierberea în apă a unor organe de plante(frunze, flori, fructe, muguri), fragmentate în scop medicinal şi alimentar. Se folosesc, de regulă, 1-2 linguriţe de plante (drog) la 200-250 ml apă. Părţile de plantă, uscate şi fragmentate, dintr-o linguriţă plină, au următoarea greutate: frunze 2-3 g, flori 3-4 g, rădăcină şi rizomi 5-7 g, scoarţa 6-7 g, fructe 5-6 g. Fierberea durează 5-10 min., uneori mai mult (15 min. la decoctul din frunze de Merişor sau de Păducel, 30 min. la decoctul din frunze sau fructe de Afin).

Formele cancerului mamar

Ce este cancerul?
Cu totii vorbim ingroziti de aceasta afectiune care mobilizeaza armate de cercetatori si bugete de zeci de ori mai mari decat bugetul Romaniei si care reprezinta a treia cauza de mortalitate in lume. Ce este insa cancerul? Cancerul pleaca de la modificari in nucleul unei celule - creierul celulei - sub influenta unor factori din mediu care determina celula sa-si "uite" programul si sa refuze sa moara. Aceste celule se divid continuu, luand locul celulelor normale, fara insa sa le indeplineasca functia, formeaza aglomerari celulare - formatiuni tumorale, din care se desprind mici portiuni ce se fixeaza in alte organe - metastaze, mergand pe calea vaselor sangvine sau limfatice sau invadand din aproape in aproape tesuturile din jur. Organismul nu poate lupta impotriva lor pentru ca nu le recunoaste ca fiind maligne, ele pastrandu-si aparenta de celule self, proprii. Decesul survine prin complicatii mecanice - formatiunile tumorale cresc anarhic, realizand compresia organelor invecinate, prin complicatii metabolice - organul inlocuit de celulele tumorale nu-si mai indeplineste rolul in economia organismului sau prin complicatiile legate de tratament, care pentru a fi eficient, trebuie sa fie foarte agresiv.


Putina stiinta
Denumirea medicala a cancerului mamar este carcinom mamar. Punctul sau de plecare este tesutul glandular sau epiteliul canalelor galactofore. In ambele situatii, tesuturile epiteliale, de acoperire sau glandulare, sunt separate de tesutul conjunctiv aflat sub el de o formatiune acelulara numita membrana bazala. Aceasta membrana bazala este prima bariera care limiteaza extensia cancerului aparut in tesutul epitelial la tesuturile din jur. Cancerul care nu a depasit membrana bazala se numeste carcinom in situ, este o forma incipienta, tratabila, iar cancerul care a depasit membrana bazala este un carcinom invaziv, mai avansat si mai greu tratabil.

Evolutia cancerului
Timpul de dublare a celulelor canceroase este cuprins intre 23 si 309 zile. Presupunand ca rata de dublare a celulelor este constanta, plecandu-se de la o singura celula neoplazica, sunt necesari 8 ani pentru ca tumoarea sa atinga 1 cm in diametru ( la aceasta dimensiune tumora poate fi simtita la palpare. Daca nu este tratat, cancerul mamar ucide o femeie in aproximativ 3 ani (in medie). Daca o femeie a avut cancer la unul din sani, riscul aparitiei cancerului si la sanul contralateral creste cu 1 procent in fiecare an, ajungand sa-l afecteze in 5-8% din cazuri. Doar in 1% din cazuri cancerul mamar este bilateral chiar in momentul diagnosticarii sale.

Incidenta cancerului mamar
Cancerul mamar detine locul intai printre neoplaziile maligne la femei, existand o usoara scadere a incidentei formelor avansate prin campaniile de prevenire si depistare precoce. Incidenta este mai mare la femei peste 40 de ani - peste 80%, si doar 1,5% la femei sub 30 de ani, dar aceasta din urma cifra este in crestere. Distributia geografica este in raport cu gradul de dezvoltare economica. Incidenta este maxima in tarile dezvoltate si considerabil mai mica in Asia, America de Sud si Africa. Femeile sunt predominant afectate, comparativ cu sexul masculin, existand un raport de 100 de cazuri la1.

Cauze si mecanisme de aparitie
Nu sunt precizate riguros, dar putem vorbi de factori de risc in prezenta carora boala apare mai frecvent. Acestia sunt:
factorul genetic, adica mostenirea cromozomiala; acest lucru se traduce prin cresterea riscului de a face cancer de san de 2-3 ori pentru femeile care au sau au avut rude de gradul I - mama, sora -cu aceasta afectiune sau alt cancer genital;
dieta bogata in grasimi, obezitatea, fumatul, consumul de alcool;
nuliparitatea ( situatia in care se afla femeile care nu au purtat o sarcina la termen si nu au nascut); dimpotriva, o prima sarcina inainte de 20 de ani reduce riscul cancerului de san, ca si alaptatul la san;
pubertatea precoce si menopauza tardiva;
existenta unui alt cancer de ovar, corp uterin sau colon;
administrarea de hormoni estrogenici necontrabalansata de administrarea de progesteron;
radiatiile ionizante.

Localizare
Daca impartim sanul in patru cadrane prin doua perpendiculare la nivelul mamelonului, obtinem patru zone distincte ale sanului, pe care le numim dupa pozitia lor superoexterna, superointerna, inferoexterna, inferointerna. La ele se adauga a cincea zona, cea mamelonara sau centrala. Cel mai frecvent, cancerele mamare se localizeazain cadranul superoextern (38,5%) si central (29%).

Carcinomul mamar in situ
Exista mai multe forme, cu punct de plecare celulele canalelor galactofore, uneori depistate ca mase palpabile. O forma aparte este boala Paget a sanului. Se manifesta ca o leziune a mamelonului ( doar a mamelonului!), cu mici ulceratii acoperite de cruste, care indepartate se refac usor, sangereaza cu usurinta. Mamelonul se poate retracta si infunda. In profunzimea mamelonului se poate palpa aproape constant o formatiune tumorala nodulara. Acest tip de cancer reprezinta 3-5% din cancerele mamare si survine in general la femeile aflate la climacteriu ( menopauza) - incidenta maxima este in jurul varstei de 54 de ani. Este o forma pe care o putem depista usor datorita particularitatilor clinice, atat timp cat femeile sunt instruite. Se face obligatoriu biopsierea leziunii, cu examen anatomopatologic pentru diagnosticarea cu certitudine.

Carcinoame invazive
Ca si caractere generale, cancerele apar sub forma unor mase de consistenta ferma, relativ fixe fata de tesuturile din jur, cu margini imprecis definite, creand impresia ca se prelungesc in restul sanului. Simptomatologia este reprezentata de durere, senzatie de tensiune, cresterea temperaturii locale, prezenta de scurgeri mamelonare, plisarea pielii situate deasupra tumorii. La examenul clinic, acestea se pot prezenta sub mai multe forme:
Cancer nodular - este o masa dura, de dimensiuni variabile, cu limitele imprecise. Poate sa adere la piele, infiltrand-o, dandu-i aspectul de "coaja de portocala" sau producand retractia acesteia, modificand relieful sanului - se observa in oglinda, cand se ridica deasupra capului bratul de partea sanului afectat.
Schirul atrofic - este o forma particulara, intalnit la femei mai in varsta. Are loc retractia fibroasa intensa a sanului, cu stergerea initial a mamelonului, apoi a intregului san. Este dur la palpare, cuprinde in timp si partile moi ale toracelui, dand aspect de "platosa". Tardiv in evolutie se poate ulcera.
Cancer encefaloid - este o forma rara. Tumoarea apare sub forma unei mase voluminoase, moi. Are dezvoltare rapida si in evolutie poate prezenta mici noduli cutanati care se ulcereaza.
Carcinom papilar - este situat imediat submamelonar, intr-o structura chistica cu continut hemoragic. Este moale, friabil; arata ca o excrescenta intr-un canal galactofor.
Carcinom coloid - este o forma bine delimitata, continand o masa gelatinoasa, dispusa in mici spatii cu perete propriu.
Carcinom acut inflamator - se mai numeste mastita carcinomatoasa, este o forma rara, apare la femei tinere in sarcina sau lactatie, bilateral. Sanii sunt tumefiati, rosii, fierbinti, durerosi. Dupa infiltrarea pielii, aceasta are aspect de "coaja de portocala". Are o evolutie extrem de grava si rapida.

Concluzie
formele clinice, macroscopice ale cancerului mamar sunt variate, putand fi usor confundate cu alte leziuni sau chiar neglijate;
cele mai frecvente forme sunt cele nodulare, dure, cu limite imprecise, ce pot infiltra pielea de deasupra lor, cu marirea de volum a ganglionilor limfatici axilari;
ca urmare a manifestarilor heterogene, diagnosticul de cancer mamar poate fi pus numai dupa o interventie chirurgicala cu examen anatomopatologic.

CANCER

Boala care are ca mecanism o proliferare celulara anarhica, necontrolata si neintrerupta. Se mentioneaza, in Europa si in America de Nord, predominanta cancerelor de plaman, atribuibile in proportie de 90% tabagismului, a cancerelor colorectale, legate, probabil, in parte de alimentatie, si a cancerelor de san, cu cauze inca putin clare. In Africa se evidentiaza frecventa cancerelor de ficat in zonele endemice pentru hepatita B si cea a cancerelor de col uterin in tarile in care natalitatea este ridicata si unde inca igiena este defectuoasa, ceea ce are drept consecinta un nivel ridicat al bolilor transmisibile sexual (papiloma sau herpes), care pot sta la originea acestor cancere.

Cauze - Cancerele sunt cauzate de expunerea la virusuri, la substante naturale sau chimice, la radiatii. Aceasta are ca efect inducerea de mutatii sau de exprimari neadecvate ale diferitelor gene numite oncogene, implicate in proliferarea celulelor, in diferentierea lor si in reglarea acestor fenomene. Oncogenele se afla in mod normal sub controlul genelor inhibitoare, antioncogenele, care pot fi pierdute sau pot suferi ele insele o mutatie sub actunea agentilor mai sus enumerati, functia lor fiind in acest caz redusa. Dar aceste antioncogene pot lipsi in mod ereditar, ceea ce explica, in parte, existenta predispozitiilor familiale la cancere.
Alcoolul. La barbat, alcoolul este un factor de risc pentru cancerele cavitatii bucale, ale faringelui, ale esofagului si ale ficatului (cresterea riscului variaza intre 2 si 15% dupa cantitatile baute si dupa organele atinse). In sfarsit, efectul conjugat al alcoolului si tutunului corespunde unor riscuri mai mari decat suma riscurilor luate separat (efect multiplicativ). Un numar de studii arata ca exista un risc crescut de cancer de san la femeile care beau bauturi alcoolizate, comparativ cu cele care nu beau astfel de bauturi.
Alimentatia. Studii au atras atentia asupra rolului alimentatiei in geneza anumitor cancere, alimentele fiind incriminate ca atare (grasimile), prin deficienta (fibre, vitamine) sau prin contaminare intermediara (aflatoxina, nitriti). Rolul grasimilor in carcinogeneza este suspectat mai ales in cazul cancerelor colorectale, dar si in cancerele de san, ale endometrului si ale prostatei. Studii au pus in evidenta o crestere a riscului in paralel cu consumul de grasimi, dar au revelat un efect protector al fructelor si legumelor; in ce priveste rolul cafelei in cancerele de pancreas, acesta n-a putut fi dovedit. Nitritii, provenind din sarea utilizata pentru conservarea alimentelor, sunt acuzati ca ar creste riscurile cancerului de stomac. Aflatoxina, contaminand hrana depozitata in locuri calde si umede, este incriminata in cancerele primitive de ficat, in asociere cu virusul hepatitei B.
Iradierea. In 1944, o publicatie dezvaluia faptul ca radiologii mureau de zece ori mai multi de leucemii decat ceilalti medici. La supravietuitorii bombardamentelor atomice de la Hiroshima si Nagasaki, in 1945, primele cazuri de leucemie au fost observate in 1941, cu un varf in 1951-1952. Au fost observate alte tipuri de cancere in numar anormal de mare la 15 ani dupa expunere si unele se mai intalnesc si azi, la supravietuitorii care primisera mai mult de 1 gray (unitatea de doza de iradiere). In acest ultim caz, exista o crestere semnificativa a numarului de cancere, care variaza dupa tesuturile iradiate: in principal, sunt afectate maduva osoasa, glanda tiroida, sanul, osul. Leucemiile apar in medie la 8 ani dupa iradierea cauzala, sarcoamele la 20 de ani dupa ea, alte tumori la 30-40 ani dupa iradiere.
Reglementarea radioprotectiei a permis sa dispara riscurile profesionale, in particular la radiologi, la manipulatorii si lucratorii de la instalatiile atomice. In plus, progresele radiologiei si noile metode de imagerie medicala au diminuat pentru pacienti riscurile legate de radiografii.
Bolile. Cateva boli rare sunt insotite de un risc crescut al cancerelor care afecteaza in mod specific anumite organe (de exemplu, retinoblastomul in trisomia 21). Ele pot da nastere dintr-o data unor tumori maligne care fie sunt singura lor manifestare (retinoblastomul, nefroblastomul), fie constituie o manifestare a sindromului, ori dau nastere unei patologii netumorale, dar cu mare probabilitate de transformare maligna (de exemplu, polipoza colica).
Medicamentele cancerigene. Atentia asupra rolului cancerigen al hormonilor a fost atrasa prin aparitia cancerului de vagin la fetitele nascute din mame care au primit dietilstilbestrol (estrogen) in primele 3 luni de sarcina. Atunci cand estrogenii sunt utilizati drept contraceptive, adica asociati cu progestative, riscul de a aparea un cancer de san este sensibil acelasi la utilizatoare si la neutilizatoare. Utilizarea de contraceptive orale starneste unele rezerve, privind durata de utilizare, utilizarea inaintea unei prime sarcini si utilizarea de catre femeile atinse de o afectiune benigna a sanului. Totusi, anchetele americane, realizate pe o populatie de femei aflate la menopauza si care au primit un tratament estrogenic, au aratat o crestere, de ordinul 4-8 ori, a riscului unui cancer al corpului uterin - aceasta crestere fiind direct legata de doza si de durata tratamentului cu estrogeni. Totusi, utilizarea actuala a estroprogestativelor pare sa fi facut sa dispara acest risc, chiar sa se dovedeasca faptul ca ele sunt protectoare.
In afara hormonilor, medicamentele pentru care s-a pus in evidenta o crestere a riscului de cancer sunt in principal imunosupresoarele, anticanceroasele si derivatii arsenicali.
Predispozitiile familiale. La unele cancere se observa predispozitii familiale. Astfel, membrii unei familii care cuprinde o persoana afectata de un cancer de colon, de ovar sau de san prezinta un risc de 2-4 ori mai mare decat altele de a fi atinse de acelasi cancer. Aceasta crestere a riscului este totusi mica si probabil poate fi explicata printr-un mecanism care depinde de mai multe gene, antrenand o predispozitie careia i se adauga riscurile legate de factorii de mediu.
Radiatille solare. Modul de a se bronza din aceste ultime decenii este insotit, in toate tarile, de o puternica crestere a incidentei tumorilor cutanate, carcinoamelor si melanoamelor. Rolul radiatiilor U.V. (ultraviolete), in particular ale U.V.B., cele mai scurte ca lungime de unda si cele mai nocive, in aparitia tumorilor cutanate a fost pus in evidenta atat prin observatii epidemiologice, cat si prin modele experimentale. Cancerele cutanate sunt mult mai frecvente la subiectii cu pielea deschisa la culoare.
Substantele cancerigene. In 1975, a fost stabilita relatia intre expunerea la funingine a cosarilor si aparitia unui cancer al scrotului. In 1985, un mare numar de cancere de vezica a fost semnalat la muncitorii din industria colorantilor. Cele mai recente evaluari ale Centrului International de Cercetare privind cancerul arata ca, din 707 substante si procedee industriale testate, 7 procedee si 23 substante s-au dovedit a fi cancerigene pentru om.
Tutunul. Explozia spectaculara a cancerelor bronhopulmonare atragea atentia, in urma cu 40 de ani, asupra rolului tutunului. In conformitate cu numeroase anchete epidemiologice, tutunul este raspunzator de aproximativ 90% din cancerele pulmonare. Riscul este cu atat mai important cu cat se fumeaza mai mult, de mai multa vreme, cu cat se inhaleaza mai mult fumul si cu cat se incepe fumatul mai de tanar. Filtrul micsoreaza riscul, tutunul negru il creste. In sfarsit, trebuie mentionata o crestere a riscului cancerelor bronhopulmonare la persoanele care traiesc intr-un mediu cu fum (fumatorii pasivi).
Virusurile. Rolul retrovirusurilor este acum bine stabilit la animal; la om, dupa cunostintele actuale, doar retrovirusurile H.I.V. (SIDA) si HTLV (leucemie) par sa aiba o potentialitate oncogenica. In schimb, se precizeaza rolul anumitor virusuri ADN (acid dezoxiribonucleic) in aparitia unor cancere umane.
Prima legatura pusa in evidenta intre virus si cancer a fost cea a unui virus din familia Herpesviridae (virusului Epstein-Barr) cu limfomul african al lui Burkitt (1964) Acelasi virus a fost, doi ani mai tarziu, incriminat in cancerul nazofaringelui. In 1978, a fost evocata legatura intre virusul hepatitei B (HBV) si cancerul primitiv al ficatului, atunci cand s-a observat concordanta de distributie geografica intre zonele cu risc inalt de hepatocarcinom si cele cu hepatita B. Raportul intre papilomavirusuri (HPV) si cancerele colului uterin reprezinta al treilea sistem virus-cancer. De multi ani, s-a aratat rolul bolilor virale transmisibile sexual in dezvoltarea cancerelor de col uterin. Se acumuleaza elementele care evidentiaza rolul predominant al unor HPV (in particular susele 16, 18,33)

A trai cu un cancer - Din ce in ce sunt mai numerosi pacientii care traiesc ani de zile cu un cancer care nu poate fi eradicat, dar a carui evolutie este oprita sau, cel putin, franata suficient de mult pentru a fi indepartat orice pericol pe termen mediu. Aceasta stabilizare a bolilor inca incurabile este, adesea, primul pas spre viitoarele vindecari. Ea creeaza noi raporturi pe care pacientii si medicii invata sa le realizeze, astfel incat ea le modifica in mare masura comportamentele, facandu-i pe primii sa aiba mai multa incredere, iar pe ceilalti sa dovedeasca mai multa transparenta. Aceasta situatie noua genereaza noi probleme medicale, integrate in viata zilnica a bolnavilor.
Astfel, in cazul aparitiei infectiilor, care sunt adesea mai frecvente la pacientii cu imunitatea alterata prin tratamente sau prin boala, pacientii trebuie sa fie vaccinati profilactic cu vaccinurile adecvate si sa fie tratati cand infectiile se instaleaza. Alimentatia pacientilor nu trebuie sa fie neglijata: ei trebuie sa-si ia vitaminele necesare sub forma de cruditati, sa manance indeosebi peste oceanic, ale carui lipide au un efect preventiv asupra cancerelor si poate chiar asupra extinderii lor. Pofta de mancare, adesea mica, poate fi restabilita, eventual prin administrarea de corticosteroizi sau de anabolizante. Eforturile fizice nu le sunt, in general, contraindicate; din contra, pacientul trebuie sa duca o viata pe cat de normala posibil.
In ceea ce priveste starea psihica, aceasta merita cea mai mare atentie din partea medicilor, care pot prescrie medicamente impotriva anxietatii, cu conditia de respectare a contraindicatiilor. Durerile, daca exista, pot fi calmate intotdeauna. Medicii, uneori, le subestimeaza; pacientul trebuie sa tina cont de ele si sa le trateze. In sfarsit, subiectul care este purtator al unui cancer trebuie sa poata recurge, de fiecare data cand doreste, si la un al doilea sfat privind tratamentele propuse sau in curs. Medicii trebuie sa dea curs acestei cereri, dovedind un spirit de cooperare legitima.

Simptome si diagnostic - Multiplicitatea cancerelor si specificitatea lor proprie fac dificila enumerarea tuturor simptomelor bolii. Totusi, o pierdere importanta in greutate si mai mult sau mai putin rapida, o lipsa de pofta de mancare, o stare de oboseala intensa, o pierdere de sange prin scaune sau pe gura, in sfarsit dureri diverse sunt semne functionale care pot fi asociate cu prezenta unui cancer. Dezvoltarea adesea silentioasa a cancerelor tinde sa intarzie diagnosticarea si ridica probleme medicilor, care nu vad pacientul decat intr-un stadiu deja avansat al bolii. Uneori, boala este descoperita dintr-o intamplare, in cursul unei vizite medicale sau al unui examen al sangelui. Diagnosticul se pune prin examenul clinic, prin examene de laborator, prin examene radiologice si endoscopice, prin biopsii.

Evolutia cancerului - O data declansate prin activarea oncogenelor, care au suferit sau nu mutatie, si din cauza pierderii sau alterarii prin mutatie a uneia sau mai multor antioncogene, cancerele sufera o crestere a malignitatii care le face din ce in ce mai capabile sa ocoleasca obstacolele pe care organismul sau tratamentele le pun in calea lor. Ele avanseaza, de asemenea, in organism, adica se intind pe loc in mod caracteristic in tesutul de origine si in tesuturile invecinate, putand fi responsabile de compresia organelor. In acelasi timp, ele disemineaza la distanta, prin mici focare distincte, metastazele.
Avansarea anatomica a cancerului trebuie sa fie evaluata prin diferite examene complementare (scanografie, imagerie prin rezonanta magnetica, scintigrafie). Aceasta evaluare permite o clasificare a fiecarui cancer care, asociata cu caracteristicile sale histologice, permite alegerea tratamentului cel mai bine adaptat.

Tratament si prevenire - Tratamentul se face prin chirurgie, radioterapie (radiatii X sau de inalta energie, cobaltoterapie), chimioterapie (administrarea de medicamente avand un efect distructor si imunologic) si/sau hormonoterapie (administrarea de hormoni). Cercetarile actuale se orienteaza spre metode terapeutice capabile sa redea celulelor canceroase caracterele normale (tratament de rediferentiere). In acest domeniu, au fost obtinute succese reale recent in unele tipuri de leucemie. Din pricina dificultatilor de depistare si de tratare a bolii, prevenirea cancerului are o deosebita importanta. Sensibilizarea populatiei pare un factor decisiv. Anumite gesturi, ca autopalparea sanilor, ar trebui sa fie curente. De asemenea, trebuie insistat asupra respectarii unei anumite igiene a vietii si abolirii, in masura posibilitatilor, a comportamentelor de risc.

Dieta Nicoleta Luciu

Editia de astazi a ziarului Libertatea prezinta in exclusivitate reteta dupa care Vedeta postului Acasă TV a slăbit 30 de kilograme in doar o lună şi jumătate.

La doar o lună şi jumătate după ce a născut, Nicoleta Luciu se apropie de silueta care a consacrat-o, scrie Libertatea.
Dieta-minune are la baza de apă plată, compot de mere fără zahăr şi supă de pui. Regimul alimentar trebuie combinat cu 10 minute de exerciţii fizice, zilnic, iar rezultatul este uluitor - dat jos 30 de kilograme in doar 6 saptamani.
"Este o cură foarte bună de detoxifiere, pentru că se consumă foarte multe lichide, iar sarea este total exclusă, astfel că nu reţii apă în corp şi elimini toate toxinele", a declarat Nicoleta.
Respectivul regim te ajută să dai jos 3-4 kilograme pe săptămână şi, în plus, poţi mânca oricât şi oricând.

Atenţie, însă, nu ai voie pâine şi nici dulciuri! Dacă, totuşi, simţi nevoia de ceva dulce, atunci poţi mânca maximum două batoane de slabit pe zi.

Iata planul "dietei-minune":
- Compotul de mere se prepară astfel: la 2 litri de apă, se pun 7 mere tăiate cubuleţe sau felii. Compoziţia se fierbe până când se înmoaie puţin merele;
- Supa de pui trebuie făcută cu mai multe feluri de legume: ţelină, ardei, gogoşar, morcovi, dar niciodată cartofi, orez sau fidea. Supa e bună şi rece, şi caldă;
- Dimineaţa se bea o cană mare de compot. După două ore, dacă îţi este foame, bea iar 300 ml de compot de mere;
- La prânz şi toată după-amiaza - câte o porţie de supă de pui în care să fie şi o bucată de carne, ciocănele sau pulpe superioare, neapărat curăţate de pieliţă.

Consum calorii

Ce sunt caloriile?

Caloria este unitatea de masura a energiei furnizate de o anumita cantitate dintr-un aliment (in general de 100 g). La origine, caloria este o unitate de masura in fizica, fiind definita drept cantitatea de caldura necesara pentru a creste temperatura unui mililitru de apa cu 1°C.


Caloriile furnizate de alimente sunt necesare pentru:
- formarea, distrugerea sau regenerarea celulelor; circulatia sangvina, respiratie
-digestie, asimilarea alimentelor
-mentinerea temperaturii de 37°C
- contractiile muschilor, bataile inimii si miscarile respiratorii


Toate alimentele sunt utilizate de corp pentru producerea unor cantitati diferite de energie. Astfel, pentru aceeasi greutate, o bucata de ciocolata contine mai multe calorii decat o bucata de laptuca.

Corpul descompune alimentele pentru a obtine energia necesara functiilor vitale (respiratie, crestere, miscare). Acest proces de transformare a alimentelor in energie se numeste metabolism. Astfel, o crestere a activitatii fizice antreneaza o accelerare a metabolismului, deci o nevoie mai mare de calorii. Pe de alta parte, o diminuare a activitatii fizice, insotita de o crestere a aporturilor calorice duce la acumularea energiei neutilizate sub forma de grasime.


Pentru a functiona, organismul nostru are nevoie de calorii; la fiecare persoana acest necesar caloric se imparte in 3 nivele:
- metabolismul bazal: reprezinta energia utilizata pentru functionarea normala a organismului (respiratie, functionarea organelor si celulelor, etc). Acesta reprezinta 60 – 70% din totalul necesarului de energie.
- energia necesara pentru digestie, absorbtia intestinala, stocarea alimentelor – reprezinta 10% din consumul de energie
- activitatea fizica – energia utilizata pentru miscare – reprezinta 20 - 30% din consumul de energie. Aceasta este necesara pentru echilibrarea balantei energetice.


Greutatea noastra este rezultatul unui bilant al energiei. De o parte sunt caloriile (energia) pe care le consumam, de cealalta, caloriile pe care le furnizam organismului prin intermediul alimentelor. Daca energia absorbita este egala cu cea consumata, greutatea se mentine. In schimb, daca energia absorbita este mai mare decat cea consumata, luam in greutate.

Reducerea consumului de calorii si/ sau arderea unui numar de 500 calorii zilnic inseamna pierderea a 0,5 kg pe saptamana, ceea ce reprezinta un ritm sanatos si echilibrat de slabire. Este foarte important sa nu reduceti consumul de calorii in mod drastic. Nu numai ca veti pune inapoi toate kilogramele, odata regimul incheiat, dar aceasta reducere va poate pune in pericol sanatatea.

Numarul caloriilor nu este un criteriu absolut de satisfacere a nevoilor organismului. Ceea ce conteaza este provenienta lor (tipul de alimente, prezenta fibrelor alimentare, etc.) De exemplu, o persoana care consuma 1500 kcal, dar nu are o alimentatie echilibrata, se poate ingrasa, in timp ce o persoana care consuma 2000 kcal, isi poate mentine cu succes greutatea.
Astfel, echilibrul alimentar este cel putin la fel de important ca si numarul de calorii consumate.

Dieta disociata

Varianta I / dieta disociata pe zile:

1. Zi de fructe: nu are importanta daca doriti un singur soi de fructe sau mai multe. Nu sunt recomandate bananele, nici fructele confiate care contin prea mult zahar. Recomandarea prodieta.ro: daca tot aveti de gand sa tineti acest tip de dieta disociata alegeti pe cat posibil si fructe de padure naturale si proaspete pentru ca au foarte multi fitonutrienti, antioxidanti.

2. Zi de orez: orezul trebuie pregatit fiert simplu cu cateva verdeturi. Puteti combina si cu salata de telina, rosii, ardei si alte legume insa salatele nu este recomandat sa fie cu ulei. Va recomandam orezul brun sau integral. Recomandarea nu este numai pentru dietele disociate ci pentru alimentatia dvs. in general. Orezul alb, decorticat nu isi pastreaza toate proprietatile benefice
3. Zi de lapte: maximum 2.5 litri de lapte. Va recomandam lapte sau iaurturi slabe.
4. Zi de sucuri: sucurile de fructe sau legume trebuie sa fie proaspat stoarse la un aparat. Astfel ne asiguram ca sucul va contine cat mai mult din fruct, inclusiv pulpa acolo unde este cazul (pentru aportul de fibra necesar organismului si recomandat in curele de slabire). Nu sunt deloc recomandate sucurile ambalate caci au sau pot avea adaos de zahar sau glucoza, s.a. Chiar daca pe cutie este scris „fara zahar adaugat” sau 100% suc asupra acestora se intervine totusi din fabrica pentru a rezista chiar si luni de zile in ambalajele respective. Sucurile realizate de dvs. se vor altera destul de repede dar acesta este de fapt un semn ca sunt proaspete si sanatoase!
5. Zi de legume: salata, mazare, rosii, morcovi, praz, sfecla rosie, conopida, fasole verde, ridichii, broccoli, gulii. Puteti manca salate mari. Legumele pot fi gatite la cuptor fara ulei, la gratar sau fierte la aburi. Puteti repeta mai des ziua de legume, nu numai in cadrul unei diete disociate.

6. Zi de peste: fiert sau la gratar dar fara sosuri!
7. Zi de mini-rasfat: ai voie cate putin din cele de mai sus
Daca nu trisati, cu ajutorul dietei disociate veti ajunge sa pierdeti dupa o saptamana aproximativ 4-5 kg. Asta e vestea buna. Vestea mai putin buna este ca, pe termen lung, nu prea faceti bine… Mai multe detalii despre dieta disociata la sfarsitul articolului.

Varianta II / dieta disociata pe cate un aliment:

O alta varianta a dietei disociate este aceea in care iti alegi un fruct (exemplu: ziua 1: mere) si in ziua respectiva mananci numai asta si tot astfel dupa aceea. Numai un tip de leguma intr-o alta zi (exemplu: ziua 2: morcovi cruzi). Apoi carne slaba fiarta sau pe gratar (exemplu: ziua 3: carne de pui). Alegi sa bei apoi numai lapte pasteurizat (exemplu: ziua 4: lapte slab). Poti manca si cartofi dar fara unt, fara ulei, doar fierti in apa (exemplu: ziua 5: cartofi fierti).

Ce sa faci apoi in zilele 6, 7, 9, … 99? Este o intrebare care implica o vedere de ansamblu mai larga asupra problemelor legate de dieta iar in acest sens iti sugeram sa dedici mai mult timp asupra informarii si documentarii in legatura cu dieta ca lifestyle / ca stil de viata!

Varianta III / dieta disociata pe mese:

O alta varianta la cura de slabire disociata este aceea de a face disocierea pe fiecare masa in parte! Pare simplu! In plus, pare si echilibrat pentru organism avand in vedere ca celelalte cure de slabire de mai sus iti dau organismul peste cap. Micul dejun poate avea glucide (exemplu fructe sau cartofi), pranzul mai degraba proteine (exemplu carne de pui slaba fiarta sau la gratar sau lactate slabe sau peste sau orez brun) si foarte putine lipide din lactate iar cina poate sa constea in peste slab, fructe sau legume.

Varianta IV / dieta disociata pe culori:

3 zile alimente de culoare ALBA - luni, miercuri, vineri - LACTATE (lapte, iaurturi slabe neindulcite, lapte, branza de vaci slaba si cat mai nesarata, sana ). Puteti manca cel mult 3 felii de paine din faina integrala de secara insa daca puteti sa o evitati este si mai bine. Cerealele nu ar trebui combinate cu lactatele.

3 zile alimente de culoare VERDE - marti, joi, sambata - LEGUME (salata, castraveti, ardei gras, dovlecei, s.a) Puteti manca cel mult 3 felii de paine din faina integrala de secara. Legumele pot fi combinate cu cereale fara probleme.
1 zi alimente de culoare ROZ - duminica - CARNE (pui/ peste la gratar, fiert, fript) + 1salata de legume/ 1 portie de orez brun fiert simplu sau cu condimente. Nu combinati cu cereale.

Varianta V / dieta disociata de 90 de zile:

In acest tip de dieta se aproximeaza pierderea a pana la 15 kg in 90 de zile. Pentru ca este o dieta mai lunga se considera ca se poate schimba si metabolismul. Nutritionistii considera ca exista o memorie a organismului si ca trebuie sa treaca aproximativ 3 luni pana cand acesta sa se “obisnuiasca” cu o noua greutate, mai mica, si sa ramana la aceasta. Dupa diete tinute pe un interval scurt de timp organismul uman este cumva “programat” sa isi revina la greutatea dinainte. De cate ori nu ati auzit prietene sau cunostinte ca s-au ingrasat la loc dupa tinerea unei diete disociate sau de alt tip. Sau de ce persoanele plinute sunt vesnic “la dieta” - cel mai probabil sunt diete scurte, rapide, de o saptamana sau mai putin. Dieta disociata de 90 de zile prezinta mai multe sanse de slabire pe termen lung.

Micul dejun este recomandat sa constea in fructe (piersici, mere, pere, kiwi, portocale, mandarine, caise, cirese, fructe de padure si alte fructe de sezon). Stim ca anumite persoane se plang ca nu au o prea buna toleranta la fructe, in special dimineata. Dupa cateva zile organismul se obisnueste insa si veti putea continua cu succes dieta.

Urmeaza apoi un ciclu alternativ de proteine, legume, carbohidrati si fructe. Nu este recomandat a se schimba ordinea!

Ziua 1: Proteine

Pranz: Carne fiarta sau fripta (200g) /sau/ 3 oua fierte /sau/ branzeturi/cascaval.
Este recomandat sa asociati si salate mari cu acestea (fara prea mult ulei si stropite cu suc de lamaie)
Dupa pranz este recomandat sa mancati 200 ml supa fara taietei
Cina: trebuie sa consumam aceeasi mancare ca la pranz. Nu trebuie totusi sa mai mancam si supa!

Ziua 2: Fibre

Pranz: Orice tip de legume si verdeturi (fasole, mazare, linte, morcovi, cartofi …) crude sau fierte. Se pot folosi condimente in cantitati moderate.
Puteti asocia la acestea 3 felii de paine integrala din secara (se gaseste in super-marketuri iar pe amblaj este promovat chiar procentul de fibre!) si salata cat doriti (fara prea mult ulei si stropita cu suc de lamaie)
Cina: la fel ca la pranz, dar in cantitati mai mici

Ziua 3: Carbohidrati

Pranz: Paste din faina integrala fierte cu condimente sau bulion /sau/ cartofi fierti in apa simplu sau cu plante aromatice.
Cina: o felie mai mica de tarta cu fructe sau o inghetata mica, sau 4 tablete de ciocolata cu peste 70% cacao.
Ziua 4: Fructe
Pranz si cina: Orice fel de fructe (eventual mai putine banane), in cantitati moderate

Apoi reluati cu ziua 1…

Sfaturi generale: Consumati cat mai putine stimulente precum cafea sau derivate. Dieta disociata de 90 de zile implica consmul a foarte multe fructe si legume ceea ce inseamna un aport foarte mare de vitamine si minerale. Acest lucru va fi benefic si pentru tenul dvs! Dintre toate curele de slabire disociate aceasta este totusi mai echilibrata si cu sanse reale de reusita pe termen lung. Daca ar trebui sa va recomandam vreuna dintre dietele disociate, dieta disociata de 90 de zile este cea buna!